Aroma de ciocolată neagră ar putea influența performanța la sală, sugerează un studiu. Sursa foto: Ed / Alamy / Profimedia Un pătrățel de ciocolată înainte de antrenament nu este o noutate pentru mulți pasionați de fitness. Dar dacă nici măcar nu trebuie să o mănânci? Un studiu recent arată că simplul miros al ciocolatei negre ar putea influența performanța în timpul exercițiilor și chiar reduce senzația de foame. Ciocolata neagră nu trebuie neapărat mâncată. Mirosul ei ar putea influența performanța la sală Un nou studiu publicat în revista Frontiers in Physiology sugerează că aroma ciocolatei negre ar putea avea un efect surprinzător asupra performanței fizice. Cercetătorii au observat că participanții care au mirosit ciocolată neagră înainte și în timpul unui antrenament au reușit să facă mai multe repetări decât cei care au fost expuși doar la apă. Mai mult decât atât, aceștia au spus că le era mai puțin foame și că se simțeau mai sătui. La studiu au participat 23 de bărbați tineri, sănătoși, care practicau în mod regulat antrenamente de forță. Fiecare dintre ei a trecut prin trei sesiuni diferite, în care a fost expus pe rând la aroma de ciocolată neagră cu 90% cacao, ciocolată cu lapte cu 60% cacao și apă, folosită drept probă de control. Toate testările au avut loc după un post alimentar de cel puțin 10 ore Înainte de antrenament și înaintea fiecărei serii de exerciții, participanții au mirosit aroma alocată timp de 30 de secunde, apoi au efectuat extensii pentru picioare până la epuizare. Rezultatele au fost clare. Cei care au mirosit ciocolată neagră au făcut, în medie, cu 18 repetări mai mult decât în sesiunea de control. În cazul ciocolatei cu lapte, diferența a fost de aproximativ nouă repetări. De asemenea, participanții expuși la aroma de ciocolată neagră au reușit să efectueze, în medie, o serie suplimentară de exerciții. Citește și: Câtă ciocolată trebuie să consumi pentru o „inimă mai sănătoasă”? Mirosul a influențat și senzația de foame Pe lângă performanța din sală, cercetătorii au urmărit și modul în care participanții își percepeau foamea, sațietatea și dorința de a mânca. Aroma de ciocolată neagră a redus constant senzația de foame și pofta de mâncare, în timp ce participanții au declarat că se simțeau mai sătui. În schimb, ciocolata cu lapte nu a avut același efect, însă a fost considerată mai plăcută din punct de vedere olfactiv. „Rezultatele, care arată îmbunătățiri mai mari ale performanței în cazul ciocolatei negre, sunt în concordanță cu alte cercetări, potrivit cărora un apetit mai redus și o senzație mai accentuată de sațietate sunt asociate cu performanțe mai bune”, a explicat Marie-Eve Mathieu, cercetător la Université de Montréal, conform healthline.com. De ce ar putea funcționa Autorii cercetării cred că efectul ar putea avea legătură cu răspunsul fiziologic pe care organismul îl are atunci când vede, miroase sau gustă un aliment, chiar înainte ca acesta să fie consumat. Acest mecanism, cunoscut în literatura de specialitate drept răspuns cefalic endocrin, poate declanșa modificări hormonale și metabolice care influențează apetitul și, posibil, performanța fizică. Totuși, mecanismul exact nu este cunoscut, iar cercetătorii spun că este nevoie de studii suplimentare. Specialiștii atrag atenția, însă, că studiul are mai multe limite. Numărul participanților a fost redus, iar toți au fost bărbați tineri, obișnuiți cu antrenamentele de forță. În plus, a fost analizat un singur tip de exercițiu, efectuat după o perioadă de post. Nu doar ciocolata a fost studiată Cercetările privind influența mirosurilor asupra performanței sportive nu sunt noi. O analiză publicată în 2024, care a inclus 19 studii, a arătat că și alte arome pot avea efecte asupra modului în care ne antrenăm. Menta a fost asociată în unele cercetări cu îmbunătățirea performanței la alergare, sprint și flotări, amoniacul poate crește starea de alertă, lavanda este analizată pentru efectele sale asupra recuperării și anxietății, iar citricele pot contribui la o stare de bine mai bună în timpul activității fizice. În ceea ce privește ciocolata neagră, aceasta este deja bine cunoscută pentru conținutul ridicat de flavonoide, compuși naturali asociați cu beneficii pentru sănătatea cardiovasculară și funcția cognitivă. Totuși, aceste efecte au fost demonstrate în urma consumului de ciocolată, nu a inhalării aromei. Citește și: Ciocolata neagră și celulele stem. Beneficii pentru inimă Distribuie articolul pe: