Tea Slabeste: Relatia mea cu mancarea

Mi-a placut cu atat mai mult cu cat Lucian Boia, in cartea despre care v-am vorbit, pune accent pe mancare (de fapt, pe tot trendul de sanatate) ca fiind metoda noastra de a ne simti dumnezei, de-a “controla” propria longevitate si felul in care o sa murim – in lipsa unui Dumnezeu pe care nu mai stim unde sa-l cautam, majoritatea dintre noi.

 

Cred ca o influenta mare a faptului ca m-am hotarat sa ma organizez dupa ani de exces si copilarism (cumva fortat de cand am job.. cam pe atunci estimez ca mi-am adaugat un strat “protector”) e ca ii simt pe ai mei mai putin puternici fata de Supermanii pe care ii credeam in copilarie. Iar, culmea, toate filosofiile de mai sus se rasfrang in ce se intampla in farfuria mea.

 

Relatia mea cu mancarea a pornit de la o nevoie primara si s-a transformat in atasament si dependenta de ai mei, apoi in rasfat si o nevoie de atentie. O perioada cred ca a fost si supravietuire pura, in sensul in care nu-mi pasa absolut deloc ce mananc. Ani de zile gasitul, gatitul si curatatul dupa mancare a fost un calvar intreg, drept pentru care m-am refugiat in fast food ambalat in “timp liber”. Apoi mancarea a devenit un inamic prin ceea ce ma transformase, am incercat nu stiu cate diete si pur si simplu uram mancarea.

 

 

Lunile astea am avut negocieri la sange. Nici acum nu ma omor dupa pestele oceanic, am probleme cu painea si zaharul (la alcool am renuntat usor fizic, greu psihic), mi se pare ca mananc mult prea multe proteine – in acelasi timp, pe bune, cate legume poti manca – totusi?

 

Corbi si gradina lui mi-au alinat sufletul, si cumva in locul asta imi gasesc o energie ce transforma relatia mea cu mancarea in ceva bun. Simt ca locul ala ma hraneste si fizic si psihic, ca are mojo, imi place sa strang fructe si nuci, ador sa sap (cu plivitul mai greu), ador sa ciugulesc lucruri pe loc, stiu ca tot ce o sa mananc de pe bucata aia de pamant o sa ma hraneasca, n-o sa ma ingrase. Orice calatorie acolo e un cadou pentru mine, o alinare si o amintire ca nu sunt singura pe lume.

 

Cum insa nu pot sa ma hranesc exclusiv cu fructe si nuci (in viitor si legume), pregatesc un episod despre street/good food in Bucuresti, in atentia marketerilor si antreprenorilor – cu bune si rele.