7 semne subtile că începi să îmbătrânești. Ce schimbări apar în organism și când ar trebui să mergi la medic

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
|Andreea Nicole |
7 semne subtile că începi să îmbătrânești. Ce schimbări apar în organism și când ar trebui să mergi la medic

7 semne subtile că începi să îmbătrânești. Foto: AI

Cei mai mulți dintre noi ne-am dorit măcar o dată să putem da timpul înapoi, până în perioada în care nu aveam riduri și puteam bea mai mult de două pahare de vin fără să ne trezim a doua zi cu o mahmureală cumplită. Îmbătrânirea vine însă și cu avantaje, inclusiv cu o anumită înțelepciune pe care doar experiența o poate aduce.

Chiar dacă nu toate schimbările care apar odată cu trecerea anilor sunt ușor de acceptat, multe dintre ele fac parte în mod firesc din procesul de îmbătrânire.

Dr. Babak Ashrafi, medic generalist la Superdrug Online Doctor, a explicat pentru Metro care sunt câteva dintre semnele mai puțin evidente că organismul începe să resimtă trecerea timpului. Unele sunt perfect normale, însă altele nu ar trebui puse automat pe seama vârstei.

Te trezești mai des în timpul nopții

Îți amintești perioada adolescenței, când puteai dormi până la prânz sau adormeai aproape imediat ce puneai capul pe pernă? Odată cu înaintarea în vârstă, somnul se poate schimba. Poți începe să te trezești mai des în timpul nopții, să te trezești mai devreme decât înainte sau chiar să adormi mai greu.

„Somnul nostru se poate schimba în mod natural pe măsură ce îmbătrânim și este posibil să petrecem mai puțin timp în etapele profunde ale somnului”, explică medicul.

Una dintre explicații este legată de modificările hormonale și biologice care apar de-a lungul timpului, inclusiv de schimbările ce afectează ceasul biologic intern al organismului.

Totuși, problemele persistente cu somnul nu ar trebui ignorate. Dacă adormirea sau menținerea somnului devin constant dificile, nu este indicat să presupui automat că „așa se întâmplă când îmbătrânești”. Un consult medical poate identifica alte cauze.

Libidoul nu mai este același

Îmbătrânirea vine însă și cu avantaje, inclusiv cu o anumită înțelepciune pe care doar experiența o poate aduce. Foto: pexels.com
Îmbătrânirea vine însă și cu avantaje, inclusiv cu o anumită înțelepciune pe care doar experiența o poate aduce. Foto: pexels.com

Nu doar responsabilitățile vieții de adult pot face ca sexul să ajungă mai jos pe lista priorităților. Și modificările hormonale care apar odată cu vârsta pot influența libidoul. La bărbați, nivelul testosteronului tinde să scadă treptat. În cazul femeilor, nivelurile de estrogen și testosteron se modifică semnificativ în perioada de perimenopauză și menopauză.

Scăderea dorinței sexuale poate avea însă și alte explicații. Stresul, lipsa somnului, anumite medicamente sau diverse probleme de sănătate pot avea un rol important.

„Dacă ați observat o schimbare semnificativă a libidoului, în special dacă este însoțită de simptome precum oboseala sau dificultăți erectile, merită să discutați cu un specialist, în loc să presupuneți că vârsta este singura explicație”, spune Dr. Ashrafi.

Citește și: Dieta care ar putea încetini îmbătrânirea. Cercetătorii australieni au observat efecte vizibile în numai patru săptămâni

Apar schimbări în ceea ce privește erecția

Dificultățile de erecție pot deveni mai frecvente odată cu înaintarea în vârstă, însă asta nu înseamnă că trebuie considerate inevitabile.

„Dificultățile ocazionale de a obține sau menține o erecție sunt frecvente, dar dacă apar în mod regulat, este indicat să solicitați sfatul medicului”, explică specialistul.

Disfuncția erectilă poate avea cauze psihologice, dar poate fi asociată și cu probleme de sănătate fizică, inclusiv hipertensiune arterială, colesterol ridicat și diabet. În anumite situații, problemele de erecție pot reprezenta chiar un semnal care determină medicul să verifice mai atent starea generală a sistemului cardiovascular.

Tensiunea arterială începe să crească

O persoană se poate simți perfect sănătoasă în timp ce valorile tensiunii arteriale cresc treptat. Foto: pexels.com
O persoană se poate simți perfect sănătoasă în timp ce valorile tensiunii arteriale cresc treptat. Foto: pexels.com

În tinerețe, tensiunea arterială normală este un lucru pe care mulți oameni îl consideră de la sine înțeles. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, însă, este important să o verificăm periodic. Problema este că hipertensiunea poate evolua fără simptome evidente. O persoană se poate simți perfect sănătoasă în timp ce valorile tensiunii arteriale cresc treptat.

„Vasele de sânge devin în mod natural mai puțin flexibile pe măsură ce îmbătrânim, acesta fiind unul dintre motivele pentru care riscul de hipertensiune arterială poate crește”, explică medicul.

Tocmai pentru că hipertensiunea nu provoacă întotdeauna simptome, singura modalitate de a ști dacă valorile sunt prea mari este măsurarea lor. În general, pentru un adult sănătos, o valoare a tensiunii arteriale sub 120/80 mmHg este considerată un reper favorabil. Valorile trebuie însă interpretate în funcție de persoană și de recomandările medicului.

Nivelul colesterolului se modifică

Chiar dacă alimentația ta nu s-a schimbat și continui să mănânci la fel de sănătos ca înainte, nivelul colesterolului se poate modifica odată cu trecerea anilor. Vârsta este doar unul dintre factorii implicați. Genetica, alimentația, nivelul de activitate fizică și alte probleme de sănătate pot influența, la rândul lor, valorile colesterolului.

Și aici există o problemă: colesterolul crescut nu provoacă, de regulă, simptome evidente. De aceea, analizele de sânge și controalele medicale periodice sunt importante.

„Identificarea unui nivel crescut al colesterolului vă oferă posibilitatea de a face schimbări în stilul de viață și, atunci când este necesar, de a discuta despre tratament înainte ca acesta să contribuie la probleme cardiovasculare mai grave”, spune Dr. Ashrafi.

Citește și: Oasele ar putea avea un rol neașteptat în procesul de îmbătrânire, conform specialiștilor

Îți este greu să-ți menții greutatea

Chiar dacă alimentația ta nu s-a schimbat și continui să mănânci la fel de sănătos ca înainte, nivelul colesterolului se poate modifica odată cu trecerea anilor. Foto: pexels.com
Chiar dacă alimentația ta nu s-a schimbat și continui să mănânci la fel de sănătos ca înainte, nivelul colesterolului se poate modifica odată cu trecerea anilor. Foto: pexels.com

În adolescență sau la începutul anilor 20, probabil că nu te gândeai prea mult la posibilitatea ca, într-o zi, să începi să iei în greutate fără să fi schimbat semnificativ ceea ce mănânci. Pe măsură ce îmbătrânim, organismul pierde în mod natural din masa musculară. Iar dacă stilul de viață este unul sedentar, efectul poate fi și mai pronunțat.

Mușchii consumă energie, astfel încât reducerea masei musculare poate influența numărul de calorii de care organismul are nevoie.

„Menținerea masei musculare prin exerciții regulate de rezistență, alături de un stil de viață activ și o alimentație echilibrată, devine din ce în ce mai importantă”, recomandă medicul.

Ai nevoie mult timp pentru recuperare după sport

Din păcate, nici persoanele care rămân active nu scapă complet de efectele trecerii timpului. După un antrenament, durerile musculare și senzația de rigiditate pot deveni mai pronunțate pe măsură ce anii trec. Recuperarea poate dura mai mult, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să renunți la mișcare.

„Recuperarea poate dura mai mult pe măsură ce îmbătrânim, dar asta nu înseamnă că ar trebui să încetați să vă provocați organismul”, spune Dr. Ashrafi.

Exercițiile fizice regulate sunt printre cele mai bune modalități de a susține o îmbătrânire sănătoasă. O combinație între activități cardiovasculare, exerciții de forță și exerciții pentru mobilitate poate ajuta la menținerea masei musculare, a sănătății oaselor și a condiției cardiovasculare.

Ce poți face pentru a îmbătrâni sănătos

Exercițiile fizice regulate sunt printre cele mai bune modalități de a susține o îmbătrânire sănătoasă. Foto: pexels.com
Exercițiile fizice regulate sunt printre cele mai bune modalități de a susține o îmbătrânire sănătoasă. Foto: pexels.com

Cu toții cunoaștem probabil pe cineva care pare să sfideze vârsta — inclusiv bunici ajunși la 90 de ani care continuă să fie activi și independenți.

Genetica are un rol important în procesul de îmbătrânire, iar unele studii estimează că între 20% și 30% din variația longevității și îmbătrânirii sănătoase poate fi explicată de factori genetici. Stilul de viață rămâne însă esențial și poate fi influențat de obiceiurile pe care le construim de-a lungul anilor.

Nu este niciodată prea devreme pentru a începe

Printre cele mai importante măsuri se numără exercițiile fizice regulate, o alimentație echilibrată, un somn de bună calitate, renunțarea la fumat și consumul moderat de alcool. La fel de importante sunt controalele medicale periodice și verificarea unor indicatori precum tensiunea arterială și colesterolul.

„Prevenția este deosebit de importantă deoarece afecțiuni precum hipertensiunea arterială și colesterolul ridicat pot să nu provoace simptome vizibile”, subliniază medicul.

Să îți cunoști valorile importante pentru sănătate și să ceri sfatul unui specialist atunci când observi o schimbare poate însemna că o eventuală problemă este depistată și tratată mai devreme.

Distribuie articolul pe: