Transilvania ar putea deține secretul unei vieți lungi și fericite

Transilvania ar putea deține secretul unei vieți lungi și fericite. Această regiune, cu unul dintre cele mai cunoscute nume de pe glob, este în același timp și una dintre cele mai puțin înțelese. Ar putea modul de viață ancestral al locuitorilor ei să fie cheia liniștii sufletești?

Într-o seară rece și înserată, trei bărbați stau în jurul unei mese de lemn în casa parohială a unei biserici din secolul al XIII-lea din Transilvania. Afară se aud rațe, un câine alb și păros care latră în întuneric și zumzetul discret al stupilor. Încălziți de o sobă cu lemne, bărbații sorb ceai, gustă covrigei sărați în formă de spirale și vorbesc despre satul lor, Karácsonyfalva.

Transilvania. Există oare un nume mai cunoscut și un loc mai puțin cunoscut? Poate doar Timbuktu. Chiar și când Europa era o regiune sălbatică, Transilvania reprezenta marginea cea mai sălbatică a continentului. De aceea Bram Stoker a ales-o drept decor pentru Dracula, deși n-a fost niciodată acolo.

Ce trebuie să știi despre Transilvania

Este un loc în care sașii, hunii, turcii, tătarii și alte triburi mai puțin celebre încă sunt pomeniți ca și cum ar fi trecut prin zonă săptămâna trecută. Pădurile sunt pline de urși, iar în Europa zilelor noastre — tot mai adesea un continent al executivilor cu smartphone-uri — pare cu atât mai uimitor să găsești o oază izolată, aproape neatinsă, cum este acest sat de pe valea Homoródului.

Aproximativ 85% din locuitorii acestei regiuni rurale din centrul României vorbesc maghiara. Sunt secui, etnici maghiari care trăiesc aici de cel puțin o mie de ani. În fruntea mesei, cu o barbă cenușie scurtă și ochi vioi, se află Orbán Csaba, un bărbat de 70 de ani a cărui viziune ajută la conservarea acestui loc izolat, chiar și în fața presiunilor modernității.

Orbán — în maghiară, numele de familie precede prenumele — este liderul Közbirtokosság-ului, organismul de conducere al satului. Este o formă de proprietate și gestiune comunală a terenurilor, veche de secole, care gestionează apele, pădurile și pășunile, împărțind resursele și veniturile între 347 de „acționari”. Deși este un sistem vechi, guvernarea comunitară funcționează remarcabil de bine, spune Orbán: „Când vine iarna, toată lumea are lemne.”

Redobândirea pământului și moștenirii

Că acest sistem mai există este în mare parte meritul lui Orbán. În timpul comunismului, Közbirtokosság-ul a fost desființat, iar dictatorul Ceaușescu a încercat să șteargă complet astfel de comunități. A eșuat, comunismul a căzut, iar în anul 2000 satul a recăpătat controlul asupra a circa 1.100 de hectare. Orbán scoate dintr-o servietă de piele un dosar cu acte — registre cu nume și cifre din 1936 — care au fost esențiale în procesul legal de redobândire a terenurilor.

„A fost ca un tunet,” își amintește el. „Nici în cele mai adânci vise nu ne-am fi gândit că putem reface ce aveam.”

La masă stau și Szentpáli Géza, liderul laic al bisericii unitariene, și Benedek Mihály, tânărul preot. Orbán arată spre o linie dintr-un alt registru, din 1946 — e numele bunicului lui Szentpáli. Toți trei își șterg lacrimile.

Karácsonyfalva (Crăciunel în română) se află într-o zonă de dealuri line, asemănătoare Toscanei, și păduri dese. Satele sunt dominate de turlele ascuțite ale bisericilor unitariene. Casele au acoperișuri roșii și porți secuiești sculptate, iar din curți se aud oi și găini. Familiile trăiesc în mare parte din agricultură de subzistență.

Transilvania: tradiție, ecoturism și echilibru

Orbán conduce o mașină veche și inițiază proiecte comunitare: a renovat o baie tradițională în aer liber, a plantat o livadă de castani dulci și a înființat un centru comunitar unde are loc un festival anual cu „nunta copiilor”. Toate aceste proiecte păstrează tradițiile, dar deschid satul spre ecoturism.

Principalul atu al satului este pădurea, sursă de lemne și biodiversitate. Într-o zi ploioasă, un vânător și inventator local, Öcsi Mátyás, îl conduce pe autor în pădure, unde camerele sale captează imagini cu mistreți, cerbi și, mai ales, urși.

O comunitate care împarte totul

„Ce este special aici este că terenul aparține comunității,” spune Székely Kinga-Réka, preoteasă unitariană dintr-un sat apropiat. „Nimeni nu se poate îmbogăți în așa fel încât ceilalți să sufere.”

Ironia este că acest sistem seamănă izbitor cu comunismul — dar fără litera mare.

„Urâm acel cuvânt, dar e adevărat,” spune Székely. „Aveam acest sistem de o mie de ani. Nu aveam nevoie ca ei să ni-l aducă.”

Autorul participă la sacrificarea porcului la familia Székely, o tradiție menită să asigure carnea pentru tot anul. Soțul preotesei, Zsolt-Csaba, informatician, oferă pălincă din prune.

„Generația mea este ultima care înțelege semnificația tăierii porcului,” spune el.

„Care este semnificația?” întreabă autorul.

„Că mănânci ce cultivi. Că știi de unde vine. Că ești conectat.”

Viitorul unei lumi vechi

Pe peretele familiei Székely se află o hartă a Transilvaniei în cadrul Imperiului Austro-Ungar — un memento că istoria nu iartă. Iernile devin mai blânde, verile mai secetoase, iar naționalismul românesc renaște, punând presiune asupra minorităților. Tinerii pleacă, iar muncitorii nepalezi ajută în magazinele locale.

În fața acestor schimbări, ceea ce fac Orbán și Közbirtokosság-ul este un model de grijă pentru propriul „grădină”. Protejează familia, comunitatea și darurile acestui colț de lume. La final, Orbán împachetează cu grijă actele și le pune sub braț, conform nationalgeographic.com.

„Ar fi frumos să știm cine le va ține în mâini data viitoare,” spune el.

Citește și: Vasul de croazieră care promite longevitate. Oferă terapie genetică, nutriționiști și tratamente anti-îmbătrânire