Viermi în fasolea servită copiilor de la internatul unui liceu din Bârlad. sursa foto capturi YouTube Nemulțumirile elevilor cazați în internatul Liceului „Mihai Eminescu” din Bârlad au atins un nou prag de indignare, după ce mai mulți dintre aceștia au sesizat calitatea precară a meselor servite la cantină. În sprijinul acuzațiilor lor, au făcut publice imagini și filmări din sala de mese, în care apar porții modeste de mâncare și preparate aparent improprii consumului uman. Viermi în fasolea servită copiilor de la internat Cazul a devenit deosebit de grav după ce elevii au reclamat că au fost serviți cu fasole în care se aflau viermi. „Se întâmplă de mai mult timp și să știți că cei mai mulți dintre noi suntem de la țară, adică nu foarte mofturoși la mâncare. Dar e foarte puțină și foarte proastă, am găsit odată și viermi în fasole. Supele sunt transparente, iar din fripura nu se satură nicio pisică. Am pus palma lângă farfurie ca să vedeți cam cât e de mică bucățica aia de carne de pui”, spun elevii. Tinerii mai afirmă că achită lunar sume cuprinse între 700 și 900 de lei pentru cazare și masă – un efort financiar considerabil pentru familiile lor, în special având în vedere proveniența rurală a majorității. Riscurile consumului de viermi din fasole Conform specialiștilor în igiena alimentelor, fasolea care conține viermi sau este alterată poate pune în pericol sănătatea consumatorilor. Aceasta poate fi contaminată cu bacterii periculoase precum Salmonella sau E. coli, dar și cu micotoxine – substanțe produse de ciuperci microscopice care afectează grav ficatul și sistemul imunitar. În plus, larvele de insecte pot provoca reacții alergice, tulburări digestive (grețuri, vărsături, diaree) și, în cazuri grave, infecții intestinale. Prezența dăunătorilor în alimente indică un lanț de aprovizionare deficitar, lipsa unor verificări riguroase ale materiei prime și condiții de depozitare neconforme. Conform reglementărilor sanitar-veterinare în vigoare, aceste abateri pot duce la sancțiuni severe și chiar la suspendarea activității cantinei. Directoarea Liceului „Mihai Eminescu” din Bârlad se apără Contactată telefonic, directoarea unității de învățământ, Veronica Huiban, a avut o reacție rezervată. Inițial, aceasta a declarat că „au mai fost plângeri, dar e vorba doar de mofturile și apetitul pentru mâncarea nesănătoasă tip fast-food”. În continuare, directoarea a susținut că „ar fi imposibil să nu se respecte gramajul pentru că există niște regulamente noi, vizavi de cantitatea și calitatea mâncării oferite elevilor din internat”. Solicitată pentru un punct de vedere oficial, conducerea a refuzat să ofere detalii în acest moment: „Nu fac declarații oficiale acum, cel mai bine este să veniți să vedeți meniul!”, a mai spus doamna Huiban. Autoritățile trebuie să intervină Având în vedere gravitatea celor semnalate, părinții și elevii cer intervenția Direcției de Sănătate Publică, ANPC și Inspectoratului Școlar Județean pentru verificarea urgentă a condițiilor din internatul liceului. Până atunci, rămâne întrebarea: câți copii trebuie să mănânce fasole cu viermi până când cineva va lua măsuri? Citește și: Produs contaminat cu Salmonella, retras de la Penny Distribuie articolul pe: