Primul transplant de vezică urinară din lume, „un moment istoric în medicină”

Primul transplant de vezică urinară din lume a fost „un moment istoric în medicină”. În prezent, Oscar Larrainzar se bucură de viață alături de cei patru copii ai săi, după o intervenție care nu a fost lipsită de riscuri, dar care va rămâne în istoria medicinei. „Trăiam cu o bombă cu ceas în corpul meu, dar acum am speranță.”

Oscar Larrainzar, în vârstă de 41 de ani și tată a patru copii, se află acasă, în convalescență, după o intervenție chirurgicală revoluționară care i-a redat o parte din viața răpită de cancer.

Primul transplant de vezică urinară reușit

Oscar, intervievat de The New York Times după o consultație de rutină cu medicii săi, este primul pacient din lume care a primit un transplant de vezică urinară. Operația, desfășurată cu meticulozitate de o echipă de medici, cercetători și chirurgi de la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA), a fost condusă de chirurgii Inderbir Gill și Nima Nassiri, care au declarat că intervenția a fost un succes de proporții, un vis devenit realitate pentru orice chirurg.

Dar nu doar operația în sine a fost un succes – și perioada postoperatorie le-a oferit medicilor motive să creadă că tocmai asistaseră la o performanță care va rămâne în analele medicinei. Așa cum a explicat dr. Nassiri:

„Rinichiul a produs imediat un volum mare de urină, iar funcția renală a pacientului s-a îmbunătățit pe loc. Nu a fost nevoie de dializă după operație, iar urina s-a scurs corect în noua vezică.”

Cu alte cuvinte, Oscar putea merge la toaletă ca orice altă persoană – ceva ce nu mai fusese posibil din momentul în care, în urmă cu patru ani, îi fusese extirpată o mare parte din vezică din cauza cancerului.

Dar Oscar nu este primul care a primit o vezică complet nouă

Avansul medical spectaculos realizat în corpul lui Oscar este rezultatul a decenii de progres științific: de la instrumente chirurgicale tot mai precise, până la cercetări anterioare care au dus la înțelegerea detaliată a anatomiei sistemului urinar.

Principalul obstacol pentru un transplant de vezică l-a constituit rețeaua densă de vase sanguine care alimentează zona – un sistem complex care trebuie „reambalat” cu precizie.

Atunci când vezica este extirpată, cum s-a întâmplat în cazul lui Oscar, toate venele și arterele trebuie tăiate și cauterizate cu grijă pentru a preveni pierderile masive de sânge. Însă, în cazul unui transplant, nu este suficient doar să controlezi sângerarea. Trebuie să aplici cunoștințe de „instalații biologice” pentru a reconecta cu succes vasele de sânge ale organului transplantat cu cele ale pacientului. Succesul acestei etape este vital pentru reușita întregii intervenții.

Din acest motiv, chirurgii au exersat tehnica ani întregi: mai întâi pe șoareci, apoi pe porci, iar în cele din urmă pe oameni aflați în moarte cerebrală care și-au donat corpul științei. În acest stadiu final, au realizat autotransplanturi – adică extragerea vezicii și reconectarea acesteia în același corp.

Fără acele teste, probabil că Oscar nu ar mai fi fost în viață. Din fericire, totul a decurs cu bine, iar echipa medicală caută acum alți pacienți care au nevoie de această intervenție inovatoare, pentru a reda speranța celor considerați până de curând cazuri fără soluție.

De ce este acest moment istoric pentru medicină?

Până acum, pacienții cărora li se extirpa parțial sau complet vezica aveau opțiuni limitate pentru a duce o viață cât mai normală. O vezică redusă, cum a fost cazul lui Oscar, presupune mersul frecvent la toaletă, ceea ce afectează profund rutina zilnică.

În cazul unei extirpări totale, intervenția standard consta în crearea unei „neovezici” – un organ artificial ce înlocuiește funcția vezicii. Aceasta se poate construi fie din țesuturi sintetice, fie dintr-un segment al intestinului subțire (ileon), prelucrat și plasat în locul vezicii. Reconectarea căilor urinare permite neovezicii să funcționeze relativ bine, dar cu unele dezavantaje.

Problema principală este incontinența și dificultatea de a simți nevoia de a urina. Neovezica nu este formată din țesut specializat în urinare, astfel că organismul nu recunoaște semnalele ca înainte. Din acest motiv, pacienții sunt nevoiți să seteze alarme pentru a merge la toaletă, mai ales noaptea. Dacă nu o fac, retenția de urină poate dilata și deteriora țesutul. De asemenea, mușchii responsabili cu eliminarea urinei nu mai sunt aceiași, iar mulți pacienți trebuie să folosească catetere, ceea ce este adesea inconfortabil.

O altă variantă este conduitul ileal, o soluție mai invazivă care presupune montarea unei pungi externe, atașate de corp printr-un tub ce iese din abdomen. Această metodă a fost mult timp stigmatizată social, deoarece aspectul său vizibil șoca. Totuși, în prezent, numeroase persoane din mediul online luptă pentru normalizarea acestor proceduri, prezentându-le ca fiind ceea ce sunt: progrese medicale care salvează vieți.

Oscar, între timp, continuă să se recupereze sub supravegherea atentă a medicilor și este profund recunoscător că a putut face parte din această realizare istorică. După cum afirmă dr. Inderbir Gill:

„Transplanturile sunt opțiuni de tratament care salvează și îmbunătățesc viața în multe afecțiuni ce implică organe vitale. Acum, vezica urinară poate fi adăugată pe lista acestor organe transplantabile.”

Citește și: Cistita-micul intrus din vezica