Te simți mai umflat după o perioadă cu excese? Alexandra Vlad, nutriționist dietetetician, a explicat de ce apa nu trebuie eliminată din rutină și când revine organismul la echilibru. Sursa foto: Wavebreak / Profimedia Dacă ai retenție de apă, soluția nu este să te hidratezi și mai puțin. Deși ar putea părea cea mai la îndemână metodă, nu te va ajuta să scapi de senzația de „umflare”, din contră. Pe de altă parte, consumul de alcool are un impact major, la rândul lui, mai ales atunci când este asociat cu alimente bogate în sare și carbohidrați, a explicat Alexandra Vlad, nutriționist dietetician autorizat, pentru caloria.ro. De ce nu trebuie să consumi mai puțină apă atunci când te confrunți cu retenția Senzația că tot corpul ne este mai umflat poate fi atât de deranjantă încât să ne facă să căutăm o metodă rapidă prin care putem scăpa de ea. Și, în multe cazuri, prima idee este reducerea cantității de apă pe parcursul zilei, cu gândul că, astfel, corpul nu va mai avea de unde să acumuleze lichide. Dar aceasta nu este o strategie pe care ne putem baza în contextul în care nu am primit indicații clare de la un medic. Faptul că organismul reține apă nu înseamnă că trebuie să bem mai puțină. Retenția apare atunci când lichidul se acumulează în țesuturi, iar reducerea hidratării nu rezolvă această problemă. „Da, este o concepție greșită. O hidratare adecvată ajută organismul să mențină echilibrul lichidelor și poate reduce retenția de apă. Restricția de lichide nu este recomandată decât în situații speciale, la indicația medicului (exemplu în insuficiența cardiacă, anumite stadii ale bolii cronice de rinichi)”, ne-a explicat Alexandra Vlad, nutriționist dietetician autorizat. De ce ne putem simți mai umflați după ce consumăm alcool Pe de altă parte, deși este un detaliu adesea ignorat, alcoolul influențează hidratarea organismului, care poate căuta un mod de compensare ulterior. Iar alcoolul nu este singurul vinovat. De multe ori, în combinație cu acesta consumăm și alimente sărate, pizza, fast-food sau alte gustări. Carbohidrații au și ei rolul lor în ecuație. De aceea, după câteva zile în care am consumat mai mult alcool și am mâncat diferit față de rutina obișnuită, cum se întâmplă în vacanțe, de pildă, nu doar că ne simțim mai umflați, dar putem observa și câteva kilograme în plus pe cântar. „Alcoolul favorizează inițial deshidratarea, iar ulterior organismul poate reține mai multe lichide pentru a compensa. În plus, consumul de alcool este adesea însoțit de alimente bogate în sare și carbohidrați, cum ar fi gustările sărate, pizza sau fast-food-ul. Aportul crescut de sodiu favorizează retenția de apă, iar carbohidrații contribuie și ei, deoarece fiecare gram de glicogen stocat în organism reține aproximativ 3–4 grame de apă. Din acest motiv, după o perioadă cu consum mai mare de alcool, multe persoane se simt mai umflate și pot observa o creștere temporară a greutății”, a completat Alexandra Vlad. Vestea bună dată de specialiști este că, atunci când retenția de apă este temporară, aceasta se poate reduce după ce revenim la rutina noastră obișnuită. În cazul formelor ușoare, organismul își poate regla treptat echilibrul lichidelor, iar senzația de umflare se poate diminua în câteva zile. Citește și: Retenția de apă nu înseamnă că te-ai îngrășat. De ce apare, cum o recunoști și ce poți face dacă te simți „umflat”. Alexandra Vlad, nutriționist dietetician autorizat: „Ceaiurile și produsele diuretice pot reduce temporar cantitatea de apă din organism, dar nu tratează cauza” EXCLUSIV Distribuie articolul pe: