De ce o persoană care sforăie nu se trezește din propriul „sforăit”? foto: pixabay De ce o persoană care sforăie nu se trezește din propriul „sforăit”? Pentru cei care dorm lângă cineva care sforăie, situația pare de-a dreptul absurdă: zgomotul este puternic, sacadat, uneori asurzitor, dar persoana care îl produce doarme dusă, ca și cum nimic nu s-ar întâmpla. De ce nu se trezește? Explicația ține de felul în care funcționează creierul în timpul somnului și de modul în care acesta filtrează stimulii. Creierul doarme, dar nu complet În timpul somnului, creierul nu „se oprește”, ci intră într-un mod special de funcționare. El continuă să monitorizeze mediul, însă selectiv. Sunetele familiare, previzibile sau generate de propriul corp sunt considerate nepericuloase și sunt filtrate automat. Sforăitul face parte exact din această categorie. Pentru creier, zgomotul produs de propria respirație este un stimul intern, cunoscut și repetitiv. Prin urmare, nu declanșează un semnal de alarmă care să ducă la trezire. Autoprotecția somnului Somnul este vital pentru supraviețuire, iar organismul face tot posibilul să îl protejeze. Dacă ne-am trezi de fiecare dată când respirăm mai zgomotos, când ne întoarcem în pat sau când scoatem un sunet involuntar, somnul ar fi fragmentat și ineficient. De aceea, creierul dezvoltă un mecanism de „ignorare” a propriilor zgomote. În schimb, sunetele externe neobișnuite — o ușă trântită, un strigăt, un zgomot brusc — au șanse mult mai mari să ne trezească. Sforăitul apare în faze de somn profund Majoritatea episoadelor de sforăit apar în somnul profund sau în fazele de somn non-REM, când activitatea conștientă este mult redusă. În aceste etape, pragul de trezire este foarte ridicat. Cu alte cuvinte, chiar dacă zgomotul este puternic, creierul nu îl consideră suficient de important pentru a întrerupe odihna. Citește și: Este adevărat că femeile sforăie mai puțin decât bărbații? Ironia este că persoana care sforăie poate fi trezită mai ușor de un sunet slab, dar neașteptat, decât de propriul sforăit extrem de zgomotos. Corpul „știe” că zgomotul vine din interior Un alt aspect surprinzător este faptul că sistemul nervos face diferența între stimulii interni și cei externi. Vibrațiile care produc sforăitul sunt transmise prin țesuturi, nu doar prin aer, iar creierul le recunoaște ca fiind generate de propriul corp. Acest lucru reduce drastic reacția de alertă. Este același motiv pentru care nu ne gâdilăm singuri sau nu ne speriem de propriile mișcări în somn, conform alimentochef. Când sforăitul devine o problemă reală? Deși persoana care sforăie nu se trezește, asta nu înseamnă că sforăitul este inofensiv. În unele cazuri, el poate semnala apnee în somn — o afecțiune serioasă în care respirația se oprește temporar. Paradoxal, nici atunci persoana nu se trezește complet, ci are micro-treziri inconștiente care afectează calitatea somnului. Rezultatul: oboseală cronică, dureri de cap, iritabilitate și probleme de concentrare, chiar dacă individul crede că „a dormit toată noaptea”. O persoană nu se trezește din propriul sforăit pentru că creierul o protejează. El recunoaște sunetul ca fiind intern, previzibil și nepericulos și alege somnul în locul trezirii. Din păcate, aceeași protecție care ne ajută să dormim poate face ca problemele reale de respirație să treacă neobservate. Distribuie articolul pe: