Cel mai ciudat fel de mâncare de pe glob. Tu ai avea curaj să-l încerci?

Cel mai ciudat fel de mâncare de pe glob! De-a lungul globului, gastronomia a reușit să surprindă omenirea cu o varietate incredibilă de arome, texturi și combinații neașteptate. Unele preparate au devenit simboluri culturale, fiind asociate cu tradiții vechi și cu identitatea popoarelor din care provin. Altele, în schimb, ies în evidență prin caracterul lor neobișnuit, fiind considerate adevărate provocări culinare, pe care doar cei mai curajoși sunt dispuși să le încerce.

Cel mai ciudat fel de mâncare de pe glob: balut, o gustare tradițională originară din Filipine

Un exemplu emblematic în acest sens este balut, o gustare tradițională originară din Filipine, care a atras atenția întregii lumi datorită aspectului și modului său inedit de preparare. Spre deosebire de alte feluri de mâncare exotice, balut ridică o barieră psihologică puternică în fața celor care îl văd pentru prima dată.

Ce este balut și cum se consumă?

Practic, balut este un ou fertilizat – cel mai adesea de rață, dar uneori și de găină sau de gâscă – care este lăsat să se dezvolte între 16 și 20 de zile. În acest interval, embrionul prinde contur, iar oul dobândește o consistență unică. Ulterior, acesta este fiert și consumat direct din coajă.

Cei care aleg să guste balut trebuie să se confrunte cu imaginea embrionului aproape format, ceea ce face ca experiența să fie una cu adevărat memorabilă și, pentru mulți, destul de dificilă.

În cultura filipineză, balut este adesea servit în aer liber, ca o gustare de seară sau de după-amiază, acompaniat de bere rece, sare și, uneori, diverse sosuri picante. Primul pas în degustarea sa este sorbirea lichidului cald din interior, despre care unii gurmanzi spun că are un gust delicat, asemănător cu cel al ceaiului verde. Abia apoi urmează consumarea părții solide, unde textura combină fragilitatea gălbenușului cu aspectul mai ferm al embrionului.

Între delicatesă și șoc vizual

În Filipine și în alte țări din Asia de Sud-Est, balut este considerat un preparat autentic și valoros, o adevărată delicatesă care face parte din tradiția culinară locală. Totuși, pentru cei neobișnuiți cu acest tip de gastronomie, imaginea embrionului poate părea de-a dreptul respingătoare, chiar dacă gustul în sine nu este deloc neplăcut. De fapt, mulți dintre cei care au depășit bariera vizuală susțin că preparatul este surprinzător de savuros.

O experiență culinară unică pentru cei care gustă acest preparat

Astfel, balut nu este doar o simplă gustare, ci o experiență ce pune la încercare atât papilele gustative, cât și limitele psihologice ale celor care îl încearcă. Pentru filipinezi, el rămâne un simbol al tradiției și al identității gastronomice naționale, în timp ce pentru vizitatori este o probă de curaj culinar, care rareori lasă pe cineva indiferent.

Balutul în alte țări asiatice

Deși balutul este asociat în special cu Filipine, tradiția ouălor fertilizate fierte nu se limitează la această țară. În Vietnam, preparatul poartă denumirea de “hột vịt lộn”, iar în Cambodgia este cunoscut sub numele de “phog tea khon”.

Diferența majoră dintre aceste variante constă în perioada de incubație a ouălor. Vietnamezii preferă ca embrionul să fie mai bine dezvoltat, așa că lasă ouăle la incubat timp de 19–21 de zile, pentru ca acesta să aibă o textură fermă după fierbere. În Cambodgia, ouăle sunt ținute în incubație între 18 și 20 de zile, iar rezultatul este foarte asemănător.

Astăzi, preparate similare balutului se consumă în mai multe țări din Asia de Est și Sud-Est, precum Laos sau Thailanda, unde sunt privite nu doar ca o gustare exotică, ci și ca parte din patrimoniul gastronomic local.

Originea și răspândirea balutului

Primele mărturii legate de ouăle fertilizate în Filipine datează din secolul al XVI-lea. Se crede că tehnica a fost adusă de comercianții chinezi, într-o perioadă în care o regiune din apropiere era renumită pentru numărul mare de rațe sălbatice și domestice, în special specia rața Mallard, cunoscută local drept “itik”.

Citește și: UE anulează clasificarea dioxidului de titan ca posibil cancerigen

Aceste rațe au fost crescute nu atât pentru carne, cât mai ales pentru producția de ouă, extrem de căutate pe piața locală. Itik s-au dovedit foarte rezistente: s-au adaptat ușor la diverse medii de creștere, la tipuri variate de hrană și au prezentat o bună imunitate împotriva bolilor. Toate aceste calități au făcut posibilă dezvoltarea unei adevărate industrii a ouălor incubate, care, în timp, a dus la consacrarea balutului drept un produs de bază al culturii filipineze și o sursă de trai pentru numeroși crescători.

Câte tipuri de balut există?

În Filipine există două categorii distincte de balut, fiecare apreciată pentru anumite caracteristici:

• Mamatong – oul în care embrionul plutește deasupra gălbenușului și albușului;
• Balut na puti – oul în care embrionul pare acoperit de o peliculă albicioasă. Acesta este obținut după aproximativ 18 zile de incubație, perioadă considerată ideală de către filipinezi, deoarece embrionul nu are încă pene sau cioc vizibil, fiind mai ușor de consumat.

O credință populară spune că tipul de balut poate fi identificat simplu: dacă oul plutește în apă, este mamatong, iar dacă se scufundă, este balut na puti.

Procesul tradițional de producere

Pentru ca balutul să fie considerat de calitate, procesul de incubație trebuie să înceapă înainte ca ouăle să depășească 5 zile de la depunere. Pașii de bază sunt următorii:

1. Uscarea la soare – Ouăle fertilizate sunt expuse la soare timp de 2–7 ore pentru a elimina excesul de umiditate și pentru a le oferi o primă sursă de căldură.
2. Depozitarea în balutan – După uscarea inițială, ouăle sunt plasate în coșuri de bambus, care sunt introduse în balutan – un adăpost tradițional construit din bambus și frunze de palmier nipa. Acesta trebuie să fie întunecos și menținut umed, pentru a crea condițiile optime de incubație.
3. Organizarea ouălor – Fiecare balutan poate adăposti aproximativ 10 coșuri, fiecare coș fiind umplut cu 100–120 de ouă. Într-un singur ciclu de producție se pot incuba până la 6.000 de ouă.
4. Protecția ouălor – În interiorul coșurilor, ouăle sunt împachetate în tikbo (săculeți din pânză de abaca) sau în panyo (țesături de sinamay), pentru a menține o temperatură constantă.
5. Menținerea căldurii – Între coșuri se așază saci umpluți cu coji de orez (palay), care sunt încălzite în vase de cupru până devin fierbinți. Acestea acționează ca o sursă suplimentară de căldură și mențin ouăle la temperatura optimă pentru dezvoltarea embrionului.

Citește și: Cum să spargi corect un ou