Frica de singurătate începe în copilărie și ne poate ține captivi în relații toxice, avertizează psihologul clinician Gianina Șadi: „Iadul familiar e mai confortabil decât necunoscutul” EXCLUSIV

Nevoia de iubire și de apartenență este cât se poate de firească. Dar, uneori, este atât de puternică încât depășește limite normalului și conduce la frica de singurătate și la compromisuri pe care le facem deși știm sigur că ne rănesc. Gianina Șadi, psiholog clinician, a explicat pentru caloria.ro de unde vine această teamă care poate alimenta relațiile toxice.

Nu singurătatea ne sperie, ci întâlnirea cu noi înșine

În zilele noastre, ideea de a fi singur este adesea asociată cu nefericirea. Ne-am obișnuit să avem mereu oameni în jurul nostru și suntem înconjurați de mesaje care ne spun că iubirea este confirmarea valorii personale, iar lipsa unei relații este privită, de multe ori, ca un semn că ceva nu este în regulă.

În timp ce pentru unii câteva ore petrecute în liniște sunt un prilej de odihnă și reflecție, pentru alții liniștea devine apăsătoare, provoacă anxietate și scoate la suprafață o teamă greu de explicat. Gianina Șadi, psiholog clinician, a explicat că este esențial să înțelegem diferența dintre singurătate și solitudine:

„Cred că e important să facem o diferență între singurătate și solitudine, pentru că sunt doi termeni diferiți. Solitudinea înseamnă să poți să stai cu tine însuți, să fii confortabil cu asta, să ai momente de introspecție, momente de reflecție, momente în care să stai pentru a te cunoaște mai bine, dar să fii confortabil în starea asta.

Singurătatea, într-adevăr, vine cu o stare de inconfort și aș spune că e firească, cumva. Pentru că noi toți avem o nevoie fundamentală de a avea relații. Și știm acum că cel mai mare studiu de la Oxford ne arată că oamenii care au relații semnificative, autentice, trăiesc mai mult și sunt mai fericiți.

Cumva, noi am fost creați să trăim în relații și să nu fim singuri. Și e normal ca singurătatea să doară, dar e o diferență între singurătate și solitudine. Cred că problema apare atunci când te gândești că ‘eu nu suport să fiu singur, eu nu exist în afara relațiilor, pentru că nu știu cine sunt fără ceilalți’.

Și atunci aici nu mai vorbim de singurătate, ci mai degrabă de o identitate care nu este suficient de formată și mă duce cu gândul la o dependență emoțională de ceilalți”.

Frica de abandon își are rădăcinile în copilărie

Mulți oameni cred că teama de a fi părăsiți apare după o despărțire dureroasă sau în urma unei dezamăgiri din viața de adult, însă rădăcinile acesteia sunt mult mai vechi. Felul în care am fost iubiți, liniștiți și protejați în copilărie devine modelul după care învățăm să iubim mai târziu.

„În copilărie ne formăm stilul de atașament. Atașamentul îl formăm în primii ani prin felul în care relaționăm cu părinții noștri. Sunt mai multe tipuri de atașament. Există atașament sigur și atașament nesigur. Iar teama asta de abandon mă duce cu gândul la un atașament anxios sau poate chiar dezorganizat.

Cineva cu atașament evitant, de exemplu, nu are nevoie atât de mult de relații și el e foarte ok în solitudine. Însă persoanele care formează un stil de atașament anxios în relațiile timpurii cu părinții au dificultăți, într-adevăr, și au această teamă constantă de a fi abandonate, de a rămâne singure. Teama asta de abandon din viața adultă e foarte strâns legată de relațiile timpurii”, a subliniat specialista.

Teama de singurătate ne poate face să rămânem în relațiile nepotrivite

Tocmai această frică ne poate face să rămânem cu orice preț în relațiile nepotrivite. În astfel de momente, ce putem face este să privim către intensitatea durerii simțite atunci când acel cineva lipsește.

„Să te simți singur și să ai nevoie de relații vine cu un ușor disconfort. Adică nu poți să spui: ‘Eu sunt ok că nu am prieteni, mă simt singur, dar sunt ok’. Nu, te simți inconfortabil.

Dar e o diferență între a te gândi: ‘Ok, sunt inconfortabil, sunt trist, trec prin perioada asta în care sunt singur, dar totuși nu mi-am pierdut speranța și cred că o să fiu până la urmă ok’.

Pe cealaltă parte, o persoană care se agață foarte puternic de alți oameni și nu suportă să fie singură trece printr-o anxietate foarte mare. Intensitatea asta a disconfortului e exagerată, cumva, și trăiește o neliniște continuă.

Și gândurile lui zilnice în direcția asta se îndreaptă: ‘Cum să fac să îmi fac prieteni? Ceva nu-i în regulă cu mine. Sunt singur și sigur nu voi fi ok așa. Eu nu pot să trăiesc așa’. E diferență foarte mare în nivelul de disconfort”, a explicat Gianina Șadi.

„Iadul familiar e mai confortabil decât necunoscutul”

Astfel că, oricât de greu ne-ar fi să trăim lângă cineva, rămânem sau chiar ne întoarcem lângă acea persoană nu pentru că este ceea ce avem cu adevărat nevoie, ci pentru că asta cunoaștem.

„Este expresia asta, foarte populară și foarte des folosită: ‘iadul familiar e mai confortabil decât necunoscutul’. Și asta ne face de multe ori să rămânem în așa-numitele relații toxice, mai ales dacă tu așa ai crescut și ăsta e modelul și tiparul pe care tu l-ai învățat în copilărie. E foarte greu să găsești altfel.

Disconfortul este mult mai mare să te duci într-o relație în care poate e liniște, în care ești primit și găsești siguranță. Deci ești mult mai inconfortabil așa, dacă tu ești obișnuit cu multă toxicitate. Așa că, da, rămâi în relații în care astăzi primești un pic de înțelegere, mâine primești multă judecată. Dar te agăți de momentul ăla în care ai primit înțelegere și te-ai simțit în siguranță și spui: ‘Lasă că sigur o să se schimbe’ sau ‘Sigur o să fie mai bine în viitor’.

E mai mult decât o ieșire din zona de confort. Lovește, cumva, și în identitatea ta ca om. Pentru că tu îți formezi identitatea în astfel de relații toxice.

Și atunci mintea inconștientă se întreabă: ‘Eu dacă nu mai stau cu omul ăsta sau nu mai stau în relația asta, eu cine sunt? Eu nu exist în afara relației ăsteia. Mă pierd de tot’”, a subliniat specialista.

Citește și: De ce ne pierdem identitatea într-o relație. Psihologul Diana Bordeianu subliniază legătura dintre rănile din copilărie și iubirile care ne consumă: „Acasă poate însemna toxic” EXCLUSIV

Tiparele nu dispar odată cu oamenii. Le purtăm cu noi până învățăm alt mod de a iubi

Uneori, chiar și atunci când întâlnim oameni diferiți, trecutul continuă să vorbească prin reacțiile noastre. Putem interpreta greșit gesturile celuilalt, putem crea conflicte acolo unde nu există sau putem recrea, fără să ne dăm seama, exact dinamica din care am vrut să fugim.

Vestea bună este că aceste tipare nu sunt o condamnare pe viață. Ele pot fi schimbate, însă nu doar prin voință, ci prin experiențe relaționale diferite, în care siguranța, acceptarea și răbdarea înlocuiesc frica și nesiguranța învățate cândva.

„Ne transformăm și noi în relație cu ceilalți. Dacă tu ești o victimă într-o relație abuzivă, vei tinde să fii o victimă și în relații în care nu ești abuzat. Dar, cumva, poți să declanșezi tu situații în care să fii din nou o victimă, pentru că așa ești obișnuit. Să declanșezi tu drama, chiar dacă celălalt te primește cu înțelegere, cu acceptare, cu deschidere.

Dacă ai fost obișnuit să fii altfel în relații din astea complicate, vei avea aceeași tendință și în celelalte relații. Bineînțeles, asta se poate schimba. Și cel mai mult ajută, într-adevăr, să ai oameni pe lângă tine care să te înțeleagă și să te accepte așa cum ești și să te tolereze o perioadă, până când reușești și tu să-ți revii și să-ți schimbi tiparele.

Iar dacă asta nu reușești sau nu găsești astfel de oameni, atunci cel mai util este să mergi la un psiholog, la o terță persoană, unde tocmai asta faci. Exersezi tipul de relație sănătoasă pe care vrei să o ai cu alți oameni.

Cabinetul unui psiholog este locul ideal în care tu poți să fii crazy și wild la început și să-ți dai seama că, indiferent cum te apropii de psihologul tău, indiferent cât de rău vei fi, bineînțeles să nu-i pui în pericol sănătatea, dar indiferent cât de rău vei fi relațional, tu vei fi primit în continuare cu deschidere și uite așa reușești să-ți schimbi și tu tiparele relaționale”, a încheiat Gianina Șadi.

Citește și: Cum se schimbă relațiile pentru femei după 40 de ani: de la idealuri romantice la alegeri conștiente și echilibru emoțional