Copilul refuză mâncarea? Rodica Demenciuc, medic în gastroenterologie pediatrică, a explicat ce greșeli fac părinții și când selectivitatea alimentară devine o problemă: „Mâncatul trebuie stimulat de pofta de mâncare, nu de șantaj” EXCLUSIV

Atunci când fiecare masă se transformă într-o negociere, iar alimentele acceptate ieri sunt refuzate astăzi, mulți părinți ajung să se întrebe unde au greșit și dacă au făcut suficient pentru a construi obiceiuri alimentare sănătoase. Selectivitatea alimentară este unul dintre subiectele care îi sperie, dar și pentru care apar adesea prejudecăți, mai ales în mediul online. În acest context, Rodica Demenciuc, specialist în nutriție, a explicat, pentru caloria.ro, mecanismele din spatele refuzului anumitor alimente.

Când începe selectivitatea alimentară și de ce nu ar trebui să ne sperie din primul moment

După o perioadă în care copilul pare curios și deschis să încerce tot felul de gusturi și texturi noi, poate apărea o schimbare neașteptată și îngrijorătoare. Alimentele pe care înainte le accepta fără probleme acum sunt împinse la marginea mesei, iar varietatea din farfurie scade de la o zi la alta. Este o situație care provoacă anxietate în familie. Părinții nu știu ce să mai facă și se tem, totodată, de stigmatizare: „dacă ceilalți vor spune că nu am încercat suficient”, „dacă este vina noastră”.

Rodica Demenciuc, fondatoarea Dr. HappyGut, medic rezident în gastroenterologie pediatrică și consultant nutriționist, îmbină știința, empatia și respectul pentru dezvoltarea copilului, iar din experiența sa a învățat că nu orice refuz este un motiv de panică:

„Când vorbim de selectivitate ne referim la un copil mai măricel, care deja a contactat cu alimentele, și-a făcut o relație cu ele și spectru s-a îngustat între timp sau rămâne în număr foarte mic.

Aceasta este o etapă caracteristică copiilor după 18 luni, în mod fiziologic, că urmare a etapelor de dezvoltare neurocognitive prin care trec. Respectiv încep să refuze alimentele din varii motive, inclusiv pentru că încearcă să verifice dacă alegerea lor de a refuza este respectată, adică pentru a testa ce pot ei să facă sau să decidă și că sunt și ei o personalitate distinctă.

Cât timp copilul refuză unele alimente, dar acceptă altele și per total tendința nu este într-o descreștere continuă a numărului de alimente considerăm ceva ce are șanse să se remită de la sine”.

Primele greșeli pornesc chiar din etapa diversificării

Perioada în care copilul „face cunoștință” cu alimentele contribuie decisiv la modul în care va percepe mesele în viitor. De aceea, presiunea, insistențele repetate sau încercarea de a controla fiecare înghițitură pot avea efecte exact opuse celor dorite.

„De departe cea mai frecventă și cea mai gravă greșeală este să forțeze copilul să mănânce anumite alimente, deși înțeleg clar că acesta refuză. Acest comportament, în timp, duce la o anxietate a copilului în perioada meselor și în consecință, prin mecanism direct, se inhibă apetitul și scade foarte mult spectrul de alimente acceptate”, a explicat specialista.

Expresii precum „mai ia o linguriță pentru mama” sau „încă una și gata” pot avea în spate cele mai bune intenții. Dar oricât de blânde sau afectuoase ar părea, Rodica Demenciuc subliniază că aceste formule transmit celui mic un mesaj greșit despre rolul alimentației și propriile senzații de foame și sațietate:

„Depinde de copil, dar orice presiune, chiar și una așa inofensivă ca „mai ia o linguriță pentru mama” este o formă de manipulare și presiune asupra copilului care nu îl învață nimic despre alimente și rolul acestora. Ne dorim copii care să se hrănească pentru că simt că le este foame, nu din șantaj emoțional. Mâncatul trebuie să fie stimulat de pofta de mâncare, nu de șantaj”.

Citește și: Alimentație sănătoasă pentru copiii de vârstă școlară: cele 5 grupe alimentare esențiale

Dulciurile ca recompensă, o strategie care poate crea probleme pe termen lung

Să-i promiți un desert după ce mănâncă legume poate părea o soluție eficientă. În cele din urmă, rezultatul este că cel mic a mâncat alimentele pe care în mod normal le refuză, însă când acest lucru devine un obicei, poate modifica felul în care acesta se raportează la mâncare, ajungând să o privească drept o obligație sau ca pe un premiu valoros, ceea ce poate accentua selectivitatea alimentară.

„La vârste mai mari, atunci când controlul parental scade impactul acestor practici este foarte mare pentru că alegerea cade doar pe acel fruct interzis. Alimentele au fiecare rolul lor, iar o relație sănătoasă cu mâncarea e să mănânci ceva conștient pentru că ți-ai dorit acel ceva. Și nu trebuie să mănânce copilul atât cât vrem noi, cu cât vrea el. Dar cu plăcere și curiozitate”, a explicat Rodica Demenciuc.

Cât de mult influențează mediul și prezența ecranelor

În era tehnologiei, telefoanele și tabletele au devenit mijlocul pentru a convinge copilul să accepte să stea la masă. În timp, copilul poate ajunge să asocieze masa cu prezența ecranului și să refuze să mănânce în lipsa acestuia, pentru că relația cu mâncarea nu se construiește doar prin ceea ce se află în farfurie, ci și prin experiența emoțională și socială asociată momentului mesei.

„Mediul este foarte important și foarte neînțeles și ignorat. Copilul are nevoie de la vârste fragede să vadă ce înseamnă să mănânci, cum se comportă adulții la masă, care este atmosfera. Masa nu e doar despre mâncare în sine, ci este o parte socioculturală și emoțională care poate impacta pozitiv copilul atunci când modelul predat este unul bun.

Iar ecranele sunt o formă de presiune asupra copilului, prin sustragerea acestuia de la ce o se întâmplă. Pe lângă faptul că distrugem relația copilului cu masă și cu propriul corp trebuie să înțelegem că asta va aduce mari dificultăți când copiii încep să mai crească și să fie conștienți și ne trezim în fața unui copil care nu știe să mănânce, dar nici nu mai e atât de ușor de păcălit. Și cu cât e mai mare copilul cu atât mai greu este să îmbunătățim lucrurile”, a completat Rodica Demenciuc.

De câte ori trebuie oferit un aliment refuzat

Pe de altă parte, tendința multor părinți este aceea de a renunța după câteva încercări, convinși că un aliment nu va fi niciodată acceptat. Cercetările și experiența clinică arată însă că familiarizarea cu gusturile și texturile noi este un proces care poate necesita timp și răbdare. Și, atâta timp cât expunerea se face fără presiune, nu ar trebui să fie o problemă.

„Dacă vorbim de o medie pentru a pune alimentul pe lista celor neacceptate, la un copil fără alte dificultăți, ar fi 15-20 de expuneri. La copii care au forme diferite de prelucrare senzorială unii specialiști vorbesc și de 50-60 de expuneri. Adevărul e că dacă acela e un aliment pe care îl mâncăm noi, restul, el va fi oricum gătit și oferit s-au pus pe masă și nu e nevoie să întrerupem niciodată expunerea. S-ar putea ca interesul să apară în alte perioade de dezvoltare.

Dar nu uităm că dreptul copilului de a respinge anumite alimente trebuie respectat. Adică are voie să nu îi placă”, a precizat Rodica Demenciuc.

Cum poate fi evitat conflictul atunci când copilul spune constant „nu”

Totuși, atunci când copilul continuă să refuze, masa nu trebuie transformată într-un conflict, ci să acționeze „cu calm și răbdare”.

„Că să nu fie masa un conflict ar trebui să nu gătim doar acel aliment sau fel de mâncare pe care știm că nu îl acceptă copilul. Mereu expunem și oferim, dar pe lângă alimente pe care copilul le acceptă. Astfel continuăm expunerea cu blândețe și fără presiune”, a spus specialista.

Când selectivitatea alimentară devine un motiv real de îngrijorare

Selectivitatea alimentară devine o problemă atunci când depășește limitele unei etape normale de dezvoltare și începe să afecteze sănătatea, creșterea sau viața de zi cu zi a copilului. Când se ajunge în acest punct, evaluarea de specialitate poate face diferența între o problemă temporară și una care necesită intervenție.

„Nu avem niște criterii foarte stricte, dar în principiu numărul de alimente acceptate sub 20, dacă nu mănâncă grupuri de alimente (adică nu acceptă carnea deloc sau legumele sau cerealele), scuipă tot ce e texturat, reacționează foarte violent când vede ceva ce nu e în limita preferințelor, nu crește în greutate, mănâncă cel mai des altceva decât mănâncă restul membrilor familiei, are nevoie de condiții speciale că să fie hrănit și perioada de refuzuri durează de mai mult de 1 an”, a încheiat Rodica Demenciuc.

Citește și: 6 lucruri pe care părinții copiilor supraponderali trebuie să le înțeleagă