Femeile din gospodăriile grecești aleg cu grijă florile, îndepărtând partea albă de la bază – acea zonă care poate adăuga o notă ușor amară preparatului Considerată una dintre cele mai elegante și aromate delicatese tradiționale, dulceața de trandafiri încântă simțurile prin parfum, culoare și finețe. În întreg spațiul balcanic și în Orientul Mijlociu, această dulceață este apreciată ca un simbol al rafinamentului culinar. Însă în Grecia, prepararea ei capătă o notă distinctă, grație unor secrete păstrate cu grijă din generație în generație. Cum se prepară dulceața de trandafiri în Grecia În satele pitorești din Peloponez și pe insulele îmbăiate de soare ale Mării Egee, cultivarea trandafirilor de Damasc este o practică străveche, transmisă din mamă în fiică. Aceste flori, recunoscute pentru aroma lor puternică și bogăția de uleiuri esențiale, sunt recoltate manual la începutul verii, în lunile mai și iunie, dis-de-dimineață, când petalele sunt încă acoperite de rouă. Acesta este momentul ideal, când parfumul este la apogeu și prospețimea florilor e garantată. Doar petalele cele mai fine ajung în dulceață. Femeile din gospodăriile grecești aleg cu grijă florile, îndepărtând partea albă de la bază – acea zonă care poate adăuga o notă ușor amară preparatului. Petalele sunt apoi frecate cu zahăr, într-un gest care nu doar intensifică parfumul, ci ajută și la eliberarea sucurilor naturale. După câteva ore de macerat, începe procesul delicat al fierberii. Citește și: Prăjitură cu afine, caise și topping crocant de crumble – desert răcoritor de vară Fierberea lentă – cheia unei texturi perfecte Petalele se fierb la foc mic, împreună cu siropul de zahăr, într-un vas larg, amestecându-se cu răbdare pentru a evita zdrobirea florilor. Dulceața începe să capete o nuanță roșu-rubinie, ușor translucidă – semnul clar că petalele s-au legat armonios cu siropul. Fierberea lentă este esențială pentru păstrarea texturii catifelate și a culorii vibrante. Citește și: Fructe care nu îngraşă deloc în timpul verii Secretele gustului: lămâie, apă de trandafiri și mastic La final, grecoaicele adaugă sucul proaspăt de la o jumătate de lămâie. Acest gest, simplu în aparență, are un rol esențial: Echilibrează dulceața intensă, aducând o notă răcoritoare și ușor acidulată. Stabilizează culoarea petalelor, prevenind oxidarea. Amplifică aromele florale și oferă o prospețime specifică deserturilor grecești. În unele gospodării, mai ales pe insule precum Chios, rețeta se îmbogățește cu un strop de apă de trandafiri sau cu o picătură de apă de mastic – o rășină rară, cu note aromate și ușor rășinoase. Apa de trandafiri adâncește parfumul natural al petalelor, iar masticul transformă dulceața într-un deliciu unic, aproape ceremonial, cu accente mediteraneene. Dulceața de trandafiri, servită musafirilor în Grecia În cultura elenă, dulceața de trandafiri – cunoscută sub denumirea de glyko tou koutaliou („dulcețea de linguriță”) – este mai mult decât un simplu desert. Este un simbol al ospitalității. Musafirii sunt adesea întâmpinați cu o linguriță din această dulceață parfumată și un pahar cu apă rece – un gest simplu, dar încărcat de respect și generozitate. Pe lângă acest ritual, dulceața este savurată și la micul dejun, întinsă pe pâine proaspătă sau pe biscuiți fragezi. Este folosită frecvent pentru a aroma iaurtul grecesc, dar și ca ingredient în deserturi rafinate – de la torturi, la clătite sau brioșe. Distribuie articolul pe: