Un bărbat din SUA susține că a slăbit 26 kg mâncând doar McDonald’s timp de 100 de zile. Ce a făcut diferit

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
|Andreea Manole |
Un bărbat din SUA susține că a slăbit 26 kg mâncând doar McDonald’s timp de 100 de zile. Ce a făcut diferit

Kevin susține că a mâncat doar McDonald’s 100 de zile și spune că a slăbit 26 kg. Sursa foto: captură ecran Instagram/ bigmaccoaching

Kevin Maginnis, un bărbat din Statele Unite, susține că a slăbit 26 de kilograme, după ce, timp de o lună de zile, a mâncat exclusiv de la fast-food.

„Dieta” neobișnuită cu care un bărbat din America susține că a slăbit aproape 30 de kilograme

Un bărbat în vârstă de 57 de ani din Statele Unite, Kevin Maginnis, a devenit subiect de discuție după ce a declarat că a slăbit aproximativ 26,5 kg în 100 de zile, în timp ce a consumat exclusiv mâncare de la McDonald’s, potrivit Fox News.

Acesta a spus că a mâncat burgeri, cartofi prăjiți și alte produse din meniu la toate cele trei mese zilnice, timp de peste trei luni. Înainte de dietă, avea aproximativ 107,9 kg, iar la final, susține el, a ajuns 81 kg.

Care a fost „secretul” bărbatului

Maginnis a explicat că nu tipul de mâncare ar fi fost cheia, ci cantitatea. El a declarat că a consumat doar jumătate din porțiile comandate și a înlocuit băuturile carbogazoase cu apă.

În unele zile își împărțea mesele, păstrând o parte din mâncare pentru masa următoare. De exemplu, atunci când comanda preparate precum Big Mac sau meniuri cu cartofi prăjiți și desert, consuma doar o parte și restul îl mânca ulterior.

Bărbatul afirmă că această dietă i-a adus și îmbunătățiri ale indicatorilor de sănătate. Acesta spune că nivelul colesterolului i-ar fi scăzut cu aproximativ 65 de puncte, iar tensiunea arterială ar fi ajuns la valori comparabile cu cele ale unui adolescent.

Citește și: Câte calorii are, de fapt, un meniu de tip fast-food. La ce trebuie să fii atent când mănânci la McDonald’s

Bărbatul a dezvăluit că, în cele 100 de zile, nu a consumat alcool și nici gustări între mese. El a explicat că, deși mânca puțin, îi era foame constant până la următoarea masă, motiv pentru care subliniază importanța controlului porțiilor.

Concluzia la care a ajuns Kevin Maginnis după cele 100 de zile

La finalul celor de zile, Kevin Maginnis a ajuns la concluzia că există variante alimentare mai bune pentru sănătatea generală și a creierului, însă consideră că reducerea cantității de mâncare poate fi esențială în lupta cu obezitatea.

El a transmis că accentul ar trebui pus pe dimensiunea porțiilor, nu neapărat pe eliminarea completă a anumitor alimente.

Pe de altă parte, experimentul alimentar a devenit unul de familie. Soția lui a început să urmeze același regim în jurul zilei 40, iar după aproximativ 65 de zile ar fi slăbit și ea circa 8 kg.

Citește și: Ce se întâmplă în organism după ce mănânci un Big Mac

Distribuie articolul pe: