Folosești SPF 50, dar tot poți face o greșeală majoră la plajă. Ce reduce protecția cremei și ce trebuie să facem, de fapt, atunci când ne expunem la soare. Interviu cu medicul dermatolog Mihaela Radu EXCLUSIV

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
|Andreea Manole |
Folosești SPF 50, dar tot poți face o greșeală majoră la plajă. Ce reduce protecția cremei și ce trebuie să facem, de fapt, atunci când ne expunem la soare. Interviu cu medicul dermatolog Mihaela Radu EXCLUSIV

SPF 50 nu înseamnă protecție completă dacă nu este folosit corect. Dermatologul Mihaela Radu a spus care sunt cele mai frecvente greșeli și regulile unei protecții eficiente. Sursa foto: DPphoto / Profimedia

Bagajul de plajă nu trebuie să includă doar o cremă cu SPF, pe care, eventual, uităm să o mai aplicăm. Protecția pielii primește mult mai multă atenție decât în urmă cu câțiva ani. Am învățat că este important nu doar ce produs alegem, ci și cât folosim și cât de des îl reaplicăm, dar încă sunt detalii de care mulți dintre noi nu ținem cont. Hainele, pălăria, ochelarii de soare și orele la care alegem să ne expunem completează tabloul.

Pentru a afla cât de mult contează, de fapt, felul în care ne protejăm pielea în zilele petrecute la soare, în plin sezon estival, am stat de vorbă cu Dr. Mihaela Radu, medic primar dermato-venerolog și estetician, cu experiență în dermatologia clinică, prevenția și diagnosticul cancerului de piele. Cu experiență și în mediul online, unde vorbește despre sănătatea pielii, dar și cu o colaborare de un deceniu SkinVision, perioadă în care a evaluat peste 2 milioane de leziuni suspecte, ea a dezvăluit pentru caloria.ro tot ce trebuie să avem în vedere înainte de vacanța la mare.

Protecția solară nu înseamnă doar SPF. Dr. Mihaela Radu a spus tot ce trebuie să știm înainte de o zi la plajă

Caloria.ro (Andreea Manole): Cum alegem corect crema cu protecție solară? La ce trebuie să fim atenți pe etichetă, dincolo de SPF?

Dr. Mihaela Radu: Eu recomand în general SPF 50 sau 50+, dar SPF-ul ne vorbește în principal despre protecția împotriva UVB. De aceea, pe etichetă trebuie să căutăm și protecția UVA, de exemplu simbolul UVA într-un cerc, conform standardelor europene, și să alegem un produs cu spectru larg.

Pentru plajă este important ca produsul să fie și rezistent la apă, dar trebuie să reținem că „water resistant” nu înseamnă că îl aplicăm dimineața și suntem protejați toată ziua.

La fel de importantă este textura. Cel mai bun SPF este, până la urmă, cel pe care îl tolerăm bine și pe care îl vom aplica în cantitatea corectă. Pentru tenul acneic putem alege formule noncomedogenice, pentru pielea sensibilă formule cu tolerabilitate bună, iar pentru persoanele cu melasmă sau hiperpigmentări îmi plac în mod special produsele colorate, care conțin pigmenți precum oxizii de fier și oferă protecție suplimentară și față de lumina vizibilă.

Diferența dintre razele UVA și UVB

Caloria.ro (Andreea Manole): Care este diferența dintre razele UVA și UVB și ce efecte are fiecare asupra pielii?

Dr. Mihaela Radu: Îmi place să explic foarte simplu diferența: UVB sunt razele pe care le asociem cel mai ușor cu arsura solară, în timp ce UVA pătrund mai profund în piele și contribuie foarte mult la fotoîmbătrânire, riduri, pierderea elasticității și apariția petelor pigmentare.

UVA sunt prezente pe tot parcursul anului și pot traversa într-o anumită măsură geamul, motiv pentru care fotoprotecția nu ar trebui privită exclusiv ca un obicei pentru plajă.

Ambele tipuri de radiații produc leziuni la nivel celular și contribuie la apariția cancerelor cutanate. De aceea, nu este suficient să alegem un produs care ne protejează doar de arsură; avem nevoie de protecție cu spectru larg, atât UVA, cât și UVB.

Mihaela Radu, medic primar dermato-venerolog și estetician. Sursa foto: arhivă personală
Mihaela Radu, medic primar dermato-venerolog și estetician. Sursa foto: arhivă personală

Intervalul orar în care este recomandat să evităm expunerea la soare

Caloria.ro (Andreea Manole): În ce interval orar este cel mai sigur să stăm la plajă și cât timp este recomandat să ne expunem la soare?

Dr. Mihaela Radu: Aș evita în primul rând expunerea intenționată în orele în care indicele UV este foarte ridicat. Vara, intervalul 11:00–16:00 este cel mai problematic. Când indicele UV este 3 sau mai mare, sunt deja necesare măsuri de fotoprotecție, iar la valori foarte mari expunerea directă ar trebui limitată cât mai mult. Nu există un număr universal de minute în care putem spune că este „sigur” să stăm la soare. Depinde de fototip, indicele UV și protecția folosită. Și este foarte important de spus că SPF-ul nu trebuie folosit pentru a putea sta mai multe ore la soare. Scopul lui este să reducă efectele nocive ale unei expuneri care oricum trebuie să fie responsabilă.

Cât SPF folosim și când îl reaplicăm?

Caloria.ro (Andreea Manole): Cât de des trebuie reaplicată crema cu protecție solară și ce greșeli fac cel mai des oamenii în folosirea ei?

Dr. Mihaela Radu: La plajă recomand reaplicarea aproximativ la fiecare două ore și obligatoriu după înot, transpirație abundentă sau după ce ne ștergem cu prosopul, chiar dacă produsul este rezistent la apă. Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le văd este cantitatea prea mică. Ca să obținem protecția declarată pe ambalaj, produsul trebuie aplicat generos. Pentru un adult, pentru întregul corp, vorbim orientativ de aproximativ 30 ml la o aplicare. O altă greșeală este că uităm anumite zone: urechile, ceafa, decolteul, laba piciorului, linia părului sau buzele. Iar una dintre cele mai mari greșeli este să aplicăm SPF dimineața și să considerăm că suntem protejați până seara.

Citește și: Autobronzante naturale care oferă protecție solară, potrivit dr. Ruxandra Constantina

Accesoriile care nu trebuie să lipsească din bagaj

Caloria.ro (Andreea Manole): Ce alte produse sau accesorii ne pot proteja pielea pe lângă crema cu SPF? Sunt utile hainele cu protecție UV, pălăriile sau ochelarii de soare?

Dr. Mihaela Radu: Da, sunt foarte utile și, de fapt, eu consider că fotoprotecția corectă trebuie să fie combinată. Crema cu SPF este doar una dintre metode. Hainele cu UPF 50+ sunt excelente, în special pentru copii sau pentru persoanele care petrec multe ore în aer liber. O pălărie cu boruri largi protejează mai bine fața, urechile și ceafa decât o șapcă obișnuită, iar ochelarii de soare trebuie să ofere protecție UVA și UVB, ideal UV400. Adăugăm umbra, umbrela și evitarea expunerii în orele de vârf. Practic, cea mai bună protecție este cea stratificată: comportament corect, haine și accesorii, iar SPF pe zonele care rămân expuse.

Cum protejăm pielea copiilor

Caloria.ro (Andreea Manole): Există diferențe între protecția de care au nevoie copiii și cea recomandată adulților?

Dr. Mihaela Radu: Da. Pielea copiilor este mult mai vulnerabilă la efectele radiațiilor UV, iar arsurile solare suferite în copilărie contribuie la riscul de cancer cutanat mai târziu în viață. La sugarii sub 6 luni, recomandarea principală este evitarea expunerii directe la soare și protecția prin umbră și îmbrăcăminte adecvată. La copiii mai mari folosim fotoprotecție cu spectru larg și SPF ridicat, de regulă SPF 50+, împreună cu haine cu protecție UV, pălărie și ochelari. SPF-ul nu trebuie să ne dea senzația că un copil poate sta ore întregi în soare. Protecția vestimentară și evitarea expunerii intense sunt chiar mai importante.

Ce facem când apare arsura solară

Caloria.ro (Andreea Manole): Ce facem dacă, în ciuda măsurilor de protecție, ne alegem cu o arsură solară? Ce este recomandat și ce ar trebui evitat?

Dr. Mihaela Radu: Primul lucru este să oprim complet expunerea la soare până când pielea se vindecă. Putem răcori zona cu dușuri sau comprese reci (nu aplicăm gheață direct pe piele pentru că putem dezvolta o arsură prin înghețare) și folosim produse emoliente, calmante, fără parfum sau alte ingrediente potențial iritante.

Dacă există vezicule, nu recomand să fie sparte, pentru că reprezintă o barieră naturală de protecție și există risc de infecție. Aș evita „remediile” agresive aplicate pe piele și produsele parfumate sau iritante. Iar dacă arsura este extinsă, apar vezicule pe suprafețe mari, durere importantă, febră, frisoane, stare generală alterată, amețeală sau semne de deshidratare, și cu atât mai mult dacă vorbim despre un copil, recomand evaluare medicală.

Și aș încheia cu un lucru pe care îl consider foarte important: bronzul nu este un semn de sănătate. Este, de fapt, răspunsul pielii la agresiunea produsă de radiațiile ultraviolete. Fotoprotecția nu înseamnă să ne fie frică de soare, ci să învățăm să ne bucurăm de el fără să ne expunem inutil pielea riscurilor pe termen lung.

Citește și: Poți obține „corpul de plajă” cu câteva săptămâni înainte de vacanță? Alexandra Cernica, antrenor și nutriționist acreditat, dezvăluie obiceiurile care pot ajuta: „Nu este nevoie de reguli complicate” EXCLUSIV

Distribuie articolul pe: