Originea celei mai vechi pâini din lume

În aproape toate colțurile lumii, pâinea ocupă un loc de cinste pe mesele oamenilor – fie în casele simple de la sate, fie în restaurantele moderne din marile orașe. Ea nu este doar un aliment de bază, ci o veritabilă expresie a identității culturale și a continuității civilizației.

Originea celei mai vechi pâini din lume

În Anatolia, una dintre cele mai vechi regiuni locuite permanent de pe glob, istoria pâinii se întinde pe mii de ani, fiind adânc înrădăcinată în viața comunităților de odinioară. Fiecare descoperire arheologică din zonă adaugă noi file acestei povești fascinante despre hrana de zi cu zi transformată în tradiție și simbol.

Descoperirile arheologice recente din Anatolia au adus la lumină detalii esențiale despre începuturile preparării pâinii.

Pâine veche de 8.600 de ani

În situl neolitic Çatalhöyük din provincia Konya, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, arheologii au identificat resturile unei pâini dospite vechi de aproximativ 8.600 de ani, găsite lângă un cuptor prăbușit. Datarea plasează această pâine în jurul anului 6.600 î.Hr., făcând-o una dintre cele mai vechi forme de pâine cunoscute până acum.

Un alt sit remarcabil, movila Küllüoba din Eskişehir, a oferit urme ale unei pâini dospite și coapte cu aproximativ 5.000 de ani în urmă. Analizele efectuate au relevat prezența boabelor de grâu emmer și a lintei. Pâinea fusese coaptă la circa 140°C, iar o parte din ea fusese ruptă și arsă intenționat, în cadrul unui ritual de fertilitate, apoi îngropată la pragul unei încăperi – dovadă că actul de coacere era încărcat de semnificații spirituale.

Cercetătorii au descoperit cinci pâini carbonizate datând din secolele VII–VIII d.Hr

În orașul antic Topraktepe (Eirenepolis), din Karaman, cercetătorii au descoperit cinci pâini carbonizate datând din secolele VII–VIII d.Hr.. Se crede că acestea aveau un caracter sacramental, fiind folosite în ceremoniile creștine timpurii, conform hispanatolia.com.

O altă descoperire notabilă provine din ruinele de la Harran (Șanlıurfa), unde a fost găsită o matriță de pâine cu un model în formă de diamant, asemănător celui folosit astăzi pentru baklava. Datând de aproximativ 800 de ani, acest artefact oferă indicii despre modul de decorare și coacere a pâinii în epoca medievală.

Tradiția vie a pâinii anatoliene

Astăzi, cultura pâinii în Turcia rămâne la fel de diversă și vie ca odinioară. În fiecare regiune, ingredientele locale și obiceiurile strămoșești dau naștere unor sortimente unice.

În zona Mării Negre, de pildă, se prepară pâinea din făină de porumb, savurată la micul-dejun alături de brânzeturi și ceai. În Anatolia de Est, pâinea coaptă în cuptor de lut (tandır) se rupe și se înmoaie în supe fierbinți, iar în centrul Anatoliei, delicioasa bazlama – o lipie moale și pufoasă – însoțește tocanele tradiționale.

Diversitatea tipurilor de pâine reflectă fidel varietatea geografică și culturală a Turciei, transformând fiecare bucată de pâine într-un mic fragment de istorie și identitate.

Citește și: Cea mai veche pâine din lume se află la Galați și are peste 130 de ani. Cum este conservată?

Lavash și yufka – patrimoniu UNESCO

Alături de pide, alte două tipuri de pâine au o importanță aparte în cultura turcească: lavash și yufka. Timp de secole, în satele anatoliene, femeile se adunau în jurul unor mese mari pentru a întinde, cu migală și pricepere, foi subțiri de aluat, pregătite pentru iarnă sau pentru ocazii speciale precum nunțile.

În anul 2016, tradiția pregătirii acestor pâini a fost înscrisă în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO, recunoaștere a valorii sale culturale și sociale.

Lavash-ul, o lipie moale și elastică, se servește de obicei alături de kebapuri, doner sau çiğköfte – chiftele vegetale picante –, fiind baza popularului „dürüm”, ruloul turcesc care a cucerit lumea.
Yufka, și mai fină decât lavash-ul, este apreciată la micul-dejun, însoțind brânzeturile sau mierea. Tot din foi de yufka se prepară și celebrul desert național al Turciei – baklava, un simbol al rafinamentului culinar anatolian.