Pacienții cronici nu mai au nevoie de bilet de trimitere de la specialist, anunță Ministrul Sănătății

|Andreea Nicole |
Pacienții cronici nu mai au nevoie de bilet de trimitere de la specialist, anunță Ministrul Sănătății

Pacienții cu anumite afecțiuni cronice care fac parte din programele naționale de sănătate nu vor mai fi obligați să treacă prin filtrul medicului de familie pentru a obține bilet de trimitere. foto: pixabay

Într-un context în care sistemul medical românesc este adesea asociat cu lipsa personalului, subfinanțare, condiții precare din spitale și fenomenul corupției, autoritățile din domeniul Sănătății vin cu o veste pozitivă, care vizează direct îmbunătățirea accesului pacienților la tratamente esențiale.

Ministrul Sănătății: Acces mai simplu pentru pacienții cronici

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat o modificare importantă care are ca scop reducerea birocrației inutile și crearea unui traseu medical mai eficient pentru pacienții cu boli cronice.

Alături de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dr. Horațiu Moldovan, ministrul a semnat un ordin comun care elimină necesitatea biletului de trimitere pentru o serie de pacienți cronici, înrolați în programele naționale de sănătate.

„Acces mai simplu pentru pacienții cronici! Fără bilet de trimitere la specialist, în anumite cazuri! Debirocratizarea și facilitarea accesului pacienților la servicii medicale esențiale reprezintă o prioritate clară pentru noi. Ne-am angajat în fața oamenilor că vom reduce barierele inutile din sistem și că vom construi un traseu medical mai simplu, mai rapid și mai corect pentru pacienți. Venim cu un pas concret în această direcție”, a transmis ministrul printr-un mesaj public.

Citește și: OMS recomandă o injecție bianuală pentru prevenirea HIV, în contextul unor îngrijorări privind finanțarea globală

Ce presupune noua reglementare

Pacienții cu anumite afecțiuni cronice care fac parte din programele naționale de sănătate nu vor mai fi obligați să treacă prin filtrul medicului de familie pentru a obține bilet de trimitere. Ei vor putea merge direct la medicul specialist din ambulatoriu. Măsura se aplică în următoarele cazuri:

  • Diabet zaharat, boli metabolice și nutriție: pacienții pot merge direct la medicii specialiști desemnați în programul național pentru prescrierea tratamentelor și materialelor sanitare specifice, fără trimitere de la medicul de familie.
  • Hemofilie și talasemie: consultul și prescrierea tratamentelor pot fi făcute direct de către medicul hematolog implicat în programul național.
  • Boli rare: pacienții vor avea acces direct la specialiști din diverse domenii (precum alergologie, cardiologie, endocrinologie, gastroenterologie, neurologie, oncologie, pneumologie și altele), pentru inițierea și urmărirea tratamentelor dedicate acestor patologii.
  • Tuberculoză: bolnavii înrolați în Programul național de control al tuberculozei vor fi consultați direct de medicul pneumolog.
  • HIV/SIDA: pacienții incluși în Programul național de prevenire și control al infecției HIV/SIDA pot merge direct la medicul infecționist pentru tratament și monitorizare.
  • Sănătatea femeii și copilului: femeile însărcinate sau în proces de planificare familială pot accesa servicii medicale de obstetrică-ginecologie și genetică medicală fără trimitere, în special pentru diagnosticul prenatal și postnatal sau prevenirea sindromului de izoimunizare Rh.

Această schimbare vine în sprijinul pacienților care oricum au nevoie de monitorizare și îngrijire continuă, eliminând un obstacol birocratic care îngreuna procesul fără să aducă un beneficiu real. Scopul declarat al autorităților este clar: simplificarea accesului la tratamente, reducerea timpului pierdut în sistem și o mai bună orientare către nevoile concrete ale bolnavilor cronici.

Citește și: Pastila contraceptivă pentru bărbați trece primul test de siguranță, iar alte studii sunt deja în desfășurare

Distribuie articolul pe: