Redu riscul unui atac de cord

|Andreea Pietrosel |
Redu riscul unui atac de cord

Sunt atatia factori care ne predispun la riscul unui atac de cord. De ce sa nu il eliminam sau sa il reducem daca putem? Si totul intr-un mod extrem de delicios. 

 

Nu e nimic mai delicios decat un sos de tomate plin si savuros care sa te ajute sa reduci riscul unui atac de cord. Cercetatorii finlandezi au descoperit ca persoanele cu nivel ridicat de lycopen in sange, antioxidant pe care il gasesti in fructe si legume, au riscuri mai mici de a face un atac de cord. 

 

Lycopenul se gaseste in special in rosii, pepeni si guava, arata un studiu al National Institutes of Health. Doar ca sa stiti, o cana cu suc de rosii contine aproximativ 23 de miligrame de lycopen. 

 

     

Ce avem de facut ? Nimic mai simplu: includem mai multe fructe si legume in meniul zilnic. 

 

 

Totusi putem manca si ciocolata. Un studiu suedez arata ca ciocolata este strans legata de reducerea riscului unui atac de cord. Cercetarea, care a inclus 37 de mii de persoane, arata ca cei care au mancat ciocolata timp de 10 ani, au avut un risc cu 17% mai mic de a face un atac de cord, in comparatie cu cei care nu am mancat ciocolata. 

 

Cerealele integrale ajuta si ele la scaderea riscului unui atac de cord. Cercetarile arata ca femeile care au mancat intre una si trei felii de paine integrala, zilnic intr-o anumita perioada, au avut un risc de atac de cord cu pana la 40% mai mic, comparativ cu cele care nu au mancat paine din cereale integrale. 

 

Si citricele contin antioxidanti care pot reduce riscul unui atac de cord. Cercetatorii de la Harvard Medical School au descoperit ca femeile care au consumat flavonoizi timp de 14 ani, au inregistrat un risc cu 19% mai mic de a suferi un atac de cord.

 

Te ajuta si lactatele. Medicii citati de huffingtonpost sustin ca vitamina D care se gaseste in acestea, ar putea scadea riscul aparitiei unui atac de cord datorita influentei pe care o are asupra presiunii arteriale. 

 

De mare ajutor sunt si alimentele bogate in magneziu. Fasole, nuci si cereale integrale : toate sunt legate de scaderea riscului unui atac de cord. Datele arata ca pentru 100 de miligrame de magneziu consumat zilnic, riscul atacului de cord scade cu 9%.

 

Distribuie articolul pe: