Cum faci sirop de ceapă pentru a calma tusea. sursa foto pexels.com Cum faci sirop de ceapă pentru a calma tusea? Tusea persistentă, specifică sezonului rece sau virozelor, poate fi greu de suportat, mai ales atunci când vrei să eviți administrarea frecventă de medicamente. Un remediu vechi, folosit în multe gospodării din România, este siropul de ceapă. Este ușor de făcut, cu ingrediente accesibile și efecte calmante asupra gâtului și căilor respiratorii. Elwira Petre, soția coregrafului Mihai Petre, a făcut publică o rețetă tradițională pe care o folosește în familie. „M-ați întrebat de siropul de tuse din ceapă, așa că vă las aici rețeta”, a scris Elwira Petre pe Instagram. Cum faci sirop de ceapă pentru a calma tusea Ingrediente simple, din bucătărie Pentru prepararea siropului ai nevoie de: 2 cepe (albe sau roșii) 500 ml apă 4 lingurițe de miere sucul de la o jumătate de lămâie Mod de preparare sirop de ceapă Curăță și taie cepele, apoi fierbe-le în 500 ml de apă timp de 20–30 de minute. Strecoară lichidul și lasă-l să se răcească. După răcire, adaugă mierea și sucul de lămâie, amestecând bine. Păstrează siropul într-un recipient închis, la frigider. Administrare sirop de ceapă pentru tuse Vezi această postare pe Instagram O postare distribuită de Elwira Petre (@elwirapetreofficial) Adulți: 1 linguriță de 2–3 ori pe zi. Copii: 1 linguriță, de maximum 2 ori pe zi. De ce este eficient Potrivit specialiștilor în nutriție și fitoterapie din România, ceapa conține flavonoide, precum quercetina, recunoscute pentru efectele antiinflamatoare și antibacteriene, utile în calmarea iritației căilor respiratorii. Mierea este recomandată frecvent de medici pentru tusea seacă, datorită proprietăților sale emoliente și antimicrobiene, iar lămâia contribuie cu vitamina C, susținând imunitatea. Variantă la rece Este ușor de făcut, cu ingrediente accesibile și efecte calmante asupra gâtului și căilor respiratorii. foto: pexels.com Pentru cei care preferă să nu fiarbă ceapa, există și o metodă alternativă: Taie ceapa felii și așaz-o într-un borcan cu zahăr. Las-o la macerat 16–24 de ore, până când se formează un sirop natural. Strecoară lichidul și adaugă puțin suc de lămâie. „Siropul este natural și bun pentru calmarea tusei, are si efect antibacterian și este și un remediu bun pentru durerile în gât”, a punctat Elwira Petre. Atenție la sănătate! Deși este un remediu natural, specialiștii recomandă consultarea medicului înainte de administrare, mai ales în cazul copiilor mici, femeilor însărcinate sau persoanelor cu afecțiuni cronice. Siropul de ceapă poate completa tratamentul, dar nu înlocuiește evaluarea medicală atunci când simptomele persistă. Citește și: De ce simptomele de răceală, gripă și tuse par mai grave noaptea? Explicația experților Distribuie articolul pe: