Diferențele de dezvoltare la copii sunt normale, dar uneori pot ascunde dificultăți. Imagine reprezentativă. Sursa foto: Alexandr Tsalko / Alamy / Profimedia Unii copii vorbesc mai repede, alții mai târziu. Unii sunt sociabili din primele zile la grădiniță, în timp ce alții au nevoie de mai mult timp pentru a se adapta. Diferențele dintre copii sunt firești și fac parte din procesul normal de dezvoltare. Există însă și situații în care anumite întârzieri sau comportamente nu mai țin doar de particularitățile de personalitate, ci pot ascunde dificultăți care se accentuează odată cu trecerea anilor și care sunt adesea trecute cu vederea de părinții care se tem de etichete sau stigmatizare. Intervenția timpurie înseamnă grijă și responsabilitate, nu o etichetă Mulți părinți refuză să ceară ajutor de teamă că cel mic sau chiar ei vor fi stigmatizați, arătați cu degetul pentru că ceva nu au făcut bine. De fapt, atunci când sunt observate anumite probleme în dezvoltare, intervenția timpurie poate face diferența. Sorina Croitoru este psihopedagog și logoped și lucrează alături de copii și familii pentru identificarea și susținerea nevoilor de dezvoltare ale celor mici. Într-un interviu acordat pentru caloria.ro, ea a subliniat că în primii ani de viață dezvoltarea copiilor poate varia considerabil. Dar pe cât de normal este, pe atât de mulți părinți amână să solicite opinia unui specialist în momentele în care diferențele devin prea mari. „Fiecare copil are ritmului lui de dezvoltare și de lucru, fie că vorbim de copiii tipici, fie că vorbim de cei care prezintă dificultăți în dezvoltare. Cu toate acestea, când observăm că anumite achiziții importante apar mai târziu decât ar trebui pentru vârsta copilului, atunci este recomandat să cerem opinia unui specialist”, a explicat Sorina. Citește și: Bebelușii pot clasifica obiectele la doar două luni, arată un nou studiu Semnalele care pot indica o dificultate de dezvoltare Părinții sunt primii care pot observa că ceva este diferit, fără să fie nevoie de semnale dramatice. Detalii aparent banale, dar care se repetă, pot oferi indicii importante despre dezvoltarea copilului. „Printre primele semnale pe care un părinte le poate observa acasă se numără faptul că cel mic nu răspunde la nume, nu arată cu degetul, progresează foarte greu în dezvoltarea limbajului, evită contactul vizual, nu se joacă adecvat vârstei lui sau manifestă comportamente repetitive ori dificultăți în menținerea atenției. Manifestările sunt vaste, ele diferă de la un copil la altul. Însă, cel mai important este să privim aceste semnale ca pe o oportunitate de a înțelege mai bine nevoile copilului”, a subliniat specialista. Nu orice comportament trebuie pus pe seama personalității În multe familii auzim expresii precum „și eu am vorbit târziu”, „este doar timid”, „așa este firea lui” sau „o să-i treacă odată cu vârsta”. În unele cazuri, ele se aplică, dar, pe de altă parte, pot întârzia accesul copilului la sprijinul de care are, de fapt, nevoie. „Uneori, părinții consideră că un copil este mai timid, încăpățânat, răsfățat, perfecționist, ori comunică mai greu pentru că și unul dintre părinți „a vorbit mai târziu”. Aceste explicații pot masca dificultăți de comunicare, relaționare, atenție, dificultăți de învățare sau reglare emoțională. Este important să privim nu doar comportamentul în sine, ci și frecvența, intensitatea și impactul pe care acesta îl are asupra vieții de zi cu zi a copilului”, a afirmat Sorina Croitoru. Timpul, unul dintre cei mai importanți aliați în procesul de recuperare Astfel că, oricât de mare ar putea fi tentația de a aștepta atunci când apare o dificultate în dezvoltare, primii ani de viață sunt cei în care creierul copilului are cea mai mare capacitate de adaptare și învățare. De aceea intervențiile realizate devreme sunt eficiente, menționează Sorina Croitoru: „Intervenția timpurie este foarte importantă deoarece primii ani de viață reprezintă o perioadă esențială pentru dezvoltarea copilului. Cu cât dificultățile sunt identificate și abordate mai devreme, cu atât șansele de progres sunt mai mari. Timpul este una dintre cele mai valoroase resurse în intervenția terapeutică. O dificultate observată și abordată la 2-3 ani poate avea un impact mult mai mic asupra dezvoltării decât aceeași dificultate identificată abia la intrarea în școală. De asemenea, nu orice dificultate necesită intervenție pe termen lung, însă o evaluare realizată la timp poate oferi claritate și poate preveni apariția unor probleme suplimentare”. Timpul petrecut în fața ecranelor poate avea efecte nedorite Totodată, telefoanele, tabletele și televizoarele pot reprezenta un ajutor pentru multe familii. Dar, oricât ar fi de tentant să îl lași pe cel mic la desene pentru a te putea ocupa de alte sarcini, atunci când expunerea la tehnologie este excesivă, aceasta poate face mai mult rău decât bine. „Expunerea excesivă la ecrane, mai ales la vârste mici, poate influența dezvoltarea limbajului, atenției și abilităților sociale. Menținerea atenției într-o activitate care necesită efort susținut, cât și rezistența la frustrare sunt puternic afectate atunci când tehnologia oferă stimulare constantă și conținut care se află în continuă schimbare. În ceea ce privește socializarea, copiii învață să comunice, să împartă, să aștepte rândul și să înțeleagă emoțiile celorlalți prin interacțiuni directe, nu prin ecrane. Atunci când timpul petrecut cu tehnologia înlocuiește aceste experiențe, dezvoltarea abilităților sociale poate fi afectată”, a evidențiat Sorina Croitoru. Ce este, de fapt, evaluarea psihopedagogică și de ce nu ar trebui să sperie pe nimeni O recomandare pentru logopedie, psihoterapie sau intervenție psihopedagogică nu înseamnă că există o problemă gravă, ci trebuie privite drept instrumente care îi ajută pe copii să își atingă potențialul și să depășească mai ușor provocările pe care le întâmpină. „Evaluarea psihopedagogică este un proces complex prin care sunt analizate diferite aspecte ale dezvoltării copilului, precum limbajul, atenția, memoria, gândirea, motricitatea, abilitățile de învățare, relaționarea și comportamentul. Aceasta se realizează prin observație, discuții cu părinții, interviuri cu cadrele didactice și activități adaptate vârstei copilului, în care psihopedagogul urmărește comportamentul copilului. Scopul evaluării nu este de a pune o etichetă sau de a evidenția doar dificultățile, ci de a înțelege cât mai bine nevoile copilului, punctele sale forte și domeniile în care are nevoie de sprijin. Evaluarea psihopedagogică nu ar trebui privită ca un motiv de teamă sau de stigmatizare, ci ca o oportunitate de a obține informații valoroase care pot ghida intervenția și pot contribui la dezvoltarea armonioasă a copilului. Consider că un copil nu este definit de dificultățile pe care le are, ci de potențialul său. Cu cât primește sprijinul potrivit mai devreme, cu atât are mai multe șanse să își valorifice acest potențial. De aceea, părinții nu ar trebui să se teamă să ceară ajutor, ci să privească acest pas ca pe o investiție în viitorul copilului lor”, a încheiat Sorina Croitoru. Citește și: Un studiu desfășurat timp de 40 de ani arată clar legătura dintre profesia mamei și riscul de autism la copii Distribuie articolul pe: