Ce este boala Gaucher și cum se manifestă

Boala Gaucher este o afecțiune genetică rară, cauzată de o deficiență sau absență a unei enzime esențiale numită glucocerebrozidază. Această enzimă are rolul de a descompune un tip specific de lipide (glucocerebrozide) în interiorul lizozomilor celulelor. În absența unei activități enzimatice normale, aceste lipide se acumulează progresiv în diverse organe și țesuturi, afectând în special:

• Splina – care se mărește considerabil (splenomegalie),
• Ficatul – cu posibila apariție a hepatomegaliei,
• Măduva osoasă – unde acumularea lipidică interferează cu producția normală a celulelor sangvine.

Ce este boala Gaucher și ce simptome dă

Această acumulare are consecințe asupra funcționării normale a acestor organe, ceea ce poate duce la anemie, trombocitopenie (număr scăzut de trombocite), dureri osoase severe și fragilitate osoasă crescută.

Mecanismul de transmitere al bolii Gaucher este de tip autosomal recesiv. Aceasta înseamnă că o persoană este afectată de boală doar dacă moștenește două copii mutante ale genei responsabile (una de la mamă și una de la tată). Gena afectată este GBA, localizată pe cromozomul 1.

Citește și: O nouă pandemie amenință omenirea! Un nou virus descoperit în China este un real pericol

Persoanele care moștenesc o singură copie mutată a genei sunt considerate purtători. Deși nu prezintă simptome ale bolii, acești purtători pot transmite gena mutantă urmașilor lor. Dacă doi purtători ai mutației au un copil împreună, există un risc de 25% ca acel copil să moștenească ambele copii mutante și să dezvolte boala Gaucher.

Cum se manifestă boala Gaucher?

Boala Gaucher este o afecțiune genetică rară cauzată de acumularea unei substanțe grase numite glucocerebrozidă în anumite celule ale organismului. Această acumulare apare din cauza unei deficiențe a enzimei glucocerebrozidază, care în mod normal descompune această substanță. Boala este ereditară și face parte din grupul bolilor lizozomale.

Manifestările bolii Gaucher variază în funcție de tipul bolii și de severitatea sa, dar cele mai comune simptome includ:

1. Splină și ficat mărite

Una dintre cele mai frecvente manifestări este splenomegalia (splină mărită), care poate provoca durere sau disconfort abdominal, dar și un risc crescut de ruptură a splinei. Ficatul poate fi și el mărit (hepatomegalie), afectând funcția hepatică în timp.

2. Anemie și oboseală cronică

Scăderea numărului de globule roșii duce la anemie, ceea ce provoacă oboseală accentuată, slăbiciune și dificultăți de concentrare. Uneori se observă și scăderea numărului de trombocite (trombocitopenie), care crește riscul de sângerare.

3. Dureri și afecțiuni osoase

Boala Gaucher afectează în mod semnificativ sistemul osos. Apar dureri osoase, osteoporoză, fracturi spontane, precum și episoade de infarct osos (moartea țesutului osos din cauza lipsei de oxigen). Aceste probleme pot afecta calitatea vieții și mobilitatea pacientului.

4. Întârzieri de creștere la copii

La copiii cu boala Gaucher, pot apărea întârzieri în creștere și pubertate, ceea ce afectează dezvoltarea fizică generală.

5. Forme neurologice (tipul 2 și 3)

Deși forma cea mai comună (tipul 1) nu afectează sistemul nervos, formele neurologice ale bolii (tipul 2 – severă, infantilă, și tipul 3 – cronică) implică simptome precum tulburări de mișcare, crize epileptice, rigiditate musculară și dificultăți de vorbire sau înghițire.

Citește și: Anticoncepționalele sunt gratuite pentru fete sub 25 de ani în această țară din UE

Cum se stabilește diagnosticul bolii Gaucher?

Diagnosticarea bolii Gaucher implică o abordare complexă, care îmbină analiza atentă a simptomelor clinice cu teste de laborator și investigații genetice. Totul începe cu evaluarea istoricului medical familial, întrucât boala are caracter ereditar, fiind transmisă în mod autosomal recesiv. Dacă există cazuri cunoscute în familie sau simptome sugestive, medicul poate ridica suspiciunea acestei afecțiuni.

Examinarea clinică poate dezvălui semne caracteristice, cum ar fi splina și ficatul mărite, oboseală cronică, echimoze frecvente sau dureri osoase. Totuși, aceste semne nu sunt specifice exclusiv bolii Gaucher, de aceea sunt necesare teste suplimentare.

Pasul esențial în diagnostic este testarea activității enzimatice a beta-glucocerebrozidazei în leucocite sau fibroblaste. În boala Gaucher, această enzimă are o activitate semnificativ redusă, ceea ce confirmă prezența tulburării la nivel biochimic.

Pentru o confirmare definitivă, se efectuează un test genetic molecular, care identifică mutațiile specifice în gena GBA. Acest test nu doar că stabilește diagnosticul cu certitudine, dar ajută și la clasificarea tipului bolii (tip 1, 2 sau 3), ceea ce este important pentru prognostic și tratament.

În paralel, se pot utiliza și investigații imagistice – precum ecografia abdominală, RMN-ul sau densitometria osoasă – pentru a evalua gradul de afectare al organelor interne (ficat, splină) și integritatea sistemului osos.

Ce opțiuni de tratament există?

Tratamentul bolii Gaucher vizează reducerea acumulării de glucocerebrozidă în celulele afectate și ameliorarea simptomelor. Abordarea terapeutică este personalizată și depinde de severitatea bolii și de forma ei clinică.

1. Terapia de substituție enzimatică (ERT)

Aceasta este opțiunea terapeutică standard pentru majoritatea pacienților cu tipul 1 și unii cu tipul 3. Constă în administrarea intravenoasă, regulată (de obicei la fiecare două săptămâni), a unei forme sintetice a enzimei beta-glucocerebrozidază. Scopul este de a compensa lipsa enzimei naturale și de a preveni acumularea de substrat. Pe termen lung, ERT poate reduce volumul splinei și ficatului, corecta anemia și îmbunătăți calitatea vieții.

2. Terapia de reducere a substratului (SRT)

Aceasta presupune utilizarea unor medicamente orale care inhibă producția glucocerebrozidei, reducând astfel cantitatea de substrat care trebuie descompus. Este o alternativă pentru pacienții care nu pot urma ERT sau ca tratament complementar în anumite cazuri.

3. Chaperoni farmacologici

Acești compuși au rolul de a stabiliza forma anormală a enzimei, ajutând-o să funcționeze mai eficient. Deși nu sunt potriviți pentru toate tipurile de mutații, pot fi utili în cazuri selecționate.

4. Tratament simptomatic

În funcție de manifestările individuale, pacienții pot necesita:

• Transfuzii de sânge, pentru a combate anemia severă;
• Tratament pentru durerea osoasă și osteoporoza (inclusiv analgezice, suplimente de calciu și vitamina D);
• Intervenții ortopedice în cazul fracturilor sau deformărilor osoase;
• Îngrijire neurologică în formele cu afectare a sistemului nervos central.