Vrei să slăbești, dar nu știi cât de multe fructe poți mânca? Ana Toma, nutriționist-dietetician, a explicat rolul fructelor și legumelor și greșelile de evitat vara. Sursa foto: Inna Dodor / Alamy / Profimedia Suntem îndrumați de medici, nutriționiști și chiar auzim acest îndemn în reclamele de la televizor: „consumați zilnic fructe și legume”. Știm că sunt sănătoase și ne aflăm în sezonul în care avem la dispoziție o mulțime de fructe și legume proaspete, bogate în nutrienți. Totuși, există câteva capcane în care putem cădea cu ușurință. Ana Toma, nutriționist-dietetician, a vorbit pentru caloria.ro despre modul în care putem folosi inteligent fructele și legumele atunci când vrem să slăbim, ce alimente oferă mai multă sațietate și cum ar trebui, de fapt, să le consumăm. Cum putem slăbi cu ajutorul fructelor și legumelor Atunci când ne propunem să pierdem în greutate, una dintre primele strategii care ne vin în minte este să reducem numărul caloriilor. Dar la fel de important este să înțelegem și cât de bine ne satură alimentele pe care le alegem. O cantitate mai mică de mâncare nu înseamnă automat și o densitate calorică redusă. În schimb, fructele și legumele au tocmai acest avantaj, conțin și fibre, pot aduce volum meselor și ne permit să construim farfurii consistente fără să apelăm neapărat la alimente foarte calorice. Totuși, există diferențe între ele atunci când vorbim despre senzația de sațietate, iar felul în care le consumăm este la fel de important. Ana Toma, nutriționist-dietetician, ne-a spus de ce anumite legume și fructe pot fi alegeri deosebit de bune pentru cei care vor să slăbească: „Fructele și legumele sunt aliați importanți în controlul greutății datorită densității calorice reduse și conținutului ridicat de fibre și apă. Pentru sațietate crescută recomand legume precum broccoli, conopida, fasolea verde, dovleceii, morcovii sau salatele voluminoase. Dintre fructe, merele, perele, fructele de pădure și prunele oferă mai multă sațietate datorită conținutului de fibre. Un principiu util este ca jumătate din farfurie să fie ocupată de legume la mesele principale. Fructele pot înlocui deserturile concentrate în zahăr, însă este recomandat să fie consumate ca fruct întreg și nu sub formă de suc”. Ne împiedică sau nu zahărul din fructe să slăbim? Sunt și persoane care se tem că zahărul din fructe le face să se îngrașe, motiv pentru care, de multe ori, le evită. Fructele au gust dulce și e ușor să cazi în capcană. Dar zahărul prezent în fructul întreg nu este același lucru, din punct de vedere al contextului alimentar, cu zahărul adăugat în produse sau cu cel pe care îl consumăm printr-o băutură în care fibra fructului a fost redusă sau eliminată.Un om sănătos nu are de ce să excludă fructele din alimentație. Există însă și situații în care cantitatea, distribuția și asocierea alimentelor trebuie analizate mai atent, mai ales atunci când există anumite probleme metabolice. „Pentru majoritatea persoanelor sănătoase, zahărul din fructele întregi nu reprezintă un motiv de îngrijorare. Acesta vine la pachet cu fibre, apă, vitamine, minerale și antioxidanți, ceea ce determină o absorbție mai lentă comparativ cu zahărul adăugat sau cu sucurile de fructe. Totuși, persoanele cu diabet, rezistență la insulină sau anumite afecțiuni metabolice pot avea nevoie de o atenție mai mare asupra cantităților și distribuției fructelor pe parcursul zilei. În aceste situații, alegerea fructelor cu un conținut mai ridicat de fibre și asocierea lor cu surse de proteine sau grăsimi sănătoase poate ajuta la un control glicemic mai bun. Problema reală nu este consumul moderat de fructe întregi, ci excesul de sucuri, smoothie-uri foarte concentrate sau produse cu zahăr adăugat”, a subliniat specialista. Citește și: Cât pepene verde poți mânca într-o zi și ce beneficii are pentru sănătate. Atenție, dacă suferi de aceste afecțiuni, ai grijă la cantitatea consumată EXCLUSIV Vara avem fructe și legume din abundență, dar unde greșim? Sezonul cald ar trebui să fie una dintre cele mai simple perioade pentru a construi mese echilibrate. Avem acces la roșii, castraveți, dovlecei, fasole verde, ardei, salate și o varietate mare de fructe, iar multe dintre aceste alimente pot fi consumate proaspete sau preparate simplu. Cu toate acestea, abundența alimentelor proaspete nu garantează automat o alimentație echilibrată. Putem avea frigiderul plin cu fructe și legume și, în același timp, să consumăm prea puține dintre ele. La asta se adaugă și rutina schimbată din perioada vacanțelor, dar și zilele foarte călduroase. În acest context, Ana Toma a subliniat care sunt greșelile alimentare pe care le facem adesea vara: „Printre cele mai frecvente greșeli eu aș enumera: consumul insuficient de legume, chiar dacă acestea sunt disponibile din abundență; înlocuirea apei cu băuturi răcoritoare, sucuri sau alcool; consumul excesiv de fructe sub forma sucurilor și smoothie-urilor, care reduc aportul de fibre; mesele neregulate și porțiile foarte mari seara; asocierea frecventă a preparatelor bogate în grăsimi cu temperaturile ridicate, ceea ce poate accentua disconfortul digestiv. Vara este momentul ideal pentru a simplifica alimentația și a profita de abundența alimentelor proaspete și minim procesate”. Citește și: Cele mai sănătoase fructe și legume. Ana Toma, nutriționist, a spus ce alimente de sezon nu ar trebui să lipsească din farfurie: „Vara ne oferă o varietate impresionantă de produse proaspete” EXCLUSIV Distribuie articolul pe: