Ne batem in falsuri

Ne batem in falsuri

Cautam carnatii de Plescoi pentru gustul inconfundabil, punem mare pret pe pepenii de Dabuleni si ne trec fiori de placere la gandul unei palinci din inima Ardealului. Lucruri care se gasesc si in Bucuresti cu putin mai mult noroc.


O sa imi amintiti de pietele pline de tarani care isi vand produsele la taraba. Lucru incontenstabil. V-ati gandit insa cati dintre ei sunt intr-adevar tarani si cati speculeaza naivitatea bucuresteanului, client care presat de timp si de saliva care i se prelinge pe barba numai la gandul bunataturilor, nu mai verifica autenticitatea produsului ?
Scrie Branza de Sibiu pe putinica, sigur asta-i. Iar cand e vanduta de un om care deapana molcom povesti de la stana ce alte argumente iti mai trebuie ?


Multe, as spune dupa ce am auzit in autocarul care ma ducea de la Sibiu la Bucuresti, povestea unui ardelean din Marginimea Sibiului care incerca sa-si impresioneze colega de scaun.


Pierdut printre procente si incasari, omul incerca sa ii explice doamnei din spatele meu cat de naivi sunt “miticii” – nume folosit frecvent cand se face referire la bucuresteni. Afacerile cu produse traditionale merg brici in capita. No, procedeul e simplu, dupa cum am inteles din conversatia purtata pe un ton soptit. Deschizi un magazin la Piata Matache, dai sfoara in tara ca numai acolo se umple vitrina cu branza din Marginimea Sibiului, smantana de la stana si cas care scartaie printre dinti si astepti musterii.


Doar n-o sa-si dea nimeni seama ca branza de Sibiu din galantar este de fapt o telemea ca oricare alta, luata de la 20 de kilometri de Bucuresti sau ca smantana nu e tocmai scoasa din putinica, ci din galeti albe si mari cumparate en-gros cu 7 lei kilogramul. Secretul este sa cumperi branza de la producatori care trec pe ambalaj doar data expirarii si lasa loc si pentru vanzatorul de falsuri care adauga o stampila de Sibiu si 10 lei in plus la kilogram. Succes asigurat ! Miticii se lauda la prieteni cu noua achizitie, ba mai si recomanda locul ca avand suta la suta produse autentice, si buzunarul vanzatorului de falsuri se umple pe zi ce trece.


Nu am pus la indoiala niciodata pana acum autenticitatea vreunui produs prezentat ca fiind traditional, scepticismul si-a facut insa loc prin cuvintele rostite incet de pe scaunul din spatele meu.


Problema este ca gusturile se educa. Dupa zece mese cu branza de Sibiu facuta la Oltenita, bucatelele albe in care abia astepti sa iti infigi furculita, ajuns in sfarsit in burgul sasesc, iti lasa in gura un gust ciudat pe care nu il recunosti si te intriga.


Falsul asta mi se pare mai perfid decat cel pe care il fac cei din zona Brasov-Bran care vand branza in coaja de brad pe marginea drumului. Nu muscati prea tare! Riscati sa va infigeti dintii in miezul de lemn care e plasat atent in mijlocul batonului de branza, ca sa traga mai mult la cantar.


Zilnic, pe drum spre Romexpo, trec printr-un pasaj unde e deschis un magazin care expune in vitrina branzeturi de Sibiu semnalizate prin afise scrise cu majuscule. Nu imi mai poate vinde nimeni pielea ursului din padure, dar ca mine sunt putini. Singura telemea de Sibiu o voi manca loco. Iar ardeleanul din autocar, se stie el care, sa se astepte la o vizita plina de intrebari nebanuite !