Nu trebuie să fugi de singurătate. Soluțiile recomandate de psiholog ca să înveți să te simți bine cu tine EXCLUSIV

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
|Andreea Manole |
Nu trebuie să fugi de singurătate. Soluțiile recomandate de psiholog ca să înveți să te simți bine cu tine EXCLUSIV

Teama de singurătate. Cum îți dai seama că ai devenit dependent emoțional de cei din jur. Sursa foto: Paul Greenwood / Alamy / Profimedia

Ai stat vreodată să analizezi cum reacționezi atunci când te afli într-o situație dificilă? Dacă imediat pui mâna pe telefon, chemi un prieten sau pornești un serial de 15 sezoane doar ca să nu rămâi singur cu gândurile tale, e posibil să te confrunți cu frica de singurătate. Gianina Șadi, psiholog clinician, a oferit pentru caloria.ro câteva soluții la îndemână pentru această problemă, explicând, de asemenea, cum o poți identifica mai ușor.

Primul semn că ne bazăm prea mult pe ceilalți apare în momentele dificile

De prea puține ori stăm să ne analizăm comportamentul. Reacționăm, în schimb, la stres fără să observăm dacă încercăm să ne liniștim singuri sau dacă avem nevoie imediată de cineva care să ne spună ce să facem. Tocmai de aceea, primul indiciu că depindem prea mult de prezența altora nu ține de cât de sociabili suntem, ci de felul în care reacționăm în fața disconfortului emoțional.

„Știu că nu stăm singuri să ne analizăm, dar dacă totuși vrem să ne dăm seama de asta, atunci poate reușim să ne gândim un pic la ultimele situații dificile în care am avut multe așa-numitele emoții negative. ‘Ce am făcut? Cum am reacționat?’

Pentru că o variantă este să stai un pic cu ce se întâmplă, să stai câteva minute, să începi să te liniștești, să găsești un sens, să găsești o soluție și, da, după aceea, dacă ai nevoie, să apelezi la alți oameni.

Și alta este, atunci când se întâmplă ceva negativ, tu imediat să apelezi la o persoană cunoscută, o persoană apropiată, pentru că tu nu știi să gestionezi altfel lucrurile.

Adică, ăsta ar fi primul semn: ce faci atunci când treci prin situații dificile. Reușești să stai câteva minute cu situația sau imediat tu te duci înspre altcineva?

Și aici mă duce gândul un pic mai departe, la ce facem atunci când avem de luat o decizie. Suntem capabili să luăm decizia singuri? Sau ne ducem înspre altcineva? Pentru că, apropo, a lua o decizie vine tot cu o formă de disconfort, cu frică, de multe ori, dacă e o decizie importantă.

Și atunci, cum gestionăm frica asta? Reușim să luăm decizia singuri? Sau noi, în permanență, ne agățăm de alți oameni ca să ne spună ce să decidem? Ăsta ar fi semnul”, a explicat Gianina Șadi, psiholog clinician.

Citește și: Cum arată o relație sănătoasă și ce trebuie să „repari” la tine înainte de a căuta un partener: „Stai o perioadă tu cu tine” EXCLUSIV

Există o diferență importantă între a cere un sfat și a depinde de validarea altora

Să ceri o a doua opinie nu este greșit. O relație sănătoasă se bazează pe sprijin reciproc și schimb de perspective. Dar contează mult cât de repede transferăm responsabilitatea deciziei către altcineva.

„Sunt mulți oameni care se sperie și prima lor reacție este să pună mâna pe telefon și să sune pe cineva sau să trimită un mesaj: ‘Vai, să vezi ce mi s-a întâmplat! Nu știu ce să fac acum. Te rog, ajută-mă’.

Și asta este diferența. Una este să stai un pic, să analizezi și după aceea să zici: ‘Da, uite, totuși aș avea nevoie și de părerea altcuiva’. Și alta este ca prima reacție a ta să fie să te duci înspre altcineva”, a subliniat psihologul.

Ce putem face atunci când nu suportăm să rămânem singuri

Pentru mulți dintre noi, însă, nu singurătatea este cea mai mare problemă, ci senzația neplăcută pe care o simțim atunci când rămânem cu propriile gânduri. Într-o lume în care suntem permanent conectați, orice moment de liniște este umplut rapid cu notificări, seriale, videoclipuri sau muzică.

În timp, ajungem să nu mai știm cum este să stăm pur și simplu cu noi înșine. Astfel, primul pas este să acceptăm inclusiv momentele de plictiseală.

„Ne-am dezobișnuit să stăm și cu plictiseala. Asta iarăși vine cu o formă de disconfort și nu mai știm să stăm, să ne plictisim.

Pentru că lumea a ajuns într-un punct în care suntem suprastimulați și nu mai știm să ne plictisim. Dar mă întorc la cum învățăm să stăm cu noi înșine, sunt multe tehnici. Una este scrisoarea către tine. Asta este o variantă foarte simplă pe care oricine poate să o facă.

Trebuie să-ți scrii ție însuți, dar să scrii ca și cum ai scrie unui prieten sau cuiva foarte apropiat și care îți este foarte drag. Asta vine cu multă autocompasiune. De multe ori apar și lacrimi atunci când faci treaba asta. Cumva, te cuprinde un val de emoție și ajută mult la vindecare.

Și după ce îți dai seama că: ‘Măi, uite, mi-am pus aici pe foaie toate emoțiile și toate gândurile mele și sunt ok la final’, înveți încet-încet, să rămâi tu cu tine și să reușești să te autogestionezi”, a spus Gianina Șadi.

Atunci când singurătatea provoacă anxietate, tentația este să umplem fiecare clipă cu stimuli. Totuși, psihologul atrage atenția că această strategie nu rezolvă problema, ci doar o amână. În schimb, este important să ne observăm reacțiile și să alegem conștient activități care ne reconectează cu prezentul, nu cu ecranele:

„Stimularea asta continuă nu ajută, evident. E foarte important să te cunoști tu pe tine, să știi care sunt reacțiile pe care le ai atunci când rămâi singur, pentru că nu toți reacționează la fel.

Dacă știi că nu te poți opri și că intri pe Netflix și stai cu orele acolo pentru că nu știi cum să gestionezi singurătatea, atunci îți pui pantofii în picioare și te duci afară să te plimbi 5-10 minute, ca să interacționezi cu natura, cu alți oameni.

Noi avem impresia că există doar una sau două-trei persoane în viața noastră cu care suntem apropiați și atât. Dar dacă ne dăm voie să mergem un pic pe afară: să mergi la cumpărături și interacționezi cu o persoană străină, poți să-ți dai seama cât de ușor poți să formezi o relație de doar câteva minute cu oameni pe care nu-i cunoști.

Sau poate chiar în natură, cu un copac. Poate sună ciudat, dar relațiile sunt de mai multe feluri și la mai multe niveluri.

Și atunci, da, asta ar fi o variantă în cazul ăsta, în care tu tinzi să te suprastimulezi: să te duci afară, adică să eviți stimulii. Și, apropo, te duci afară și îți lași și telefonul în casă”.

De ce este important să cerem ajutor înainte ca problema să se agraveze

În cazul în care simțim că nu mai deținem controlul, cea mai bună soluție rămâne, însă, ajutorul specializat. Intervenția timpurie a unui psiholog poate preveni agravarea dificultăților emoționale.

„Eu încurajez oamenii să apeleze la psiholog în orice moment, nu doar atunci când problema a ajuns la o intensitate foarte ridicată, ci și pentru prevenție și autocunoaștere.

Când îți dai seama că există ceva recurent în viața ta, că e teama asta de singurătate sau orice altă dificultate, e bine să mergi la psiholog. E recomandat.

Mai ales dacă nu reușești prin relațiile apropiate și dacă nu ai relații din care poți să mai rezolvi astfel de probleme. Uneori reușim cu oamenii de lângă noi, dar asta presupune să avem astfel de relații în care să putem discuta despre dificultățile pe care le avem, dar la un nivel matur. Și atunci, da, mergem la un psiholog, care e imparțial și, mai ales, poate ajuta cu cunoștințele pe care le are.

Pentru că mulți oameni se duc la psiholog când lucrurile au devenit deja foarte dificile. Deci, e bine să mergem cât mai devreme, când observăm că avem dificultăți și să vedem cum le rezolvăm. Pentru că se poate ajunge la o anxietate generalizată, care se întinde pe câteva luni. Iar în cazul acesta, psihologul, de exemplu, e obligat să te îndrume către un psihiatru.

Și atunci ajungi la psihiatru și e foarte probabil să fie nevoie și de un tratament, pentru că îți poate fi foarte greu să gestionezi situația în punctul acela doar prin psihoterapie sau consiliere psihologică”, a completat Gianina Șadi.

Citește și: Frica de singurătate începe în copilărie și ne poate ține captivi în relații toxice, avertizează psihologul clinician Gianina Șadi: „Iadul familiar e mai confortabil decât necunoscutul” EXCLUSIV

Distribuie articolul pe: