De ce este mai sigur să pui mâncarea caldă direct în frigider. foto pexels.com De ce este mai sigur să pui mâncarea caldă direct în frigider? Mulți oameni așteaptă ca aceasta să se răcească înainte de a o pune la rece, din teama de a nu strica aparatele electrocasnice. Experții avertizează însă că acest obicei poate permite bacteriilor să se înmulțească, crescând riscul de toxiinfecții alimentare. Șeful Departamentului de Nutriție Clinică de la Spitalul Universitar de Medicină Anhui (China) afirmă că, pentru siguranță alimentară, mâncarea trebuie refrigerată cât mai rapid, chiar și atunci când este încă fierbinte. Zona de temperatură periculoasă pentru alimente Riscurile pentru sănătate sunt asociate cu așa-numita „zonă de pericol”, situată între 4 și 60 de grade Celsius, unde bacterii precum Salmonella, Staphylococcus aureus și E. coli se înmulțesc rapid, potrivit publicației People’s Daily. Sub 4°C (temperatura standard din frigider), dezvoltarea bacteriilor este încetinită. Peste 60°C, bacteriile sunt distruse. Dacă mâncarea este lăsată să se răcească natural, timpul petrecut în această zonă periculoasă crește, ceea ce sporește riscul de contaminare. Autoritățile sanitare recomandă ca alimentele gătite să nu fie lăsate la temperatura camerei mai mult de două ore sau o oră, dacă temperatura ambientală depășește 32°C. Să pui mâncarea caldă direct în frigider? Pentru siguranță alimentară, mâncarea trebuie refrigerată cât mai rapid. foto: pexels.com Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite (USDA) precizează că mâncarea fierbinte poate fi pusă direct în frigider și consideră ideea că trebuie lăsată să se răcească înainte drept un mit comun despre siguranța alimentară. Frigiderele moderne sunt concepute să suporte temperaturi mai ridicate, fiind dotate cu senzori și sisteme de răcire care previn deteriorarea. Orice consum suplimentar de energie este minim, comparativ cu beneficiile pentru sănătate ale unei depozitări corecte, conform thekitchn. Metoda de depozitare și siguranța alimentelor J. Kenji López-Alt, autorul cărții de știința alimentelor The Food Lab, spune că cea mai mare greșeală nu este refrigerarea mâncării fierbinți, ci introducerea directă a oalelor mari în frigider. Volumele mari de mâncare rețin căldura mult timp, permițând bacteriilor să se dezvolte chiar și în frigider, chiar dacă suprafața pare rece. Depozitarea sigură a alimentelor gătite Sub 4°C (temperatura standard din frigider), dezvoltarea bacteriilor este încetinită. foto: pexels.com Pentru a reduce riscurile, specialiștii recomandă următoarele: Porționarea În loc să depozitezi o oală întreagă, transferă mâncarea în recipiente mai mici, cu o adâncime de sub 5 cm, pentru a accelera răcirea. Nu sigila imediat Dacă mâncarea este încă fierbinte, lasă capacul ușor întredeschis în prima oră, pentru a permite eliminarea aburului și a preveni condensul. După ce s-a răcit, sigilează recipientele pentru a reduce contaminarea și transferul de mirosuri. Asigură circulația aerului Așază recipientele ușor distanțate în frigider, astfel încât aerul rece să poată circula eficient, potrivit msn.com. Limitează timpul de depozitare Refrigerarea încetinește, dar nu oprește complet dezvoltarea bacteriilor: Legumele gătite: maximum 24 de ore. Carnea gătită: maximum două zile. Pentru siguranța ta și a familiei tale, este mai sigur să pui mâncarea fierbinte direct în frigider, respectând regulile de porționare și depozitare corectă. Acest obicei reduce semnificativ riscul de contaminare bacteriană și toxiinfecții alimentare. Citește și: Păstrezi pâinea în frigider? Regele patiseriei britanice explică de ce să nu o mai faci Distribuie articolul pe: