Ne îngrășăm „de la glandă”? Nutriționistul Raluca Topan a explicat ce este Hashimoto și de ce tiroida nu este mereu vinovată pentru kilogramele în plus: „Un diagnostic nu este o condamnare” EXCLUSIV

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
|Andreea Manole |
Ne îngrășăm „de la glandă”? Nutriționistul Raluca Topan a explicat ce este Hashimoto și de ce tiroida nu este mereu vinovată pentru kilogramele în plus: „Un diagnostic nu este o condamnare” EXCLUSIV

Hashimoto și hipotiroidismul nu sunt același lucru. Nutriționistul Raluca Topan a demontat cele mai răspândite mituri despre tiroidă. Sursa foto: DPphoto / Profimedia

„Mă îngraș de la glandă”. Auzim des asta în jurul nostru. Pentru unii, este explicație. Alții o privesc drept scuză pentru „lipsa de voință”. Dar ce reprezintă, de fapt „problemele cu glanda tiroidă?”. Sunt multe întrebări, mituri și confuzii în jurul acestui subiect. De aceea, Raluca Topan, nutriționist-dietetician licențiat, a explicat pentru caloria.ro de ce Hashimoto nu înseamnă automat îngrășare și care este diferența dintre această boală autoimună și hipotiroidism.

Hashimoto nu înseamnă automat kilograme în plus. De unde apare, totuși, această asociere?

Una dintre cele mai răspândite idei din ultimii ani este că problemele cu glanda tiroidă sunt cele care, inevitabil, te fac să acumulezi kilograme în plus și distrug orice încercare de a slăbi. Auzim despre Hashimoto și suntem convinși că știm ce înseamnă, deși încă sunt multe confuzii. De pildă, Hashimoto și hipotiroidism nu sunt deloc același lucru, iar mecanismele din spatele modificărilor în greutate sunt mult mai complexe, a explicat Raluca Topan:

„Este una dintre cele mai răspândite percepții și, în același timp, unul dintre cele mai frecvente mituri pe care le întâlnesc în practica mea. Realitatea este puțin mai nuanțată.

În primul rând, este important să facem diferența între tiroidita Hashimoto și hipotiroidism, pentru că nu sunt același lucru. Hashimoto este o afecțiune autoimună, în care sistemul imunitar atacă glanda tiroidă. Hipotiroidismul apare atunci când tiroida nu mai produce suficienți hormoni tiroidieni. Deși Hashimoto este una dintre cele mai frecvente cauze de hipotiroidism, nu orice persoană diagnosticată cu Hashimoto are automat și hipotiroidism.

Hashimoto, în sine, nu determină automat creșterea în greutate. Dacă, însă, procesul autoimun duce în timp la apariția hipotiroidismului, metabolismul poate încetini, iar acest lucru poate favoriza o creștere modestă în greutate.

Totuși, este important de înțeles că vorbim, de cele mai multe ori, despre câteva kilograme și nu despre creșteri foarte mari, așa cum se crede adesea. O parte din această creștere este determinată inclusiv de retenția de lichide, nu doar de acumularea de țesut adipos.

În plus, modificările de greutate nu apar doar din cauza metabolismului. Multe persoane cu hipotiroidism netratat se confruntă cu oboseală accentuată, lipsă de energie, somnolență și o capacitate mai redusă de a face mișcare. Toate acestea pot duce, indirect, la un consum energetic mai mic și pot influența comportamentul alimentar.

Din experiența mea, există și un alt aspect extrem de important: foarte multe femei ajung să creadă că orice kilogram în plus este exclusiv din cauza tiroidei. În realitate, greutatea corporală este influențată de foarte mulți factori: alimentația, nivelul de activitate fizică, somnul, stresul, anumite medicamente, vârsta, modificările hormonale și multe altele”.

Citește și: Nu doar iodul contează. Medicii spun care sunt mineralele fără de care glanda tiroidă nu poate funcționa normal

Astfel, nu câștigăm zeci de kilograme în plus peste noapte și, mai ales, bolile tiroidei pot fi ținute sub control, spune specialista:

„Vestea bună este că, atunci când hipotiroidismul este tratat corespunzător, iar funcția tiroidei este echilibrată, majoritatea persoanelor pot slăbi și își pot atinge obiectivele de greutate prin aceleași principii sănătoase care se aplică populației generale. Hashimoto nu înseamnă că procesul de slăbire este imposibil, ci doar că, uneori, este nevoie de o abordare individualizată și de mai multă răbdare.

Mi se pare important să transmitem și acest mesaj: un diagnostic de Hashimoto nu trebuie privit ca o condamnare sau ca o explicație pentru orice modificare de greutate. Cu monitorizare medicală, tratament atunci când este necesar și un stil de viață adaptat fiecărei persoane, majoritatea pacienților își pot gestiona foarte bine afecțiunea și își pot atinge obiectivele legate de sănătate și greutate”.

Raluca Topan, nutriționist-dietetician licențiat, absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, specializată în nutriție și dietetică.
Sursa foto: athivă personală
Raluca Topan, nutriționist-dietetician licențiat, absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, specializată în nutriție și dietetică.
Sursa foto: athivă personală

Ce se întâmplă în organism atunci când sistemul imunitar începe să atace tiroida

Uneori, evoluția bolii este atât de lentă încât nici măcar nu știm că ne confruntăm cu Hashimoto. Iar afecțiunea ajunge să fie descoperită total întâmplător, în urma unor analize de rutină. Dar când organismul începe să fie influențat, apar schimbări.

„Hashimoto este o boală autoimună, ceea ce înseamnă că sistemul imunitar, care în mod normal ne protejează de infecții și alți agenți externi, începe în mod eronat să atace propriul țesut tiroidian. Acest proces inflamator este unul cronic și, în timp, poate afecta capacitatea glandei tiroide de a produce hormoni tiroidieni.

Este important de subliniat că acest proces nu se întâmplă peste noapte. Multe persoane pot avea Hashimoto ani de zile, fără simptome și cu analize ale funcției tiroidiene încă în limite normale. În această etapă, metabolismul poate fi complet normal.

Pe măsură ce boala evoluează, însă, la unele persoane poate apărea hipotiroidismul, adică tiroida nu mai produce suficienți hormoni. Hormonii tiroidieni au un rol esențial în reglarea modului în care organismul utilizează energia, influențând practic activitatea aproape tuturor organelor și țesuturilor.

Din acest motiv, atunci când nivelul acestor hormoni scade, organismul consumă mai puțină energie în repaus, iar multe persoane pot resimți oboseală persistentă, lipsă de energie, somnolență, senzație de încetinire, intoleranță la frig, dificultăți de concentrare sau constipație. Unele persoane observă și o creștere modestă în greutate”, a subliniat nutriționista.

Însă nu trebuie să atribuim din start simptomele cu care ne confruntăm tiroidei:

„Oboseala, de exemplu, este un simptom nespecific și poate avea numeroase alte cauze, precum lipsa somnului, stresul cronic, anemia, deficitul de fier, deficitul de vitamina B12 sau vitamina D, anumite afecțiuni sau chiar un stil de viață foarte solicitant. Tocmai de aceea, fiecare persoană trebuie evaluată în ansamblu și nu doar prin prisma diagnosticului de Hashimoto.

Vestea bună este că, atunci când hipotiroidismul este diagnosticat și tratat corespunzător, iar valorile hormonilor tiroidieni revin în intervalele recomandate, foarte multe dintre aceste simptome se ameliorează semnificativ. În paralel, alimentația echilibrată, activitatea fizică adaptată, somnul și gestionarea stresului rămân piloni importanți ai stării generale de sănătate, însă ele completează tratamentul medical, nu îl înlocuiesc”, a continuat Raluca Topan.

Simptomele care pot trăda diagnosticul de Hashimoto

Ritmul în care am ajuns să trăim ne-a făcut să credem, însă, că oboseala este o normalitate. Programul încărcat, lipsa somnului și stresul zilnic sunt invocate atât de des, încât atunci când organismul ne trimite semnale că ceva nu este în regulă, le ignorăm.

De fapt, ce trebuie să facem aceste momente este să investigăm. Deși niciun simptom nu este specific exclusiv bolii Hashimoto, există manifestări care, atunci când persistă, justifică o evaluare de specialitate și investigații suplimentare.

„Diagnosticul nu se pune niciodată doar pe baza simptomelor, ci printr-o evaluare medicală și analize de laborator. În practica mea întâlnesc frecvent femei care spun: ‘Credeam că sunt doar obosită pentru că muncesc mult’ sau ‘Am pus totul pe seama stresului’. Uneori chiar așa este. Alteori, însă, aceste manifestări pot avea legătură și cu o disfuncție tiroidiană.

Printre simptomele care pot apărea atunci când Hashimoto evoluează către hipotiroidism se numără oboseala persistentă, lipsa de energie, somnolența, dificultățile de concentrare, senzația de ‘ceață mentală’, sensibilitatea crescută la frig, pielea uscată, constipația, căderea părului, creșterea modestă în greutate, retenția de lichide sau modificările ciclului menstrual.

Totuși, niciunul dintre aceste simptome nu este specific exclusiv bolii Hashimoto. Ele pot apărea și în deficitul de fier, anemia, deficitul de vitamina B12 sau vitamina D, în tulburările de somn, în stresul cronic, în burnout sau în multe alte afecțiuni.

De aceea, îi încurajez întotdeauna pe oameni să nu tragă singuri concluzii și să nu își pună singuri diagnostice pe baza informațiilor din online. Dacă aceste simptome persistă, este important să se adreseze medicului pentru o evaluare completă. Uneori cauza este tiroida, alteori este cu totul alta.

Cred că acesta este și mesajul cel mai important: corpul nostru ne transmite atunci când ceva nu este în regulă. Nu este normal să trăim permanent obosiți, fără energie sau cu senzația că ‘funcționăm pe pilot automat’. Indiferent care este cauza, aceste semnale merită investigate și nu normalizate”, a atras atenția Raluca Topan.

Citește și: Inflamația cronică: ce este, cum ne afectează și ce rol are alimentația

Distribuie articolul pe: