Luati la intrebari, unul cate unul, romanii au recunoscut cu sufletul deschis ca sunt mari fani ciorba. Fie ca e cu carne, fie cu legume, ciorba ramane alimentul nostru de toate zilele. Cu alte cuvinte suntem un neam de ciorbari, fie ca va place fie ca nu. Chiar si asa multi dintre noi inchidem usor ochii pentru a ne desprinde de aceasta legatura existent intre ciorba si poporul roman din timpuri stravechi. Mai mult sau mai putin snobi, incercam sa ne detasam de alimentul national oridecateori putem si sa o vorbim de rau pe la toate colturile Turnului Eiffel sau in squarurile din Londra. Ani la randul am refuzat sa mananc ciorba pentru ca in imaginatia mea de copil o asociam cu o un fel de “mancare a saracului”- idee indusa de rudele din Canada care strambau din nas cand veneau in vizita si li se punea farfuria aburinda in fata. In schimb parvenitii erau mari fani junk-food. Acelasi junk-food care si-a lasat amprenta pe trupurile lor acum greoaie care duc in continuare, peste mari si tari, cruciada impotriva ciorbei. Pe care daca ar fi mancat-o n-ar fi ajuns la astfel de dimensiuni. Unii romani sunt atat de influentati de snobismul asta manifestat in plan culinar incat ajung sa nu isi bucure niciodata papilele cu mancaruri traditionale gen ardei umpluti, ciorba de fasole, tocanita de legume. Ii compatimesc. In schimb au facut mari pasiuni pentru supa de ceapa – cunoscuta pe la 1700 drept mancarea saracului in Franta, sau pentru mamaliga mancata de italieni, care sustin sus si tare ca au inventat-o. Asadar, dragi snobi. Daca tot strambati din nas la o farfurie de ciorba sau un ardei umplut pastrati standardele si nu incepeti sa salivati dupa tot felul de paste facute prin Sudul Italiei sau dupa Gyros-uri grecesti. Mergeti in restaurant care pun pret pe fusion cuisine si goliti-va cardurile pe 3 fasiute de friptura de rata in sange asezonata cu trei frunze de salata iceberg. Dupa patru luni de meniuri fancy pun pariu ca veti renunta la mese din astea pentru a infuleca cu pofta trei castroane de ciorba . Eu stiu ca dupa atatia ani de renegare, ne-am impacat cu surle si trambite si nu trece o luna pana sa nu o comand la restaurant. Da, la restaurant pentru ca neavand abilitati de gospodina nu stiu sa o prepar. Inca.