Insomniile, durerile, balonarea și starea permanentă de alertă pot ascunde traume. Mihaela Svet, psihoterapeut: „Corpul preia și ține emoțiile pe care psihicul conștient nu a reușit să le proceseze” EXCLUSIV

Există răni pe care nu le vedem. Nu lasă vânătăi, nu apar în radiografii. Avem analizele „curate” și, cu toate acestea, umerii ne sunt mereu încordați, nu ne putem odihni, apare balonarea și senzația că se poate întâmpla oricând ceva rău.Tot mai multe cercetări și abordări terapeutice moderne vorbesc despre faptul că experiențele dificile nu sunt stocate doar în memorie, ci și în corp. Mihaela Svet, practician Somatic Experiencing și NARM, a vorbit, pentru caloria.ro, despre felul în care trauma își poate găsi expresia în simptome fizice, despre legătura dintre sistemul nervos și suferințele de zi cu zi, dar și despre semnalele pe care organismul ni le transmite atunci când nu mai poate duce povara stresului.

Stresul nu afectează doar memoria, ci întregul organism

Tindem să credem că traumele nu sunt altceva decât amintiri dureroase ale unor momente grele, peste care trecem și le lăsăm în urmă. De fapt, deși credem că mental am uitat, organismul nu primește întotdeauna „mesajul” și reacționează ca și cum amenințarea ar fi încă prezentă, prin stări de tensiune și disconfort care pot dura ani întregi. De ce se întâmplă asta? Pentru că, uneori, ceea ce mintea încearcă să lase în urmă, corpul continuă să păstreze, a dezvăluit Mihaela Svet:

„Experiențele traumatice pot lăsa urme nu doar la nivelul psihicului, ci la nivelul întregului organism. Trauma nu afectează doar gândurile și memoria ci și modul în care funcționează sistemul nervos și cum răspunde corpul în anumite situații (reacții automate, ca și cum pericolul ar fi încă prezent). Trauma apare în sistemul nervos ca un răspuns, ea neavându-și originea în evenimentul respectiv (simptomele traumatice nu sunt concret cauzate de evenimentul în sine).

Apare atunci când organismul este forțat, dincolo de capacitatea sa adaptativă, în ceea ce privește reglarea stărilor de activare. Manifestările pot include: tensiune musculară cronică, hipervigilență, reacții exacerbate la stres, dureri fără o cauză medicală clară, dificultăți de somn, senzația de blocare (îngheț), probleme digestive etc”.

De ce durerile sufletești ajung să doară și fizic?

Astfel, se întâmplă ca analizele să iasă bine și, chiar dacă apelăm la numeroși medici, oboseala să nu dispară indiferent de numărul orelor dormite, mușchii rămân tensionați, apar iar și iar dureri de spate, de picioare, de cap. La un moment dat, toate aceste simptome pot deveni frustrante și de prea puține ori ne gândim că poate cauzele suferinței nu sunt fizice.

Mintea și corpul nu funcționează separat, subliniază specialista. Iar ceea ce nu este procesat emoțional poate căuta alte căi de exprimare:

„După ce explorăm și excludem potențialele cauzele medicale, este important să avem în vedere și componenta psihosomatică, și anume că simptomul poate avea și o funcție psihică. Din perspectiva Somatic Experiencing (SE), metoda dezvoltată de Dr. Peter Levine, ‘simptomul fizic este adesea o formă de comunicare și o descărcare a energiei blocate.

Dincolo de patologie, acesta îndeplinește funcții psihice de protecție și conservare a sistemului nervos în fața traumei’. Corpul preia și ‘ține’ emoțiile și reacțiile pe care psihicul conștient nu a reușit să le proceseze sau să le exprime la momentul traumei prin intermediul reacțiilor de tipul ‘luptă’ sau ‘fugă’.

În situații de pericol sau stres intens, corpul secretă hormoni (adrenalină, cortizol) și activează mușchii pentru ‘a lupta’ sau ‘a fugi’. Dacă acest răspuns este suprimat sau incomplet, energia de supraviețuire nu se descarcă, rămânând ‘stocată’ în sistemul nervos și în țesuturile musculare, putand astfel genera tensiune musculară, dureri de spate etc”.

Balonarea persistentă, palpitațiile, senzația că ceva nu este în regulă sau starea continuă de agitație sunt, de asemenea, adesea asociate cu probleme digestive ori cardiace. Este perfect normal ca apariția lor să fie investigată medical, însă atunci când medicina nu indică o cauză clară, poate fi cazul să ne uităm puțin la ceea ce am trăit.

„Stresul emoțional provoacă simptome fizice deoarece mintea și corpul nu sunt entități separate, ci reacționează ca un singur sistem. În momentele de stres sau agitație, Sistemul Nervos Simpatic preia controlul și oprește funcțiile care nu sunt esențiale pentru supraviețuirea imediată, cum ar fi digestia.

Sângele este redirecționat de la stomac către mușchi, mișcările intestinale încetinesc sau devin haotice, secreția acidului gastric scade, iar alimentele fermentează, provocând balonare, disconfort și simptome similare colonului iritabil. Dacă supraactivarea sistemului nervos se prelungește în timp, un proces cu funcționare normală se poate transforma astfel într-un factor care să ne afecteze calitatea vieții de zi cu zi.

De asemenea, pentru a menține pe termen lung o stare de alertă, hipervigilență, organismul consumă rezerve uriașe de energie, rezultatul fiind resimțit ca o stare de epuizare constantă. Aceste fenomene se numesc ‘răspunsuri de supraviețuire dezadaptative’. Este momentul în care corpul nu mai face diferența între un atac real (un animal de pradă) și un atac psihologic sau cronic (stresul de la muncă, traume vechi etc)”, a explicat Mihaela Svet.

Viața în „modul supraviețuire”

În condițiile în care viața a devenit tot mai agitată și pentru mulți viitorul pare incert, senzația de liniște a devenit aproape străină. Chiar și atunci când încercăm să ne relaxăm, încolțește undeva în minte întrebarea „dar dacă?”, iar sentimentul că trebuie să fim pregătiți pentru ceva rău nu ne părăsește niciodată.

„Trauma poate avea ca rezultat o hiperactivare cronică a Sistemului Nervos Simpatic, care cauzează un răspuns fiziologic ca și când ar exista un pericol constant. Aceste reacții de hipervigilență, agitație, stare de alertă, devin de fapt expresii ale modului în care sistemul nervos a învățat ‘să supraviețuiască’, să gestioneze supractivarea, dar care ne epuizează rezervele de energie.

În mod normal, corpul nostru are mecanisme de autoreglare atunci când traversăm experiențe intense: tremur, respirație, mișcare, mobilizare și apoi revenire la echilibru, într-o stare de odihnă și relaxare. Atunci când experiențele sunt însă mult prea intense, apar brusc sau în condiții de lipsă de sprijin și resurse, aceste procese pot rămâne incomplete și sistemul nervos rămâne blocat în ‘modul supraviețuire’. Astfel, organismul poate continua să funcționeze ca și cum amenințarea este încă prezentă, chiar dacă la nivel cognitiv înțelegem că pericolul a trecut”, a menționat Mihaela Svet.

Citește și: Trăim ca și cum totul ar arde. Lavinia Tilină, consilier în dezvoltare personală, spune de ce viața pe repede înainte ne împinge spre anxietate și epuizare: „Omul nu este făcut să trăiască permanent pe modul supraviețuire” EXCLUSIV

Semnele că stresul a depășit limita suportabilă

În zilele noastre, performanța este pe primul loc, iar stresul privit ca o normalitate. Ne-am obișnuit să funcționăm pe pilot automat, să ignorăm oboseala și să considerăm epuizarea un preț inevitabil al succesului. Totuși, există o diferență importantă între stresul firesc, care ne mobilizează și ne ajută să facem față provocărilor, și stresul care începe să ne consume resursele vitale.

„Stresul obișnuit are rol de mobilizare pe perioade scurte și ne aduce de fapt mai multe informații despre importanța unor evenimente, etape din viața noastră, relații etc. Stresul care are impact asupra sănătății fizice și psihice este stresul cronic și/sau sever, care apare atunci când suntem stresați pentru o perioadă lungă de timp și simțim că suntem apăsați de mai mult stres decât putem susține cu capacitățile și resursele noastre.

Stresul devine periculos când nu reușim să ne relaxăm, când apare insomnia, oboseala persistentă, starea noastră de spirit este una de iritare și lipsă de răbdare, entuziasmul dispare și toate sarcinile uzuale par ‘de netrecut’.

Practic, nu mai putem fi productivi iar relațiile și sănătatea noastră au de suferit. Când aceste simptome devin constante, este un semnal că stresul depășește mecanismele noastre de autoreglare”, a încheiat specialista, amintind, astfel, că organismul nostru nu este doar un vehicul care ne poartă prin viață, ci și un martor fidel al experiențelor pe care le traversăm.

Citește și: Cortizolul, hormonul pe care toată lumea îl învinovățește. Ce face cu adevărat stresul în organism și cât de mult influențează greutatea corporală. Ntr.Prof. Ing.Ana-Maria Demetrescu: „Termeni precum ‘cortisol face’ sau ‘cortisol belly’ au pornit din observații reale, dar au fost exagerați în online” EXCLUSIV