Kit de testare a mierii pentru acasă, inventat de elevi români. sursa foto pexels.com Kit de testare a mierii, dezvoltat de elevii de la Colegiul Naţional „Unirea” din Târgu Mureș. Este un dispozitiv casnic pentru verificarea calităţii mierii de albine — proiect interdisciplinar care combină biologia cu chimia și care urmărește protecţia consumatorului. În clasa a XII-a, elevii Alexia Precup, Vlad Alexandru Ignat și Răzvan Azbe-Vâlcescu au dezvoltat un prototip de testare a mierii care poate detecta adaosuri sau impurităţi în miere comercială sau artizanală. „Proiectul a implicat şi cercetare ştiinţifică şi o corelare interdisciplinară între biologie şi chimie şi, în plus, a fost un proiect care s-a îndreptat către o formă de sustenabilitate. Fiindcă elevii, iată, s-au gândit să mâncăm sănătos, să alegem produsele în mod corect, să evităm produsele contaminate. Ar trebui, până la urmă, chiar şi cu producătorii, să poată lua legătura. Ar trebui dat un semnal şi către protecţia consumatorilor şi, dacă ar veni, iată, dinspre tineri, cu atât mai mult ar trebui luat în considerare”, a declarat directorul Colegiului Naţional „Unirea”, Aurora Manuela Stănescu. Kit de testare a mierii pentru acasă Este un proiect interdisciplinar care combină biologia cu chimia și care urmărește protecţia consumatorului. sursa foto pexels.com Profesoara de chimie, Cristiana Chira, explică faptul că elevii au ales substanțe chimice sigure, astfel încât testul să poată fi utilizat chiar și de către consumatorul obișnuit, acasă. Scopul este să detectezi dacă mierea conține făină de amidon sau aditivi de tip conservant sau adaos de glucoză. „La faza judeţeană a Olimpiadei de Creativitate Ştiinţifică, un echipaj de trei elevi de la Colegiul Naţional «Unirea» a testat mierea de albine de diferite adaosuri care se introduc sau nu în miere şi falsifică puţin calitatea mierii de albine. De exemplu, testează conţinutul de glucoză să vadă dacă nu se adaugă glucoză, care să dea dulceaţă, dar şi conţinutul de amidon. Pentru că gândirea lor a fost să creeze un kit uşor de utilizat inclusiv acasă, ei au prevăzut cum ar putea să arate acest kit pe care ar putea să-l aibă toată lumea în casă. Au selectat foarte bine substanţele chimice ca să nu fie toxice sau periculoase pentru cine vrea să testeze mierea. Deci este o procedură extrem de simplă şi să pot testa două sau trei adaosuri în mierea de albine”, a declarat profesoara de chimie Cristiana Chira. Mierea cu aditivi va fi depistată de kit Scopul este să detectezi dacă mierea conține făină de amidon sau aditivi de tip conservant sau adaos de glucoză. sursa foto pexels.com Proiectul este bazat pe trei reacții chimice simple care indică dacă mierea conține diverși aditivi. Elevii au descris cum funcționează fiecare test: Vlad Alexandru Ignat a prezentat testul cu azotat de argint pentru depistarea clorurilor (rezultat precipitat alb); testul cu iod pentru detectarea amidonului (precipitat albastru); și testul cu clorură ferică pentru indicarea prezenței unor conservanți (precipitat portocaliu). Răzvan Azbe-Vâlcescu a explicat că kitul se bazează pe aceste reacții chimice simple, cu substanţe sigure, și că ideea este tocmai ca utilizatorii casnici să poată verifica dacă mierea este adulterată chiar dacă este comercializată sau cumpărată direct de la apicultor. Multă miere din UE este combinată cu aditivi Alexia Precup a adăugat că UE raportează că un procent semnificativ din mostrele de miere analizate conțin aditivi – și de aceea proiectul lor propune o metodă accesibilă consumatorilor pentru a se asigura de veridicitatea mierii: „Proiectul nostru s-a născut dintr-o dorinţă de a încuraja un consum mai sigur. Rapoartele Uniunii Europene arată că până la 46% din eşantioanele de miere testate au fost descoperite ca având diverse altele elemente în ele, adică au fost contaminate, fie cu conservanţi, săruri sau amidon, iar kitul nostru propune câteva teste simple prin care consumatorii pot să devină proprii inspectori ANPC şi, aşadar, să realizeze cât de veritabilă este mâncarea lor, în special mierea.” Premii, recunoaștere și scop educativ Proiectul este bazat pe trei reacții chimice simple care indică dacă mierea conține diverși aditivi. sursa foto pexels.com Prototipul kit-ului a fost prezentat recent Familiei Regale, în cadrul vizitei la colegiul din Târgu Mureș. Elevii au participat la fazele județene și naționale ale Olimpiadei de Creativitate Științifică, obținând poziția a zecea pe plan național — după ce au câștigat întâiul loc la nivel județean. Profesoara de biologie Cristina Branea a subliniat că proiectele interdisciplinare derulate în cadrul liceului combină practica cu teoria, concretizate în laboratoarele sale de biochimie, și reprezintă o formă de continuitate și mentorat pentru elevii care urmează Centrul de Excelență la biologie. „Avem prototipul cu mierea şi o formă de capilaritate care nouă, astăzi, ne-a produs o surpriză foarte plăcută, un curcubeu de culori prin care noi de fapt demonstrăm foarte multe lucruri, inclusiv cum se fac schimburile de substanţe şi gaze la nivel celular. Practic pare o jucărie ce avem noi în sală, dar explică nişte concepte biologice extrem de importante… ”, a conchis profesoara. Importanţa unui astfel de kit și perspective Prin acest proiect, liceenii demonstrează că interesul pentru siguranța alimentară poate fi promovat direct din mediul școlar, prin inițiative concrete și aplicabile. Dacă autorități locale sau ONG-uri din domeniul protecției consumatorului ar susține astfel de idei, asemenea kituri ar putea deveni disponibile nu doar pentru elevi sau profesori, ci pentru public larg. Ar putea fi util și un pas înspre colaborare cu apicultorii locali, laboratoarele autorizate sau autorităţile sanitare, pentru a transforma prototipul într-un dispozitiv omologat sau într-o aplicație educativă mai amplă. Citește și: Mierea de salcâm, mult mai scumpă în 2025. Care este motivul Distribuie articolul pe: