Rețeta tradițională de pomana porcului de Crăciun. foto pexels.com Rețeta tradițională de pomana porcului de Crăciun a fost uitată de mulți dintre români, dar astăzi o vom readuce în prim-plan. Dar tu știi ce simbolizează această tradiție de Ignat? Chiar dacă se suprapune peste Postul Crăciunului, în multe gospodării din România perioada din jurul datei de 20 decembrie este rezervată unuia dintre cele mai vechi obiceiuri de iarnă: tăierea porcului și masa ritualică ce urmează. Practicat mai ales de Ignat, acest moment are o încărcătură simbolică puternică și este respectat atât în mediul rural, cât și în orașe. Originea și semnificația pomenii porcului Sacrificarea porcului în preajma solstițiului de iarnă este un obicei cu rădăcini precreștine, întâlnit la numeroase populații europene. Etnografii români arată că, în spațiul carpato-danubian, ritualul era legat de cultul soarelui și de nevoia de a marca renașterea luminii după cea mai scurtă zi a anului. Prin jertfa animalului, comunitatea credea că îmbunează forțele naturii și își asigură belșugul pentru anul următor. Odată cu creștinarea, tradiția s-a suprapus peste calendarul religios și a fost asociată cu ziua de Sfântul Ignat, pe 20 decembrie. Deși sensul religios s-a schimbat, componenta ritualică a rămas vie în cultura populară românească. Ce simbolizează carnea de la pomana porcului de Crăciun Acest moment are o încărcătură simbolică puternică și este respectat atât în mediul rural, cât și în orașe. foto pexels.com Momentul central al acestui obicei este „pomana porcului”, masa la care sunt invitați membrii familiei, vecinii și cei care au participat la sacrificare și tranșare. Primele bucăți de carne proaspăt gătită sunt împărțite simbolic, gest despre care tradiția spune că aduce sănătate și prosperitate gospodarilor, potrivit surselor de etnografie românească și site-urilor de specialitate în tradiții populare. Interesant este faptul că obiceiul a fost adaptat vieții moderne. Chiar și în mediul urban, unde sacrificarea porcului nu mai este posibilă, multe familii păstrează masa ritualică, folosind carne cumpărată din măcelării. Credința populară spune că mâncarea de Ignat oferă putere și protecție pentru anul ce urmează. Cum se pregătește pomana porcului în mod tradițional În forma sa clasică, pomana porcului se gătește afară, la ceaun, pe foc de lemne, chiar în ziua sacrificării. În orașe, preparatul este adaptat și se poate face fără probleme în bucătărie, pe aragaz, păstrând însă ingredientele și condimentele de bază. Se folosesc bucăți de carne mai grase, considerate cele mai gustoase, alături de cârnați proaspeți. Condimentarea este simplă, specifică bucătăriei tradiționale românești, iar rețeta diferă ușor de la o regiune la alta. În unele zone se adaugă ceapă și sos de roșii, în altele carnea este prăjită exclusiv în untură. Servirea respectă și ea un mic ritual: carnea trebuie însoțită de mămăligă fierbinte, murături de casă și, conform tradiției, un pahar de vin roșu sau țuică fiartă, considerate băuturi „încălzitoare”, specifice sezonului rece. Rețeta tradițională de pomana porcului de Crăciun Credința populară spune că mâncarea de Ignat oferă putere și protecție pentru anul ce urmează. foto: pexels.com Ingrediente: 1 kg carne de porc mai împănată (cu grăsime) 1 cârnat de casă (cam 500-750 gr) 4-5 căței de usturoi 2 foi de dafin 2 linguri de untură jumătate de cană de apă Mod de preparare: · Carnea de porc se spală și se taie în bucăți potrivite, se pune într-un ceaun.· Se pune untura, usturoiul tăiat mai grosier (sau lăsat întreg), foile de dafin și apa.· Se acoperă cu un capac și se lasă să se pătrundă.· Când carnea este pe jumătate făcută se pun cârnații tăiați în bucăți potrivite.· Se mai lasă câteva minute pe foc cu capacul pus până se pătrund și cârnații, apoi capacul se dă deoparte și se lasă să se rumenească.· Între timp se pune apa la fiert pentru mămăligă cu sare și puțin mălai (cum făcea bunica).· Când apa fierbe se pune mălaiul în ploaie și se lasă la fiert cam 15-20 minute.· După ce s-au rumenit carnea și cârnații se scot într-un castron acompaniate de murături și mămăligă aburindă. Ce tip de carne se folosește Carnea grasă de porc este însoțită de mămăligă, murături și mujdei, după gustul fiecărui om. foto pexels.com Pomana porcului se face din bucăți de carne mai grase – burtă, coaste, slănină – alături de cârnați proaspeți. Condimentele clasice sunt usturoiul, sarea, piperul și cimbrul, iar în funcție de zona țării se pot adăuga ceapă, roșii sau mai multă untură pentru gust. Indiferent de variantă, preparatul rămâne unul simbolic, care marchează începutul Sărbătorilor de Iarnă și păstrează vie o tradiție transmisă din generație în generație. Citește și: Cum se face toba de casă tradițional românească, gustul sărbătorilor de altădată! Distribuie articolul pe: