La ce să fii atent când cumperi carne de porc, conform inspectorilor ANSVSA

|Andreea Nicole |
La ce să fii atent când cumperi carne de porc, conform inspectorilor ANSVSA

Ca în fiecare an, autoritățile anunță intensificarea controalelor în sectorul alimentar, tocmai pentru a preveni riscurile care pot apărea în această perioadă. foto: freepik.com

Se apropie cu pași repezi perioada sărbătorilor de iarnă, iar pregătirile pentru Crăciun sunt deja în plină desfășurare. În această perioadă, foarte mulți consumatori își alcătuiesc listele de cumpărături, iar printre produsele cel mai des căutate se numără carnea de porc, de pui și de curcan.

Reguli privind comerțul cărnii de porc de sărbători

În contextul interesului crescut pentru carnea de porc, considerată, de altfel, alimentul central al mesei de Crăciun – inspectorii sanitari ai ANSVSA transmit o serie de recomandări importante pentru cei care intenționează să cumpere și să consume acest tip de carne.

Carnea trebuie cumpărată exclusiv din spații autorizate

Pentru consumatori, cel mai important pas este alegerea unor surse sigure de achiziție. Carnea trebuie cumpărată exclusiv din spații autorizate, fie că vorbim despre supermarketuri, magazine specializate sau piețe unde există puncte de vânzare verificate.

Citește și: Ce este slănina de porc și ce beneficii are?

ANSVSA atrage atenția că vitrinele frigorifice trebuie să fie în stare perfectă de funcționare, iar temperatura de păstrare a produselor să fie optimă și constantă. Ambalajele nu trebuie să prezinte deteriorări, iar eticheta trebuie să includă toate informațiile obligatorii: numele producătorului, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate. Aceste detalii sunt esențiale pentru a garanta calitatea și siguranța alimentară a produsului.

Examenul trichineloscopic, obligatoriu

Un aspect extrem de important, subliniat de ANSVSA, este necesitatea efectuării examenului trichineloscopic înainte de consum pentru carnea provenită de la porc domestic sau mistreț.

„Sacrificarea porcilor în gospodărie trebuie realizată sub control sanitar-veterinar”, a precizat autoritatea.

În pragul sărbătorilor de iarnă, toți crescătorii de porci sunt sfătuiți să solicite vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului pentru a verifica starea de sănătate a animalului. foto: agrointel.ro

Această analiză previne riscurile asociate infestării cu Trichinella spiralis și poate fi realizată în centre autorizate. Prețul diferă în funcție de laborator și procedurile utilizate, variind între 27 și 101 lei + TVA.

„ANSVSA recomandă consumatorilor:

  • să achiziționeze produse doar din spații autorizate;
  • să verifice existența vitrinelor frigorifice funcționale;
  • să controleze integritatea ambalajelor;
  • să se asigure că etichetele conțin informații complete despre producător, condițiile de păstrare, ingredientele și termenele de valabilitate;
  • să cumpere brânzeturi doar în ambalaje de unică folosință, etichetate corect;
  • să evite achiziționarea produselor de origine animală de la persoane neautorizate sau din locuri improvizate”, se arată în recomandările ANSVSA.

Citește și: Cristian Piedone, avertisment pentru românii care cumpără carne de porc la conservă: Așa ceva nu are voie să ajungă în farfuriile oamenilor

Depozitarea corectă a alimentelor de origine animală

Odată cumpărate, carnea și celelalte produse de origine animală trebuie puse cât mai repede în frigider, pentru a preveni deteriorarea lor.

Este important ca fiecare consumator să respecte indicațiile trecute pe etichetă, atât în ceea ce privește temperatura optimă de păstrare, cât și termenul de valabilitate. Neglijarea acestor instrucțiuni poate favoriza apariția bacteriilor și, implicit, poate crește riscul de toxiinfecții alimentare.

Carnea de porc cu trichineloza poate transmite parazitul Trichinella omului prin consumul cărnii crude sau insuficient preparate termic. foto: freepik.com

ANSVSA subliniază că toate produsele perisabile – carne, pește, ouă, lapte, brânzeturi sau preparate tradiționale – trebuie depozitate numai în încăperi curate și bine întreținute, unde se poate asigura fără întrerupere lanțul frigorific, de la momentul achiziției până la consumul propriu-zis.

Menținerea lanțului frigorific este una dintre cele mai importante măsuri de protecție sanitară. Aceasta previne multiplicarea microorganismelor dăunătoare și ajută la păstrarea prospețimii, a gustului și a calității nutritive a alimentelor de origine animală.

Distribuie articolul pe: