Părțile corpului uman pe care evoluția încă nu le poate explica

Părțile corpului uman pe care evoluția încă nu le poate explica! Testiculele umane sunt mult mai mici, proporțional, față de ale unor rude primate. Evoluția ne poate spune de ce. Dar dimensiunea altor părți ale corpului rămâne încă un mister.

Corpul uman este o mașinărie ale cărei numeroase componente – de la detaliile microscopice ale celulelor până la membre, ochi, ficat și creier – au fost asamblate treptat, pe parcursul a patru miliarde de ani de istorie.

Ce nu poate explica evoluția despre oameni

Și totuși, oamenii de știință încă se întreabă de ce am evoluat în această formă particulară. De ce, de exemplu, oamenii au în mod unic bărbie? Și de ce, raportat la greutatea corporală, testiculul uman este de trei ori mai mare decât al unui gorilă, dar de cinci ori mai mic decât al unui cimpanzeu? Încă mai căutăm răspunsuri la multe dintre aceste întrebări „de ce”. Dar începem să găsim răspunsuri la unele dintre ele.

Povestea evoluției ne arată cum, pornind de la începuturi simple, fiecare specie a fost construită – când a fost adăugată fiecare componentă necesară unei ființe vii în planul său de dezvoltare. Dacă urcăm pe „arborele vieții”, putem urmări o cale întortocheată prin ramurile tot mai specializate ale speciilor.
De exemplu, noi, oamenii, am fost animale înainte să devenim vertebrate; mamifere înainte să evoluăm ca primate și așa mai departe.

Corpul uman s-a format pe rând

Grupurile de specii cu care împărțim aceste ramuri ne arată ordinea în care au apărut părțile corpului nostru. Un corp și un intestin (invențiile ramurii animalelor) au apărut înaintea coloanei vertebrale și membrelor (ramura vertebratelor); laptele și părul (mamiferele) au apărut înaintea unghiilor (primatele).

Există o metodă de a studia separat întrebarea de ce am evoluat aceste părți ale corpului, dar funcționează doar dacă trăsătura respectivă a evoluat de mai multe ori pe ramuri diferite ale arborelui vieții. Această evoluție repetată se numește convergență. Ea poate fi frustrantă pentru biologi, pentru că încurcă stabilirea relațiilor dintre specii.

De exemplu, rândunelele și drepnelele au fost cândva clasificate ca specii-surori. Astăzi știm din ADN și din schelete că rândunelele sunt, de fapt, mai apropiate de bufnițe decât de drepnele.

Dimensiunea contează în evoluție

Dar evoluția convergentă devine utilă atunci când o privim ca pe un fel de experiment natural. Dimensiunea testiculelor la primate este un exemplu clasic.

Maimuța colobus alb-negru abisinian și macacul bonnet, masculi adulți de dimensiuni similare, au testicule extrem de diferite. Ca și la cimpanzei, oameni și gorile, diferențele sunt uriașe. Testiculele colobus cântăresc doar 3 g, în timp ce ale macacilor ajung la 48 g.

Testiculele mari se regăsesc constant la speciile promiscue, iar cele mici la cele monogame.

Putem găsi mai multe explicații plauzibile pentru aceste dimensiuni. Poate că testiculele mari sunt echivalentul cozii păunului – atractive pentru femele, dar fără un rol direct. Însă cea mai convingătoare explicație are legătură cu modul de împerechere.

Cum se împerechează unele animale

Un mascul colobus luptă feroce pentru accesul la un harem de femele care se vor împerechea doar cu el. Macacii, în schimb, trăiesc în grupuri pașnice de circa 30 de indivizi și adoptă o strategie „liberă”, unde fiecare se împerechează cu fiecare: masculii cu mai multe femele și femelele cu mai mulți masculi.

Colobusul cu harem poate produce minimul de spermă necesar. Dacă o picătură e suficientă pentru un pui, de ce să producă mai mult? Pentru macac, însă, competiția se dă între spermatozoizii masculilor, așa că testiculele mari, care produc mai multă spermă, îi oferă un avantaj.

Această explicație e logică – dar este ea adevărată? Aici ne ajută evoluția convergentă.

Privind în ansamblu ramura mamiferelor, descoperim numeroase grupuri care au dezvoltat testicule de dimensiuni variate. În aproape toate cazurile separate, testiculele mari apar la speciile promiscue, iar cele mici la cele monogame.

Apetitul animalelor este legat de dimensiunea testiculelor

Gorila mascul, silverback, cu testicule mici, are acces exclusiv la haremul său. Cimpanzeii și bonobii, cu testicule mari, sunt extrem de promiscui. Delfinii ar putea avea cele mai mari testicule dintre mamifere, ajungând la 4% din greutatea corporală (echivalentul a 3 kg la oameni). Delfinii spinner, de pildă, practică împerecheri de masă numite wuzzles.

Astfel, observațiile repetate ale evoluției convergente au confirmat această corelație între dimensiunea testiculelor și viața sexuală la mamifere. Iar oamenii se situează undeva la mijloc – trageți singuri concluziile!

Dar ce e cu bărbia umană?

Bărbia umană a fost mereu un teren fertil pentru controverse între oameni de știință. La fel ca testiculele, există o jumătate de duzină de explicații posibile.

Poate a apărut pentru a întări maxilarul războinicului preistoric. Poate pentru a accentua frumusețea bărbii masculine. Sau, poate, este un produs secundar al invenției gătitului și al alimentelor mai moi – un rest anatomic fără funcție reală, rămas după slăbirea maxilarului.

Interesant este că bărbia nu se regăsește la niciun alt mamifer, nici măcar la neanderthalieni, rudele noastre apropiate. Tocmai această unicitate face imposibilă verificarea ipotezelor prin convergență evolutivă. Avem doar idei, dar niciun mod sigur de a le testa.

Unele aspecte ale naturii umane sunt, probabil, sortite să rămână un mister, susține prof. Max Telford pentru BBC.com.

Citește și: Corpul uman și „limbajul mirosurilor”