Nutriționista Cătălina Preda a explicat de ce nu slăbești, chiar dacă mănânci mai puțin. Imagine reprezentativă. Sursa foto: adam korzeniewski / Alamy / Profimedia Dacă ții deficit caloric și nu slăbești, atunci răspunsul s-ar putea să nu fie în numărul caloriilor. Organismul este mai inteligent decât considerăm noi, are mecanisme clare după care se ghidează și factori care, deși sunt trecuți cu vederea, influențează întreaga funcționare. Cătălina Preda, nutriționist și dietetician, a vorbit, pentru caloria.ro, despre toate aceste detalii și a explicat ce aspecte trebuie să urmărim, de fapt. Caloriile contează, dar nu sunt totul Reducerea numărului de calorii este primul pas într-un proces de slăbire. Dar, pe lângă faptul că deficitul caloric trebuie calculat în funcție de mai mulți factori și, dincolo de cantitatea de alimente pe care o consumăm, contează și calitatea acestora. Astfel că, deși de multe ori auzim „pot să mănânc orice, atâta timp cât nu depășesc numărul”, adevărul neplăcut este că 1000 de calorii din ciocolată și 1000 de calorii provenite dintr-o masă echilibrată nu sunt la fel. „Caloriile contează, dar e o chestie de ansamblu. Fără deficit caloric nu slăbești, sub nicio formă. Asta e o realitate fiziologică și nu ai cum să o schimbi. Doar că nu toate caloriile sunt egale în efectul pe care îl au în organism. O mie de calorii din dulciuri nu sunt egale cu o mie de calorii din alimente echilibrate. Pentru că au un impact diferit asupra sațietății, energiei, hormonilor și masei musculare. Dacă mănânci 1000 de calorii din ciocolată, o să faci foamea toată ziua. Dar dacă din o mie de calorii mănânci proteină, carbohidrați și grăsimi, o să fie mult mai ok. Oamenii eșuează chiar dacă numără calorii, pentru că nu sunt atenți la calitatea lor. Nu aleg alimente care satură. Pentru că poți mânca ciocolată și îți crește glicemia pe moment, iar senzația de foame dispare. Dar dacă alegi să mănânci o proteină: ou, iaurt, produse de origine animală, carne, pește, tot în aceeași cantitate, o să vezi că sațietatea ți-e crescută. Pentru că proteina se digeră cel mai greu”, a subliniat Cătălina Preda. „Un baton proteic este o gustare” Proteina de cea mai bună calitate este cea din ou, urmată de cea din lactate și de cea din carne. Batoanele proteice nu trebuie să reprezinte sursa principală a acestui macronutrient. „Un baton proteic este mai mult o gustare, pentru că mai mult de 14-15 grame de proteină nu prea are cum să aibă, iar dacă are mai mult, nu o să-ți mai placă. E util pentru că ține de foame până la următoarea masă, dar nu e o masă principală”, a completat nutriționista. Citește și: „Condamnați” să trăim într-un corp dictat de genetică? O antrenoare cu experiență explică adevăratele motive din spatele procesului de slăbire și de ce motivația nu este suficientă: „Primul pas e conștientizarea”. EXCLUSIV Mâncatul haotic vine cu un cost Odată numărate, caloriile trebuie și împărțite pentru întreaga zi, pentru a suplini toate nevoile organismului. Dozate greșit, vor trebui, probabil, suplimentate, ceea ce va duce la stagnarea procesului de slăbire. „Caloriile pe care le consumi trebuie împărțite logic. Nu poți să mănânci acum toate cele 1.000 de calorii și după aceea să nu mai mănânci nimic toată ziua. Chiar dacă mănânci alimente sănătoase, nu doar dulciuri, o să crească foarte mult glicemia pe moment, dar o să și scadă foarte mult și o să apară o foame pe care nu o poți controla. Și, atunci, o să fii tentat să mănânci de ceva, o să crești numărul de calorii și nu o să mai fii în deficit”, a explicat specialista. Stilul de viață, factorul ignorat de mulți Pe de altă parte, o greșeală frecventă care duce la stagnarea pierderii în greutate este ignorarea completă a stilului de viață. O persoană activă va avea nevoie să mănânce mai multe calorii decât cineva sedentar, pentru că și consumul de energie este mai mare. „Dacă tu știi că ai o viață solicitantă sau ai program încărcat, nu poți să-l susții cu așa puține calorii. La un moment dat o să cedezi, o să ți se facă foame, o să te simți rău, nu o să ai energie, o să fii obosit. Deci trebuie cumva adaptat și la stilul tău de viață”, a dezvăluit Cătălina Preda despre deficitul caloric. Totodată, igiena somnului este unul dintre cei mai importanți, dar și cei mai ignorați factori. Lipsa odihnei determină creșterea cortizolului, hormonul stresului, ceea ce conduce, în final, la încetinirea procesului de slăbire. „Nu e totuna să dormi 4-5 ore pe noapte și vrei să-ți ții un deficit caloric sau dormi 7 ore pe noapte. E necesară o igienă a somnului. Și nu funcționează pe principiul: ‘am dormit 4 ore azi-noapte și mai dorm după-masă încă 2 ore’, pentru că nu e același somn, nu e același ciclu, trebuie să fie un anumit număr de ore neîntrerupte între cicluri. Somnul e altfel pe timpul zilei decât pe timpul nopții. Altfel intrăm în ciclurile adânci de somn, de REM, în care și visăm. Refacerea sistemului nervos nu e la fel. E impactat organismul mai mult, deci contează și când dormi, nu doar numărul orelor”, a încheiat Cătălina Preda. Citește și: Ai slăbit, dar te-ai îngrășat la loc? Cătălina Preda, nutriționist, a explicat de ce apare efectul yo-yo și cum îți afectează metabolismul: „Problema e că oamenii nu învață să se mențină”. EXCLUSIV Distribuie articolul pe: