De ce ne întoarcem la trecut atunci când lucrurile nu merg bine? Diana Mitoi, psiholog, a explicat se întâmplă când explicațiile devin o piedică în calea schimbării. Sursa foto: Diana Mitoi/ arhivă personală „Sunt așa din cauza părinților” sau „Sunt așa pentru că viața m-a forțat” sunt explicații pe care le primim sau poate chiar le oferim atunci când încercăm să înțelegem de ce anumite lucruri nu funcționează. Poate că nu am primit sprijinul de care aveam nevoie, am crescut într-o familie în care afecțiunea lipsea sau am trecut prin experiențe care ne-au schimbat felul de a privi lumea. Toate acestea ne pot influența alegerile, relațiile și încrederea în propriile forțe. Dar cât timp putem continua să ne explicăm prezentul prin ceea ce ni s-a întâmplat cu mulți ani în urmă? Copilăria lasă urme și e important să înțelegem de unde vin anumite comportamente și reacții. Totuși, trecutul nu hotărăște tot ce ni se va întâmpla de acum înainte și, uneori, explicațiile care ar trebui să ne ajute, devin motivele pentru care amânăm schimbarea sau nu mai vedem posibilitățile pe care le avem în prezent. Într-un interviu acordat caloria.ro, Mitoi Diana-Gariela, psiholog clinician, a vorbit despre felul în care experiențele din copilărie ne pot influența viața de adult, despre responsabilitatea pentru propriile alegeri și despre diferența dintre a înțelege ce ne-a rănit și a face ceva pentru a schimba lucrurile. Cât din viața noastră de azi este influențat de copilărie și cât ține de alegerile noastre? Diana Mitoi, psiholog, a explicat Andreea Manole (caloria.ro): Sunt oameni care, atunci când ceva nu merge bine în viața lor, se întorc imediat la copilărie: „părinții nu m-au susținut”, „nu am avut bani”, „am fost crescut într-un anumit fel”. Contează atât de mult lucrurile pe care le-am trăit în familie sau, la un moment, explicațiile astea încep să ne țină pe loc? Diana Mitoi, psiholog: Experiențele trăite în copilărie contează foarte mult. Sunt cele care ne modelează principiile, felul în care vedem lumea și cel în care ne lăsăm văzuți. Totuși, există o diferență între a înțelege de unde vine un comportament și a-l folosi ca scuză, ca justificare pentru felul în care ne purtăm astăzi. Odată ce am înțeles din ce fel de experiențe vine un comportament, putem să ne întrebăm: „ce vreau să iau cu mine din asta și ce vreau să las?”. Uneori, este mai ușor să îi învinuim pe ceilalți decât să ne privim propriile alegeri Andreea Manole (caloria.ro): De ce ne vine mai ușor să spunem „uite ce mi-au făcut ceilalți” decât să ne întrebăm „eu ce am făcut în toți anii ăștia”? Este greu să ne uităm la propriile alegeri atunci când asta înseamnă să acceptăm că unele lucruri puteau fi altfel? Diana Mitoi, psiholog: Atunci când ne axăm pe ce ne-au făcut ceilalți, încercăm să găsim o cauză, o explicație, care uneori ne sustrage de la orice responsabilitate. Întrebarea „eu ce am făcut în toți anii ăștia?” poate veni cu o mare greutate, pentru că fiecare dintre noi are un scenariu despre cum credem că ar trebui să decurgă lucrurile. Și atunci când realitatea nu se potrivește cu scenariul nostru, este foarte ușor să căutăm în exterior explicația pentru tot ce nu a mers. Dar cred că este esențial să putem privi în urmă cu blândețe și fără să ne judecăm: „Atât am putut la momentul acela. Am făcut alegerile pe care le-am putut face cu resursele, cu înțelegerea și cu maturitatea pe care le aveam atunci. Acum pot mai mult”. Pentru că asumarea nu înseamnă să ne învinovățim pentru trecut. Înseamnă să recunoaștem că astăzi avem mai multă conștientizare și, poate, mai multe posibilități. Iar de aici începe schimbarea. „Nu am avut de ales atunci” nu înseamnă că nu avem opțiuni nici acum Andreea Manole (caloria.ro): Sunt și situații în care oamenii spun „nu am avut de ales”. Poate cineva să ajungă să creadă atât de mult în ideea asta încât să nu mai vadă nicio variantă pentru el, chiar dacă în prezent situația s-a schimbat? Diana Mitoi, psiholog: Da. Și uneori se poate transforma într-un mod de a privi întreaga viață. Dacă un om a trăit mult timp într-un context în care chiar nu a avut opțiuni, poate ajunge să creadă că și atunci când opțiunile apar, ele nu există. Situația se schimbă, dar percepția rămâne aceeași. De aceea este important să facem diferența între „nu am avut de ales atunci” și „nu am de ales nici acum”. Prima poate fi un adevăr despre trecut. A doua poate deveni o convingere care ne limitează prezentul. Putem învăța să construim relații diferite de cele pe care le-am cunoscut în copilărie? Andreea Manole (caloria.ro): Dacă cineva spune „eu nu pot să am relația pe care mi-o doresc pentru că am crescut într-o familie în care nu am văzut iubire” sau „nu pot să fac un copil pentru că eu nu am avut o familie normală”, sunt justificări corecte sau sunt lucruri care pot fi corectate la maturitate? Diana Mitoi, psiholog: Faptul că nu ai avut un model sănătos nu înseamnă că nu poți învăța să construiești unul. Uneori, oamenii confundă lipsa unui exemplu cu lipsa unei posibilități. Dacă nu ai văzut comunicare sănătoasă, poți învăța să comunici. Dacă nu ai primit afecțiune, poți învăța să o oferi și să o primești. Dacă ai crescut într-un mediu dificil, poți decide că anumite lucruri nu vor fi reproduse în familia pe care o construiești. Asta nu înseamnă că este ușor. Uneori este nevoie de multă muncă personală și, pentru unii oameni, de terapie. Dar „nu am avut un model” și „nu pot construi niciodată ceva diferit” sunt două afirmații complet diferite. Cum ajunge povestea pe care ne-o spunem despre noi să ne influențeze viitorul Andreea Manole (caloria.ro): Există oameni care ajung să-și explice viața printr-o singură poveste: „eu am avut ghinion”, „mie nu mi s-au dat șanse”, „ceilalți au avut avantaje”. Cum influențează aceste „povești” viitorul și alegerile pe care le facem? Diana Mitoi, psiholog: Povestea pe care ne-o spunem despre noi înșine influențează foarte mult felul în care interpretăm ceea ce ni se întâmplă. Aceasta se mai numește și „profeția care se autoîmplinește”. Dacă povestea mea este „eu sunt omul căruia nu-i ies lucrurile”, fiecare eșec poate deveni o confirmare. Dacă cineva îmi oferă o oportunitate, s-ar putea să nici nu o văd, pentru că deja mă aștept să nu funcționeze. Asta nu înseamnă că oamenii care au avut mai puține șanse trebuie să ignore realitatea. Inegalitățile și nedreptățile există. Dar există o diferență între a recunoaște că ai pornit cu anumite dezavantaje și a transforma dezavantajul într-o identitate definitivă. Povestea trecutului poate explica punctul de plecare. Nu trebuie neapărat să scrie și toate capitolele următoare. Citește și: Violența nu lasă urme doar pe piele. Cum este afectat viitorul unui copil care a crescut într-o casă în care exista agresivitate. Cristina Stănescu, psiholog: „Nu trebuie să fie victima directă a violenței pentru ca aceasta să îl afecteze” EXCLUSIV „A înțelege nu este același lucru cu a schimba” Andreea Manole (caloria.ro): Putem să ne uităm ani întregi la ce au greșit părinții, foștii parteneri sau oamenii din jur și să nu observăm că, între timp, noi am rămas în același loc. Ce se întâmplă atunci când explicația devine mai importantă decât schimbarea? Diana Mitoi, psiholog: Atunci putem ajunge să știm foarte bine de ce suntem nefericiți, dar să nu facem nimic diferit. Putem avea o explicație perfectă: știm ce au făcut părinții, ce a făcut fostul partener, ce ne-a lipsit, cine ne-a rănit. Și toate acestea pot fi adevărate. Problema apare atunci când explicația ne oferă atât de multă claritate asupra trecutului, încât ne dă impresia că am făcut deja ceva pentru prezent. Dar a înțelege nu este același lucru cu a schimba. La un moment dat, întrebarea trebuie să se mute de la „cine este responsabil pentru faptul că am ajuns aici?” la „ce îmi doresc să iau cu mine din această experiență și ce vreau să las în trecut?”. Cum ne acceptăm trecutul fără să îl lăsăm să ne hotărască viitorul Andreea Manole (caloria.ro): Cum împăcăm cele două lucruri: să recunoaștem că unele răni din copilărie ne-au influențat cu adevărat, dar să nu ajungem să credem că ele ne hotărăsc toată viața? Diana Mitoi, psiholog: Putem recunoaște influența copilăriei fără să îi dăm puterea de a ne defini întreaga viață. Ceea ce am trăit ne poate forma anumite frici, reacții sau feluri de a relaționa, dar acestea nu sunt imposibil de schimbat. Vindecarea nu înseamnă să ștergem trecutul sau să ne prefacem că nu ne-a afectat. Înseamnă să îl înțelegem suficient de bine încât să nu mai repetăm automat ceea ce am învățat acolo. La un moment dat, devenim responsabili pentru felul în care ne construim viața. Putem să păstrăm lucrurile bune pe care le-am primit, să lucrăm cu rănile pe care le avem și să învățăm ceea ce nu am avut ocazia să învățăm atunci. Trecutul poate explica multe despre noi, dar nu trebuie să devină o limită pentru ceea ce putem construi de acum înainte. Citește și: Frica de singurătate începe în copilărie și ne poate ține captivi în relații toxice, avertizează psihologul clinician Gianina Șadi: „Iadul familiar e mai confortabil decât necunoscutul” EXCLUSIV Distribuie articolul pe: