E o perioada grea pentru mine, am doua proiecte personale, doua profesionale si un mini-santier pe cap. Iar perioada asta o sa mai tina un pic, asadar trebuie sa imi asum ca nu sunt super-woman, din pacate, si sa imi adaptez programul si viata la ceea ce mi se intampla. Asadar, am facut cateva schimbari in directa legatura cu masuratorile de talie ;), voi tine fruntea sus si voi face tot ce tine de mine. Am inceput de la promisiunea ca n-o sa ma mai cert. Autocritica functioneaza de minune in casa Vasilescu, insa mi-am dat seama ca imi face taaare rau la psihic (si la fizic, prin scaderea imunitatii). Asa ca renunt, in limitele disponibile. Am incercat sa le duc pe toate in spate cat de bine, altceva nu mai pot face. Asa ca iau o pauza. E ok sa imi iau masina mai des din parcare. I know, ramasese la o data pe saptamana, insa e o perioada de exceptie. Diminetile-s ba de sala, ba de piata, dupa-amiezile la fel, cu drumuri multe. O sa se puna un pic praf pe bicicleta mea, dar, asta e, macar merg la sala asa cum imi propun. Alternativa ar fi teleportarea, dar.. Revenind la un cuvant din fraza de mai sus, piata pe numele sau, sunt incantata ca vineri dimineata, aproape negresit (mai putin in concediu), am vizitat piata de weekend de la intersectia Bd. Unirii cu Nerva Traian. N-or fi cei mai ok producatori (daca sunt n-o sa stiu niciodata), dar sunt legume de sezon si branzeturi de capra. O runda pe saptamana imi asigura grosul mancarii de acasa, pe care apuc insa s-o gatesc exclusiv in weekend. In rest, cruditati cat mai multe, sfecla si varza sunt regine in perioada asta! Mancarea gatita in tihna (putina cat e, dar e) e singura modalitate de rasfat din viata mea echivalenta cu poftele subite. Si e o relatie invers proportionala intre ele – mai multa mancare buna, mai putin snacking. Nu-i computer science, dar nu mi-a venit sa cred pana nu am testat-o pe pielea mea. Santierul are avantajele lui, si anume ca-i la tara, si imi da scuza sa adun nuci (au aparut!) si alune, struguri si mere, si sa mananc pe saturate din ele macar cat sunt acolo. Ce se strica, asta e (mi-a fost greu sa ma obisnuiesc cu asta, dar nu am timp sa le pastrez pe toate), ce se poate pastra va fi pus bine pentru zile mai libere. Ies mai putin in perioada asta, si sper ca prietenii ma inteleg, insa compensez cu filme faine sau un capitol de carte pana ma apuca somnul, perioada asta mai tarziu si mai dureros ca in altele.Or sa vina insa si vremuri mai bune. Tea Slabeste este blogger oficial Dietetik si o puteti urmari si pe teaslabeste.wordpress.com,www.facebook.com/teaslabeste sau www.twitter.com/teaslabeste. Distribuie articolul pe: