Stresul ne îmbătrânește mai repede. Foto: AI Vârsta din buletin nu spune întotdeauna și cât de „îmbătrânit” este organismul. Alimentația, somnul, nivelul de activitate fizică și stresul de zi cu zi pot influența starea generală de sănătate. Medicul Claudia Mahu a explicat care sunt câteva dintre obiceiurile care ne pot ajuta să avem grijă de organism pe termen lung. Două persoane care au aceeași vârstă cronologică pot avea un organism care funcționează diferit. Tocmai de aici pornește conceptul de vârstă biologică, un indicator care încearcă să ofere o imagine asupra stării organismului și a modului în care acesta îmbătrânește. Stilul de viață are un rol important. Alimentația dezechilibrată, lipsa mișcării, somnul insuficient și stresul prelungit pot afecta sănătatea, în timp ce obiceiurile constante și echilibrate pot contribui la menținerea unei stări bune de sănătate. Și specialiștii în medicină atrag atenția că sănătatea este influențată de mai mulți factori, printre care alimentația, activitatea fizică, somnul și gestionarea stresului. Stresul cronic ne face să neglijăm sănătatea Întrebată cum putem avea grijă de noi într-o perioadă în care programul este tot mai aglomerat, medicul primar gastroenterologie și medicină internă Claudia Mahu a pus accentul pe necesitatea de a găsi un echilibru. „Echilibrul fiecare și-l face așa cum poate, pe măsura posibilităților lor. Stresul cronic este cel care ne îmbolnăvește, și stilul de viață mai agitat. Stresul cronic, adică sunt în permanență în agitație, am multe taskuri, probleme la muncă, acasă, ceva care în permanență îmi abate atenția de la mine. În acel moment nu mai sunt atentă nici la ce mănânc, nici la ce trebuie să fac. La un moment dat poate ajungem într-un cabinet. Recomand o dată pe an analizele de rutină, motiv pentru care, împreună cu medicul specialist, analizăm toate datele problemei și să vedem ce putem face. Cu toții ne dorim să fim sănătoși și să arătăm și bine. Dar le spun permanent pacienților mei că întotdeauna este o soluție. În momentul în care o să-ți faci loc ție în viață, o să te poți concentra pe ce ai de făcut”, susține medicul. Stresul nu este singurul element care trebuie urmărit. În evaluarea stării de sănătate contează ansamblul obiceiurilor de zi cu zi, iar controalele medicale și analizele recomandate de medic pot ajuta la depistarea din timp a unor probleme. Citește și: Regula 6:30, metoda simplă care te poate ajuta să reduci stresul și gândurile repetitive Obiceiuri pe care le putem păstra Alimentația, somnul, nivelul de activitate fizică și stresul de zi cu zi pot influența starea generală de sănătate. Foto: pexels.com Un alt punct important este alimentația. Medicul recomandă ca aceasta să fie privită mai degrabă ca un stil de viață decât ca o dietă restrictivă urmată pentru o perioadă scurtă. „Foarte importantă este dieta, dar nu vreau să-i spun dietă, ci un stil de viață. Să mănânc cumpătat, o proteină de bună calitate, ouă, lapte cu conținut scăzut de grăsime, mai multe legume, mai puține fructe. Putem adăuga niște Omega-3, polifenoli care ne scad inflamația. Pentru că îngrășatul, bolile înseamnă inflamație”, susține Claudia Mahu. O alimentație echilibrată nu presupune eliminarea unor categorii întregi de alimente fără un motiv medical. Medicii recomandă, în general, un meniu care să includă legume, fructe, cereale integrale, surse de proteine precum peștele, carnea slabă, ouăle și nucile, dar și produse lactate cu un conținut redus de grăsimi. În ceea ce privește Omega-3, peștele gras este una dintre sursele alimentare importante. Pentru o alimentație echilibrată, recomandările medicale includ consumul de pește de mai multe ori pe săptămână, dintre care cel puțin o porție să fie pește gras. Somnul de 7-8 ore, important pentru organism Programul aglomerat îi face pe mulți oameni să sacrifice orele de odihnă, însă somnul nu ar trebui tratat ca un „lux”. El face parte din obiceiurile de bază care susțin sănătatea. „Ne odihnim neapărat 7-8 ore. Dacă nu, hormonii noștri au de suferit și imunitatea la fel”, a mai adăugat specialista. Pentru majoritatea adulților, medicii recomandă aproximativ 7-9 ore de somn pe noapte, iar calitatea și regularitatea odihnei sunt importante, nu doar numărul de ore petrecute în pat. Un somn suficient poate contribui la menținerea unei greutăți sănătoase și la reducerea stresului, având totodată un rol important pentru sănătatea metabolică și cardiovasculară. Citește și: Cinci tehnici de respirație care pot reduce stresul în doar câteva minute. Cum le poți practica acasă Câtă mișcare ar trebui să facem într-o săptămână Alimentația dezechilibrată, lipsa mișcării, somnul insuficient și stresul prelungit pot afecta sănătatea. Foto: pexels.com Activitatea fizică este al patrulea element discutat de medic. Nu este obligatoriu ca mișcarea să însemne mers la sală sau antrenamente complicate. Mersul alert, bicicleta și chiar urcatul scărilor pot face parte din activitatea fizică zilnică. „Dacă ar fi după mine, orice mișcare e nemaipomenită, dar ca să putem scădea vârsta metabolică trebuie să facem 150 de minute pe săptămână, la care adăugăm și cardio. Poate fi și o plimbare în ritm rapid sau o bicicletă, sau urcatul scărilor la muncă, acasă. Deci putem face 150 de minute de mișcare aerobă și asociem 2-3 ședințe de forță. Neapărat. Pentru că mușchiul este un organ metabolic activ, el ne ajută să slăbim, consumă mai mult decât grăsimea.” Recomandarea de 150 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână, completată de exerciții pentru musculatură de cel puțin două ori pe săptămână, este o recomandare constantă a medicilor. Activitatea poate fi împărțită pe parcursul săptămânii și adaptată nivelului de pregătire și stării de sănătate a fiecărei persoane. Pentru cineva care nu a făcut mișcare în mod regulat, nu este necesar să înceapă direct cu antrenamente intense. Creșterea treptată a nivelului de activitate este o variantă mai realistă, iar exercițiile trebuie adaptate eventualelor probleme medicale sau limitări fizice. Vârsta biologică nu se schimbă peste noapte Ideea de vârstă biologică trebuie privită în context. Ea nu este pur și simplu numărul afișat de un cântar sau rezultatul unei singure măsurători. Evaluarea poate utiliza diferiți indicatori biologici și fiziologici, iar interpretarea lor trebuie făcută ținând cont de starea generală de sănătate. În practică, cele mai importante schimbări nu sunt neapărat cele spectaculoase, ci obiceiurile pe care o persoană reușește să le mențină pe termen lung: mese echilibrate, suficient somn, mișcare regulată, pauze de la perioadele prelungite de stat pe scaun și controale medicale atunci când sunt recomandate. Distribuie articolul pe: