ADHD-ul la adulți poate avea manifestări mai puțin evidente decât cele asociate de obicei cu această tulburare. Află ce semne pot apărea și cum poate influența diagnosticul viața de zi cu zi. Sursa foto: Stock Budget / Profimedia Ai trăit ani întregi cu impresia că ești dezorganizat, leneș sau chiar „prea visător” și incapabil să duci o sarcină la bun sfârșit. Așa ai învățat să-ți ascunzi problemele, să te adaptezi și să te consolezi cu ideea că așa ești tu. Însă, în ultimii ani, tot mai multe persoane adulte sunt diagnosticate cu ADHD, privit până nu demult drept o tulburare specifică celor mici. Alexandra Bucur, psihoterapeut, ne-a explicat de ce se întâmplă asta și cum se schimbă viața oamenilor după ce află cu ce se confruntă de fapt. Ani întregi ai crezut că problema este lipsa de voință? De ce ADHD-ul poate rămâne ascuns până la maturitate Pentru un adult nediagnosticat, dificultățile de organizare sau de concentrare nu par simptomele unei tulburări. Dacă dintotdeauna ești obișnuit să uiți, crezi că ești neatent. Dacă amâni, te consideri leneș. Iar dacă nu reușești să-ți organizezi timpul, concluzionezi că nu ești suficient de disciplinat. Așa ajungi să-ți conturezi propria imagine despre tine, fără să știi că în spatele explicațiilor personale se poate ascunde ADHD-ul. Un astfel de diagnostic poate apărea târziu, iar cauzele sunt numeroase, ne-a explicat Alexandra Bucur, psihoterapeut: „Mult timp, ADHD-ul a fost considerat aproape exclusiv o tulburare a copilăriei. Cercetările din ultimele două decenii au demonstrat însă că, pentru aproximativ 50-70% dintre persoanele diagnosticate în copilărie, simptomele persistă și la vârsta adultă, chiar dacă forma lor de manifestare se modifică. Există mai multe motive pentru care diagnosticul este întârziat. În primul rând, adulții nu mai prezintă neapărat hiperactivitatea evidentă pe care o asociem cu ADHD-ul la copii. În schimb, apar alte dificultăți: probleme de organizare, procrastinare cronică, dificultăți în gestionarea timpului, uitare frecventă sau senzația permanentă că depun un efort mult mai mare decât ceilalți pentru a face față responsabilităților zilnice. În al doilea rând, multe persoane dezvoltă strategii compensatorii foarte eficiente: aleg profesii structurate, folosesc liste, alarme, depind de partener sau de familie pentru organizare și reușesc astfel să ascundă dificultățile ani întregi. Aceste mecanisme funcționează până când apar schimbări majore: un loc de muncă mai solicitant, nașterea unui copil, o promovare sau acumularea responsabilităților de la vârsta adultă. Un alt motiv important este reprezentat de diferențele de gen. Femeile au fost subdiagnosticate decenii întregi deoarece manifestă mai frecvent forma predominant neatentă, fără comportamente disruptive evidente. Din acest motiv, ele sunt adesea etichetate drept ‘visătoare’, ‘dezorganizate’ sau ‘prea sensibile’, fără să fie investigate pentru ADHD. Din perspectiva cognitiv-comportamentală, diagnosticul tardiv apare și deoarece persoana își construiește, în timp, explicații despre propriile dificultăți: ‘sunt leneș’, ‘nu sunt suficient de disciplinat’, ‘nu mă organizez bine’. Aceste convingeri devin atât de consolidate încât nici persoana, nici cei din jur nu iau în calcul existența unei tulburări de neurodezvoltare”. Citește și: Bănuiești că ai ADHD? De ce testele de pe internet nu sunt suficiente și cum se pune corect diagnosticul: „Toți uităm lucruri, procrastinăm sau ne pierdem concentrarea din când în când” EXCLUSIV Semnele pe care mulți le confundă cu dezordinea sau oboseala Dacă ai uitat unde ți-ai pus cheile sau ai amânat o sarcină până în ultima clipă nu înseamnă că ai ADHD. Însă anumite semne, puse adesea pe seama lipsei de organizare sau a oboselii, pot fi indicii ale tulburării. „ADHD-ul la adulți nu înseamnă doar neatenție sau hiperactivitate. Cercetările actuale arată că problema centrală este reprezentată de dificultățile funcțiilor executive: planificarea, organizarea, inițierea sarcinilor, monitorizarea comportamentului și reglarea emoțională. Semnele mai puțin evidente includ: dificultatea de a începe activități importante, chiar și atunci când persoana știe exact ce are de făcut, procrastinare persistentă, subestimarea timpului necesar realizării unei sarcini, pierderea frecventă a obiectelor personale, uitarea întâlnirilor sau a obligațiilor, trecerea rapidă de la o activitate la alta fără finalizarea acestora, dificultatea de a prioritiza, senzația că mintea este permanent ‘aglomerată’, epuizare mentală după activități care presupun organizare, hiperfocalizare asupra unor activități interesante, în paralel cu imposibilitatea de a începe sarcini monotone, dificultăți în reglarea emoțiilor, inclusiv iritabilitate, toleranță redusă la frustrare și reacții disproporționate”, a spus Alexandra Bucur. Iar efectele ADHD-ului se pot vedea în viața de zi cu zi. Nu se limitează la muncă sau la familie, ci pot ajunge să influențeze aproape toate domeniile vieții, chiar dacă manifestările diferă. „La locul de muncă, persoanele pot fi extrem de competente profesional, însă întâmpină dificultăți în organizarea proiectelor, respectarea termenelor-limită sau gestionarea simultană a mai multor responsabilități. În viața de familie apar frecvent conflicte legate de împărțirea responsabilităților. Partenerul poate interpreta uitarea sau dezorganizarea drept lipsă de interes sau lipsă de implicare, când, de fapt, acestea sunt manifestări ale dificultăților executive. În plan personal, adulții cu ADHD descriu frecvent senzația că depun un efort constant pentru a ține pasul cu cerințele cotidiene. Acest efort continuu favorizează apariția anxietății, depresiei, scăderea stimei de sine și burnout-ului. Multe dintre dificultăți sunt amplificate de convingeri disfuncționale dezvoltate în timp, precum: ‘nu sunt suficient de bun’, ‘voi eșua oricum’, ‘nu pot avea încredere în mine’. Aceste credințe întrețin cercul vicios al procrastinării și evitării”, a spus specialista. „În sfârșit are sens”. De ce diagnosticul poate aduce și ușurare, și tristețe După ani întregi în care ai simțit că este ceva greșit cu tine, diagnosticul poate veni ca o ușurare. Dintr-o dată, lucrurile și comportamentele care păreau de neînțeles au o explicație. În același timp, poate apărea și tristețea legată de anii care au trecut, însoțită de întrebarea „Oare ce ar fi fost dacă aflam mai devreme?”. „Pentru foarte multe persoane, diagnosticul reprezintă un moment emoțional. Prima reacție este adesea una de ușurare. Mulți spun: ‘În sfârșit are sens’. Ei înțeleg că dificultățile lor nu au fost rezultatul lipsei de voință sau al unui defect de caracter. În același timp, poate apărea și un proces de doliu. Persoana reflectează asupra oportunităților pierdute, dificultăților școlare, conflictelor familiale sau profesionale și se întreabă cum ar fi arătat viața dacă diagnosticul ar fi fost pus mai devreme. Diagnosticul poate facilita restructurarea cognitivă a convingerilor negative dezvoltate de-a lungul vieții. În locul ideii ‘sunt incapabil’, apare o explicație mai realistă: ‘funcționez diferit și am nevoie de strategii diferite’. Totuși, este important ca diagnosticul să nu devină o etichetă limitativă. Scopul lui este înțelegerea mecanismelor și identificarea intervențiilor eficiente, nu definirea identității persoanei”, a completat psihoterapeutul. Viața nu se schimbă peste noapte. Ce strategii pot ajuta după diagnostic O explicație corectă este importantă, dar nu este suficientă. După diagnostic, următorul pas este găsirea unor modalități prin care dificultățile să poată fi gestionate în viața reală. Iar pentru un adult cu ADHD, organizarea nu înseamnă neapărat să încerce să funcționeze exact ca o persoană care nu întâmpină aceleași probleme. „Intervenția recomandată pentru ADHD este multimodală. Terapia cognitiv-comportamentală este una dintre intervențiile cu cea mai solidă susținere empirică. Ea nu urmărește doar reducerea simptomelor, ci dezvoltarea unor abilități concrete – produce îmbunătățiri semnificative în organizare, managementul timpului, funcționarea ocupațională și calitatea vieții, mai ales atunci când este combinată, acolo unde este cazul, cu tratamentul medicamentos. Printre strategiile eficiente se numără: utilizarea sistemelor externe de organizare (agende, calendare digitale, alarme), fragmentarea sarcinilor complexe în pași mici, planificarea realistă a timpului, prioritizarea activităților, dezvoltarea rutinelor stabile, managementul distragerilor, restructurarea gândurilor disfuncționale, tehnici de reglare emoțională, rezolvarea sistematică a problemelor, antrenarea toleranței la frustrare”, a completat Alexandra Bucur. Citește și: „Pantofii de casă” pe care persoanele cu ADHD îi folosesc pentru a se mobiliza. Trucul simplu care poate face treburile casnice mai ușor de început Distribuie articolul pe: