Aplicațiile de dating sunt o pierdere de timp, conform unui cercetător în compatibilitate

Aplicațiile de dating sunt o pierdere de timp, conform unui cercetător în compatibilitate! Aplicațiile de întâlniri sunt prezentate, în mod constant, drept instrumentul ideal pentru a descoperi un partener potrivit. Ele promit algoritmi sofisticați, filtre detaliate și posibilitatea de a selecta persoane cu interese, valori sau stiluri de viață similare. Totuși, potrivit psihologului Paul Eastwick, eficiența lor reală în a ajuta oamenii să găsească o relație autentică și durabilă este mult mai redusă decât am fi tentați să credem.

Într-un interviu acordat publicației Business Insider, Eastwick — profesor de psihologie la University of California, Davis și autor al volumului Bonded by Evolution: The New Science of Love and Connection — a afirmat că utilizarea aplicațiilor de dating este, în mare parte, „o pierdere de timp” atunci când vine vorba de identificarea unui partener cu adevărat compatibil.

Chiar dacă procesul de filtrare a potențialilor parteneri pare logic și eficient, el susține că momentul întâlnirii față în față transformă totul într-o experiență imprevizibilă. Atracția reală, spune el, seamănă mai degrabă cu o loterie decât cu rezultatul unei selecții calculate.

Compatibilitatea nu este o listă de bifat

Una dintre cele mai frecvente erori, explică Eastwick, este modul în care definim compatibilitatea. Mulți oameni cred că aceasta înseamnă să găsești pe cineva care se potrivește unui set de trăsături ideale: „aventuros”, „amuzant”, „ambițios” sau „orientat spre familie”. Problema este că aceste etichete sunt prea generale și nu garantează nimic în plan emoțional.

Adevărata compatibilitate nu se rezumă la potrivirea unor caracteristici de suprafață, ci la felul în care două persoane reușesc să se susțină reciproc, să comunice și să gestioneze dificultățile. Cu alte cuvinte, nu putem anticipa dintr-un profil online dacă o persoană ne va oferi tipul de sprijin și siguranță emoțională de care avem nevoie, conform businessinsider.com.

„Compatibilitatea este un proces de construcție, nu un proces de atracție inițială”, subliniază Eastwick. Cele mai împlinite cupluri nu pornesc neapărat de la o potrivire perfectă, ci de la o apreciere sinceră și o dorință comună de a dezvolta relația. Ele identifică asemănările, învață să gestioneze diferențele și, în timp, creează o bază solidă. Procesul este complex și presupune răbdare, flexibilitate și implicare.

Regula celor trei întâlniri

Când oamenii știu că pot trece rapid la următorul profil, sunt mai puțin dispuși să investească timp și energie într-o singură persoană. Această abundență creează presiunea de a impresiona rapid și de a simți o „scânteie” imediată.

Eastwick atrage atenția că prima impresie este adesea instabilă și înșelătoare. Pe măsură ce cunoaștem pe cineva mai bine, percepția noastră se poate schimba semnificativ. De fapt, cercetările sale arată că multe persoane aflate în relații de lungă durată au avut inițial o impresie doar „modestă” despre partenerul lor. Atracția și conexiunea s-au consolidat în timp, nu instantaneu.

Citește și: Oamenii tăcuți au aceste 8 trăsături intimidante și nici măcar nu își dau seama

De aceea, el recomandă așa-numita „regulă a celor trei întâlniri”. Dacă o persoană îți este, în general, plăcută, dar nu ești sigur ce simți, acordă relației potențiale cel puțin trei întâlniri înainte de a lua o decizie. Primele două interacțiuni pot fi marcate de emoții, stângăcii sau așteptări nerealiste, însă după a treia întâlnire percepția tinde să devină mai stabilă și mai clară.

Conexiuni care cresc lent, în grupuri reale

În acest context, relațiile romantice aveau șansa să se dezvolte natural, în timp. Eastwick sugerează că ar fi util să recreăm, pe cât posibil, acest tip de mediu și în prezent.

El recomandă implicarea în activități de grup desfășurate pe termen mai lung: cluburi de alergare, cursuri de dans, ateliere de improvizație sau alte comunități în care oamenii se întâlnesc constant. Repetiția interacțiunilor permite atracției să crească treptat și reduce presiunea evaluării rapide. În astfel de contexte, conexiunile se formează organic, fără tentația de a „renunța” imediat la prima impresie imperfectă.

Un aspect suplimentar complică însă situația, în special în cazul heterosexualilor. Un episod recent al podcastului The Daily a evidențiat dezechilibrul de participare la un eveniment de dating offline: au fost de trei ori mai multe femei decât bărbați. Femeile au plătit 100 de dolari pentru a participa, în timp ce bărbații au avut acces gratuit.

Multe femei heterosexuale declară că depun efort constant pentru a se expune și a participa la astfel de evenimente, dar întâlnesc puțini bărbați disponibili sau dispuși să se implice activ în conversații. În acest context, Eastwick sugerează că și bărbații singuri ar trebui să fie mai prezenți și mai implicați în spațiile sociale reale, nu doar în mediul digital.

Concentrează-te pe „steagurile verzi”, nu doar pe avertismente

În procesul de cunoaștere romantică, mulți oameni devin experți în a depista semnale de alarmă. Potrivit psihologului Paul Eastwick, această vigilență permanentă poate deveni însă un obstacol real în construirea unei relații.

El explică faptul că, în general, căutăm două tipuri de „red flags” atunci când evaluăm un potențial partener — iar unul dintre ele ne poate sabota fără să ne dăm seama.

1. Semnalele negative evidente

Primul tip de avertisment este direct și, de multe ori, justificat. Sunt acele comportamente care ne provoacă un disconfort imediat și clar: lipsa de respect față de personalul dintr-un restaurant, tendința de a monopoliza conversația fără a manifesta interes autentic pentru celălalt sau remarci nepotrivite.

Aceste reacții sunt instinctive și pot oferi informații relevante despre caracterul unei persoane. În astfel de situații, intuiția are un rol sănătos — pentru că indică probleme concrete, observabile.

2. Semnalele negative „anticipate”

Al doilea tip este mai subtil și, adesea, mai problematic. Nu pornește din fapte grave, ci din interpretări și proiecții despre ce ar putea merge prost în viitor.

De exemplu, dacă cineva nu răspunde la mesaje la fel de rapid cum ți-ai dori, este ușor să concluzionezi că persoana este dezinteresată, superficială sau incapabilă de implicare. În realitate, ar putea fi vorba doar despre un stil diferit de comunicare, un program aglomerat sau o altă raportare la tehnologie.

În loc să vedem aceste diferențe ca pe niște aspecte negociabile, tindem să le transformăm în predicții catastrofice: „Așa va fi mereu”, „Nu este suficient de implicat(ă)”, „Nu e genul de persoană pe care mă pot baza”.

Această anticipare defensivă devine o formă de auto-protecție excesivă.

Vocea interioară a fricii

Eastwick sugerează că, în cultura modernă a datingului — dominată de liste de „red flags”, sfaturi virale și avertismente constante — am interiorizat o stare de alertă permanentă. Este ca și cum am avea o voce interioară care ne spune continuu să fim precauți, să analizăm, să suspectăm și să ne retragem la primul semn de potențial risc.

Problema este că relațiile apropiate nu pot funcționa într-un climat de apărare continuă. Intimitatea presupune deschidere și un anumit grad de vulnerabilitate. Dacă ridicăm ziduri înainte ca celălalt să aibă șansa să se arate cu adevărat, blocăm chiar procesul prin care compatibilitatea s-ar putea construi.

„Relațiile nu funcționează dacă oamenii fac asta”, subliniază el. În esență, conexiunea autentică apare atunci când suntem dispuși să ne asumăm un minim risc emoțional.

Numără „steagurile verzi”

Pentru cei care tind să analizeze excesiv fiecare detaliu, Eastwick propune o schimbare de perspectivă: în loc să inventariem obsesiv potențialele probleme, să începem să observăm semnalele pozitive.

Asta înseamnă să ne întrebăm:

• Mă simt confortabil în prezența acestei persoane?
• Mă ascultă cu atenție?
• Există bunăvoință și respect în interacțiune?
• Mă simt relaxat(ă) sau tensionat(ă) după ce petrec timp cu ea?

Într-un context în care evaluăm constant profiluri, fotografii și postări pe rețelele sociale, suntem tentați să transformăm datingul într-un exercițiu de analiză comparativă. Însă un antidot eficient la această hiper-analiză este întoarcerea la experiența directă: cum te face acea persoană să te simți, în mod real și prezent.

În loc să cauți obsesiv motive de excludere, încearcă să observi motivele pentru care ai putea rămâne deschis(ă). Uneori, construirea unei relații începe nu prin eliminarea tuturor riscurilor, ci prin recunoașterea micilor semne că există potențial de creștere.