Dorința de perfecțiune nu ține doar de estetic. De la comparațiile din social media la nesiguranțele formate în timp, un psiholog explică de ce nu ne simțim niciodată suficient de buni. Imagine reprezentativă. Sursa foto: DPphoto / Profimedia E firesc să ne dorim să ajungem la cea mai bună versiune a noastră, dar ce facem când toată atenția se îndreaptă către aspectul fizic și nu mai vorbim despre un ideal estetic, ci despre un reper prin care ne măsurăm valoarea personală? În spatele dorinței de a arăta „perfect” nu se ascunde superficialitatea, ci nevoi mai profunde, pe care psihologul Mihaiela (Grimbovschi) Avramescu le-a explicat într-un interviu acordat în exclusivitate pentru caloria.ro. De unde vine dorința de arăta „perfect”? Ideea de a arăta cât mai bine a început, în ultimii ani, să depășească zona esteticului și să devină, mai degrabă, o monedă socială. Dincolo de felul în care ne prezentăm în fața celorlalți, ajungem tot mai des să ne măsurăm pe noi înșine prin imaginea pe care o afișăm, iar stima de sine ajunge să se lege direct de felul în care arătăm. „În cabinet, vedem des cum perfecțiunea a devenit sinonimă cu valoarea personală. Nu e despre estetic. E despre validare. Nevoia de ‘perfecțiune’ vine dintr-o combinație de presiune socială și validare externă. Oamenii nu mai caută doar să arate bine, ci să se încadreze într-un standard idealizat, adesea nerealist. În multe cazuri, aspectul fizic devine o monedă socială, asociată cu succesul, acceptarea și valoarea personală. Pentru că ‘perfecțiunea’ a devenit echivalentul valorii personale. Nu mai vorbim doar despre estetic, ci despre acceptare și statut. Exemplu: ‘Dacă arăt impecabil, voi fi plăcut/validat’. În practică, această dorință reflectă internalizarea unor standarde estetice idealizate, susținute cultural și mediatic. Aspectul fizic devine un vector de validare externă și un substitut pentru stima de sine. În termeni psihologici, observăm frecvent o supraevaluare a imaginii corporale în structura identității și o dependență de feedback-ul social pentru reglarea valorii personale”, ne-a dezvăluit Mihaiela Avramescu. „Relația cu propria imagine s-a schimbat radical” Dacă în trecut imaginea de sine era construită mai mult din interior, astăzi ea pare tot mai dependentă de reacțiile celorlalți. Ritmul social din zilele noastre, dar și mediul online, au schimbat semnificativ felul în care ne privim. „Relația cu propria imagine s-a schimbat radical. Nu ne mai privim… ne evaluăm. Oamenii se analizează constant, se compară mai des și își evaluează imaginea prin prisma reacțiilor celorlalți. În trecut, imaginea era mai mult o percepție internă; acum este puternic influențată de feedback-ul extern. De exemplu, o poză nu mai e „ok” până nu primește suficiente aprecieri. Relația cu imaginea corporală s-a intensificat și, în multe cazuri, s-a rigidizat. Expunerea constantă la standarde nerealiste a crescut tendința de auto-monitorizare și comparație socială (social comparison). Astfel, imaginea de sine devine mai puțin autonomă și mai dependentă de validare externă, ceea ce o face instabilă”, a spus pishologul. Ce rol joacă social media în această dinamică? Unul esențial. Filtrele disponibile pe platforme, „trucurile” de a poza cât mai bine și faptul că arătăm doar cele mai reușite unghiuri și zilele în care ne simțim bine creează un spațiu în care ne comparăm cu ceva ce, în realitate, nu există. „Social media normalizează irealul și te face să te compari cu ceva ce, de fapt… nu există. Platformele digitale funcționează ca un mediu de amplificare a comparației sociale și de distorsionare perceptivă. Imaginile curate, filtrate și atent curățate creează o normă artificială. Expunerea repetată duce la internalizarea acestor standarde și la discrepanță între sinele real și sinele ideal, ceea ce generează nemulțumire și autocritică”, a subliniat Mihaiela Avramescu. Citește și: De ce rețelele sociale afectează în mod negativ stima de sine. Psihologii au dezvăluit adevărul Nu este greșit să ne dorim să arătăm cât mai bine Nu înseamnă, însă, că este o greșeală să ne dorim să arătăm cât mai bine. Însă lucrurile se schimbă atunci când ajungem, de exemplu, să nu mai putem ieși din casă pentru că „nu arătăm perfect”. „Dorința de a arăta bine este naturală și sănătoasă. Devine o problemă atunci când stima de sine depinde exclusiv de aspectul fizic sau când apare nemulțumirea constantă, indiferent de rezultate. Când nu mai e o alegere, ci o condiție pentru a te simți bine cu tine. Dorința de a îmbunătăți aspectul fizic este, în sine, adaptativă. Devine disfuncțională atunci când este asociată cu condiționarea stimei de sine (‘valorez doar dacă arăt într-un anumit fel’) sau când conduce la comportamente compulsive, anxietate semnificativă și insatisfacție cronică, indiferent de schimbările obținute”, a explicat psihologul. Mai mult decât atât, lucrurile pot aluneca uneori spre obsesie. „Când apare obsesia? Când nimic nu e suficient. Când vezi defecte pe care alții nici nu le observă. Semnele includ: preocupare persistentă și intruzivă legată de defecte percepute, comportamente repetitive (verificare excesivă în oglindă sau evitare), comparații sociale frecvente și distorsionate, apelarea impulsivă sau repetitivă la proceduri estetice și afectarea funcționării sociale sau emoționale. În forme mai severe, aceste manifestări pot indica o tulburare de tip dismorfic corporal”, ne-a dezvăluit Mihaiela Avramescu. De ce unele persoane nu sunt niciodată mulțumite de cum arată? Uneori, oricât am încerca, investim în haine de brand, produse de make-up sau petrecem mai mult timp în fața oglinzii, tot ajungem să fim nemulțumiți de propria imagine. Acest lucru se întâmplă pentru că problema nu este, de fapt, una estetică, ci are rădăcini mai adânci, uneori chiar în copilărie. „Mulți nu sunt niciodată mulțumiți pentru că problema nu e în oglindă. E în convingerea: ‘nu sunt suficient’, care, de multe ori, are rădăcini în copilărie sau în mediul în care au crescut. Experiențele din copilărie ,critici legate de aspect, comparații, lipsa validării emoționale, pot contribui la formarea unei imagini de sine fragile. Aceste persoane dezvoltă adesea convingeri de bază de tip ‘nu sunt suficient’, pe care încearcă ulterior să le compenseze prin modificări externe. Însă, în absența restructurării acestor credințe, satisfacția rămâne tranzitorie”, a declarat Mihaiela Avramescu. Oamenilor nemulțumiți de aspectul lor le lipsește, adesea, „acceptarea de sine și o stimă de sine stabilă”, explică psihologul: „Mulți oameni își condiționează valoarea personală de felul în care arată, ceea ce îi face vulnerabili la nemulțumire constantă. Au nevoie ca alții să le confirme constant că sunt ‘ok’. Cel mai adesea, vorbim despre o stimă de sine de bază fragilă și o capacitate redusă de auto-acceptare. Lipsesc mecanismele interne stabile de reglare emoțională și validare, acestea fiind externalizate către aspectul fizic și reacțiile celorlalți. Ce lipsește, de fapt? Acceptarea de sine și validarea din interior”. Sunt sau nu de ajutor intervențiile estetice? De la diete drastice, haine și machiaj, lucrurile pot merge până la intervenții estetice. Din perspectiva psihologului, acestea pot avea un rol pozitiv, dar doar atunci când sunt alese conștient și echilibrat, nu ca soluție unică de a „salva situația”. „Pot ajuta punctual, dar nu repară o stimă de sine fragilă. Efectul depinde de structura psihologică și de motivație. Dacă intervenția vine dintr-o dorință echilibrată, poate aduce satisfacție. Dar dacă este folosită ca soluție pentru o nesiguranță profundă, rezultatul este de obicei temporar. Problema reală rămâne. În cazul unor așteptări realiste și a unei imagini de sine relativ stabile, pot avea un impact pozitiv. Însă, când sunt utilizate pentru reglarea unor vulnerabilități profunde, efectul este adesea temporar, iar nevoia de ‘corecție’ se poate deplasa către alte aspecte. Intervențiile estetice pot ajusta un detaliu. Dar nu pot vindeca o nesiguranță profundă”, a afirmat Mihaiela Avramescu. Folosite frecvent, intervențiile estetice pot duce, în timp, la pierderea de sine, uneori fără să ne dăm seama. „Există acest risc, mai ales când identitatea începe să fie construită în jurul aspectului fizic. În loc să fie un instrument, estetica devine un scop în sine, iar persoana se poate îndepărta de autenticitate. În aceste cazuri, sinele autentic este substituit progresiv de un sine construit extern, dependent de standarde fluctuante, ceea ce poate duce la alienare și instabilitate identitară. Și da… te poți pierde când imaginea devine identitate”, ne-a spus psihologul. Citește și: Vrei să faci un lifting facial? De ce întrebările despre sănătatea mintală nu dau întotdeauna rezultatele așteptate Cum reparăm relația cu propria imagine și ajungem la acceptare de sine? Vestea bună este că relația cu propria imagine poate fi reparată, însă nu peste noapte și nici fără efort. Este un proces de durată, care presupune timp, răbdare și o schimbare treptată a felului în care ne raportăm la noi înșine. „Intervenția presupune un proces pe mai multe niveluri: o conștientizare a standardelor internalizate și a influențelor externe o restructurare cognitivă a convingerilor disfuncționale despre valoare și aspect dezvoltarea auto-compasiunii și a unui dialog intern mai echilibrat deplasarea focusului de la estetic la funcționalitate și stare de bine în unele cazuri, psihoterapie, pentru a aborda cauzele profunde ale insatisfacției Obiectivul nu este renunțarea la dorința de a arăta bine, ci decuplarea valorii personale de atingerea unui ideal estetic. Cum repari relația cu tine? Îți muți standardele din exterior în interior. Și începi cu o idee simplă: ‘Valoarea mea nu depinde de cât de perfect arăt’”, a încheiat psihologul Mihaiela Avramescu. Distribuie articolul pe: