Skip to main content

Sa slabesti si mai ales sa ramai slaba este provocarea numarul unu a persoanelor care au probleme cu greutatea. 

De foarte multe ori, dupa o dieta de slabire, in momentul in care te intorci la stilul tau de viata, acumulezi mai multe kilograme decat ai pierdut. De aceea, spun nutritionistii, in momentul in care alegi sa urmezi o dieta, trebuie sa fii constienta de faptul ca nu vei urma regulile nutritionale doar pentru cateva saptamani, ci trebuie sa-ti schimbi stilul de viata intr-unul mai sanatos. Nu spune nimeni sa renunti definitiv la placerile tale culinare, ci doar sa le inlocuiesti cu alternative mai sanatoase sau sa le diminuezi cat mai mult posibil. Iata cateva dintre cele mai importante reguli de dieta pe care trebuie sa le urmezi pentru a slabi si pentru a te mentine la greutatea ideala pentru mult timp.
 
1. Bea multa apa sau alte bauturi fara calorii
 
Inainte de a te infige intr-o punga cu chips-uri, bea un pahar cu apa. De multe ori oamenii confunda setea cu foamea si ajung sa consume o multime de calorii, cand un pahar cu apa rece sau un ceai este tot ce au nevoie. 
 
2. Selecteaza cu atentie gustarile de dinainte de culcare
 
Poftele apar de cele mai multe ori dupa cina, atunci cand ne asezam pe canapea si ne uitam la televizor. Este drept ca nu exista nimic mai relaxant decat sa rontai ceva atunci cand te uiti la emisiunea preferata, insa in felul acesta nu faci decat sa acumulezi calorii nedorite. Poti sa incui bucataria dupa o anumita ora sau poti alege gustari care nu au mai mult de 100 de calorii/portie precum cativa biscuiti din faina integrala sau o jumatate de cupa de inghetata light.
 
3. Nu renuta la alimentele tale favorite
 
Atunci cand faci cumparaturi, adopta un comportament de dieta: cumpara doar o briosa in locul unei cutii sau doar 2 bomboane, in locul unei pungi intregi. Este obligatoriu pentru psihicul tau sa te poti bucura de placerile tale culinare, insa secretul este moderatia. Nu face greseala sa cumperi un pachet intreg de briose gandindu-te ca vei manca doar cate una pe zi, pentru ca este foarte probabil ca intr-o seara sa le mananci pe toate. Nu trebuie sa ai in casa cantitati mari si tentante de mancare.
 
4. Mananca mai multe portii mici de mancare pe zi
 
Daca mananci mai putine calorii decat consumi, vei slabi garantat. Specialistii sunt de parere ca ar trebui sa divizi numarul caloriilor in cel putin 3 mese principale si 2 gustari pe zi. Studiile au aratat ca cei care au 5 mese pe zi reusesc sa slabeasca mai repede si sa se mentina la greutatea dorita.
 
5. Mananca proteine la fiecare masa

Proteinele sunt mult mai importante decat orice alt nutrient deoarece au proprietatea de a tine de foame si de a te face sa te simti satul pentru mai mult timp decat carbohidratii sau grasimile si ajuta la pastrarea energiei, conturarea masei musculare si arderea tesutului adipos din organism. Asadar, alege proteinele sanatoase precum fructele de mare, carnea slaba, albusul de ou, iaurtul, branza, soia sau nucile pentru a face parte din alimentatia ta zilnica.
 
6. Umple-ti frigiderul cu alimente sanatoase de dieta
 
A avea oricand la indemana alimente ce se pot prepara in cateva minute, te va scuti de tentatia de a comanda o pizza sau un hamburger atunci cand iti poti pregati rapid o gustare sanatoasa. In aceasta categorie de alimente sanatoase ce se pot prepara in cateva minute intra legumele congelate, pungile cu salata de tot felul, conservele cu fasole sau rosii, iaurturile, branzeturile slabe sau pastele din faina integrala.
 
7. Comanda portii pentru copii la restaurant
 
A comanda portii pentru copii este o modalitate ideala prin care poti reduce numarul de calorii si prin care iti poti tine apetitul sub control. De asemenea, un alt truc este sa folosesti farfurii mai mici in care putina mancare ar parea foarta multa. In felul acesta mintea ta va fi satisfacuta si prin urmare si stomacul tau.
 
8. Fa curatenie in camara
 
Prima regula a unei diete este sa nu existe tentatii in casa. Nu mai pastra chips-uri, ciocolata, inghetata sau orice fel de aliment bogat in calorii si sarac in nutrienti. Atunci cand vei avea pofta de ceva ”bun”, va trebui sa mergi pe jos pana la magazin sa-ti cumperi. S-ar putea ca pana la casa sa-ti treaca pofta si sa alegi altceva mai sanatos.
 
9. Slabeste lent
 
Daca slabesti, dar nu atat de repede pe cat ti-ar placea, nu te descuraja. Pierdea kilogramelor dureaza, la fel cum dureaza si sa le acumulezi. Specialistii ne sfatuiesc sa ne setam tinte realiste precum sa slabim 500 de grame pe saptamana deoarece daca te astepti sa slabesti 2 kilograme pe saptamana si nu se va intampla acest lucru vei fi dezamagita si vei renunta la dieta si la modul de viata sanatos pe care ti l-ai impus.
 
10. Cantareste-te o data pe saptamana
 
Studiile au aratat ca cei care se cantaresc regulat, au mai mult succes in ceea ce priveste rezultatele unei diete. Regulat inseamna o data pe saptamana, nu zilnic, pentru ca exista mai multe fluctuatii ale organismului de la o zi la alta si te poti pacali astfel. Insa, saptamanal, trebuie sa te cantaresti in acelasi moment al zilei, pe acelasi cantar si cu aceleasi haine.
 
11. Limiteaza alcoolul doar pentru weekend
 
Alcoolul contine calorii goale (fara alti nutrienti) care nu fac altceva decat sa se transforme in grasime. Tine minte ca un pahar de vin contine aproximativ 125 de calorii, in timp ce o bere poate avea peste 150 de calorii. Ca sa nu renunti definitiv la aceasta placere, incearca sa limitezi consumul de alcool doar la zilele de weekend si atunci cu masura: o bautura pentru femei si doua bauturi pentru barbati.
 
12. Celebreaza succesul, dar nu cu mancare
 
Daca ai slabit atat cat ti-ai propus, este momentul sa sarbatoresti. Insa, in loc sa comanzi o pizza sau sa-ti iei o cutie de inghetata, mergi la un film sau cumpara-ti o bluza frumoasa care sa-ti scoata in evidenta noile forme si stabileste-ti un nou target pentru luna urmatoare.