Clienții care au cumpărat produsul sunt rugați să nu îl consume și să îl returneze cât mai curând posibil. foto: România TV Salată de icre, retrasă de urgență din supermarketuri! Un produs alimentar popular a fost retras recent de pe rafturile magazinelor Kaufland, după ce analizele de laborator au indicat contaminarea cu o bacterie periculoasă. Este vorba despre un lot de salată de icre cu caras și ceapă, în care a fost identificată Listeria monocytogenes, un agent patogen cu risc major pentru sănătatea consumatorilor. Un lot de salată de icre cu caras şi ceapă a fost retras din magazinele Kaufland Reprezentanții Kaufland, în colaborare cu autoritățile sanitare, au decis retragerea imediată a produsului și avertizează clienții să nu îl consume sub nicio formă. Măsura a fost luată preventiv, pentru a evita posibile îmbolnăviri, potrivit informațiilor transmise de Observator News. Produsul vizat și detaliile lotului retras Potrivit Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), retragerea a fost inițiată de producătorul SC Negro 2000 SRL. Produsul afectat este Salată de icre cu caras și ceapă, ambalată în caserole de 75 de grame, provenind din lotul 167KT, cu data de expirare 25 februarie 2026. Depistarea bacteriei Listeria monocytogenes a determinat retragerea întregului lot de pe piață, ca măsură de siguranță. Autoritățile subliniază că acest microorganism poate provoca toxiinfecții alimentare severe, mai ales în rândul persoanelor vulnerabile. Citește și: Ce conțin pufuleții din supermarketuri? Clienții care au cumpărat produsul sunt rugați să nu îl consume și să îl returneze cât mai curând posibil. Returul se poate face la Serviciul Clienți al oricărui magazin Kaufland, iar suma achitată va fi restituită integral, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Ce este Listeria monocytogenes și cine este cel mai expus riscului Listeria monocytogenes este o bacterie care poate contamina diverse alimente și care provoacă listerioza, o infecție serioasă, cu potențial fatal în anumite cazuri. Cele mai expuse categorii sunt: femeile însărcinate, la care infecția poate afecta grav sarcina; persoanele vârstnice; pacienții cu imunitate scăzută sau cu boli cronice. Manifestările listeriozei pot include febră, dureri musculare, stare generală de rău, greață și diaree. În situații grave, pot apărea complicații neurologice sau septicemie, ceea ce face ca prevenția și evitarea consumului de produse contaminate să fie esențiale. Distribuie articolul pe: